Aristotel Căncescu, mandat de arestare prelungit

Judecătorii de la instanța supremă au prelungit miercuri cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă pe numele președintelui suspendat al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.

Instanța supremă a admis astfel miercuri cererea DNA de prelungire a mandatului în cazul lui Aristotel Căncescu, însă decizia nu este definitivă.

Aristotel Căncescu a fost arestat pe 8 octombrie, fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență, cinci infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, Aristotel Căncescu și Radu Ispas, administrator public al județului Brașov și-au folosit funcția publică pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA și SC Ramb Sistem SRL și ale persoanelor care reprezentau aceste firme de casă, Ioan Pascu și Gabriel Bâgiu.

„Aceste două firme dețineau cvasitotalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu. (…) Infracțiunile de abuz în serviciu în dauna CJ Brașov comise în favoarea SC Ramb Sistem SRL, prin acordarea preferențială a două contracte în 2007 și 2008, firmă reprezentată de inculpatul Bîgiu Gabriel, au fost posibile prin abuzul în serviciu exercitat de către inculpatul Căncescu. Din probele administrate până în acest moment al cercetărilor a rezultat bănuiala rezonabilă că, în schimbul decontării abuzive a sumelor de bani în cuantum total de 664.180,54 lei către SC Ramb Sistem SRL, această societate ar fi realizat un teren de tenis la reședința președintelui Consiliului Județean Brașov situată în localitatea Râșnov”, conform procurorilor DNA.

CJ Brașov și SC Ramb Sistem au încheiat în perioada 2007 — 2008 contractele: „Reabilitare, amenajare refuncționalizare Complex de agrement Tâmpa”, în valoare de peste 8 milioane lei, suplimentată prin act adițional cu încă peste 5,5 milioane lei, pentru care „în realitate datorită acțiunii infracționale abuzive a lui Căncescu” s-a achitat din bugetul public al CJ Brașov suma de aproximativ 264.000 lei, ce reprezintă plată nejustificată; „Amenajare suprafețe de joc — terenuri sportive la Liceul „Andrei Șaguna””, în valoare de peste 1,7 milioane lei, pentru care „în realitate datorită acțiunii infracționale abuzive a lui Căncescu” s-a achitat din bugetul public al CJ Brașov suma de peste 400.000 lei, ce reprezintă plată nejustificată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.