În ultimele 72 de ore, zeci de militari din Batalionul 22 Vânători de Munte și din subunități ale Statului Major al Forțelor Aeriene și Comandamentului Logistic Întrunit au intervenit cu mijloace tehnice, în localitățile Băcel, Lunca Mărcușului și Dobârlău, din județul Covasna, pentru sprijinirea populației afectate de inundații.
Misiunile s-au desfășurat la solicitarea structurilor autorităților locale cu atribuții în domeniul intervenției în situațiile de urgență.
În cursul zilei de vineri, 30 mai, misiunile de intervenție cu personal și mijloace tehnice sunt în desfășurare în localități din județul Covasna, pentru a limita pagubele produse de inundații.
MApN anunță într-un comunicat că structurile sale sunt pregătite să intervină, în orice moment, cu mijloace tehnice și personal, la solicitarea autorităților competente, în zonele afectate de inundații.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod roșu de viituri, valabilă până sâmbătă dimineața, pe Râul Negru, din județul Covasna.
Potrivit hidrologilor, până sâmbătă, la ora 8:00, pe fondul Codului roșu, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de apărare. pe râul Râul Negru – sectorul aval confluență cu râul Covasna.
De asemenea, până pe 31 mai, la ora 16:00, va fi Cod portocaliu de fenomene hidrologice importante pe râurile: Olt – bazin amonte S.H. Sebeș Olt (județele: Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu) și Miletin (afluent al râului Jijia) – județele Botoșani și Iași.
Cat de curios! George Simion vrea sa-si depaseasca limitele uzitand un instrument numit vinculare, adica o manevra care interpreteaza gresit realitatea legand intre ele fapte ce aparent sunt interconectate (dar nu sunt) in ceva ce el ar numi integrare intr-o viziune corecta si unitara.
Puisor, esti doar o unda secundara! Sper sa te tii bine de carma AUR si sa nu cazi atunci camd incerci sa-ti insusesti idei care nu sunt ale tale. Ce au inundatiile a face cu Macron sau cu faptul ca esti un loser si pentru ca tot pomenesti pe Dumnezeu, esti un loser in fata lui Dumnezeu si a lui Nicusor Dan? Cum vine asta?