Armata italiană se pregăteşte de reduceri drastice, atât în privinţa personalului, cât şi a echipamentelor, din cauza crizei economice şi financiare grave cu care se confruntă ţara, a anunţat miercuri ministrul Apărării, amiralul Giampaolo Di Paola.
„Astăzi, avem aproximativ 183.000 de militari şi 30.000 de civili în apărare. Trebuie să ajungem progresiv spre 150.000 de militari şi 20.000 de civili, cu o reducere a personalului de aproximativ 43.000 depersoane. (…) Acest obiectiv va putea fi atins în circa zece ani prin reducerea cu 20 până la 30 la sută a angajărilor, transferul către alte administraţii şi forme de muncă temporare”, a declarat amiralul în faţa comisiilor de Apărare din Senat şi Camera Deputaţilor reunite în sesiune comună.
În ceea ce priveşte echipamentele, amiralul Di Paola a anunţat reducerea de la 131 la 90 a numărului de avioane militare de ultimă generaţie F-35 pe care Italia le va cumpăra până în 2026.
Forţele terestre vor pierde două dintre cele 11 brigăzi în timp ce numărul tunurilor, al vehiculelor blindate, al pieselor de artilerie şi elicopterelor va fi, de asemenea, redus.
În ce privește marina, numărul navelor şi submarinelor va trece de la 24 la 14, în timp ce cazărmile, bazele militare şi alte bunuri imobiliare ale armatei vor fi vândute „pentru a contribui la restructurarea Ministerului Apărării şi, la modul general, la asanarea financiară a ţării”, a adăugat amiralul.