Arma Guvernului spaniol împotriva Cataloniei

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a declarat sâmbătă că guvernul său ar putea face uz de prerogativele constituționale pentru a suspenda autonomia provinciei Catalonia și pentru a împiedica secesiunea acesteia, potrivit Agerpres.

Întrebat într-un interviu acordat ziarulului „El Pais”, dacă este pregătit să invoce articolul 155 din Constituția Spaniei, care îi permite să destituie guvernul regional și să organizeze alegeri anticipate în Catalonia, Rajoy a răspuns: „Nu exclud absolut nimic în limitele legii (…) În mod ideal, nu ar trebui să fie necesară implementarea unor soluții extreme (…) Mi-ar plăcea ca amenințarea că va fi declarată independența să fie retrasă cât mai curând posibil”. El a susținut că nu intenționează să convoace alegeri anticipate și la nivel național.

Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, urmează să se adreseze marți parlamentului regional, iar ulterior forul legislativ ar putea discuta declararea independenței.

Rajoy a afirmat că 4000 de polițiști trimiși în Catalonia cu ocazia referendumului pentru independență de duminica trecută vor rămâne în provincie până la încheierea crizei. Intervențiile poliției împotriva secesioniștilor s-au soldat cu aproximativ 900 de răniți. În ciuda eforturilor autorităților spaniole de a bloca desfășurarea consultării populare, au votat peste 2,2 milioane din cei 5,3 milioane de cetățeni ai provinciei, iar 90% din voturi au fost pentru secesiunea față de Spania.

Zeci de mii de oameni au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Spania, cerând un dialog între guvernul de la Madrid și cel provincial, de la Barcelona, pentru a pune capăt crizei politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.