Arta Botanică în viziunea Artiştilor vizuali

Viaţa bulbilor” în ilustraţiile Irinei Neacşu

Joi, 17 mai, a fost vernisată, în spațiul „Casa Roșie – situat lângă Grădina Istorică din cadrul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândza a Universității București, expoziția de ilustrație botanică Life of Bulbs de Irina Neacșu.

La vernisaj, artista și designer-ul Irina Neacșu a vorbit despre pasiunea sa rară pentru o formă de artă celebră în plan internațional, pe care își dorește să o reînvie și în România – ilustrația botanică.

Life of Bulbs invită publicul să redescopere valoarea și poezia naturii printr-o tehnică aparte: reprezentarea plantelor la scară naturală, 1:1, alături de reprezentări artistice de o eleganță filozofică, realizate în acuarelă, pentru care se folosesc flori în mărime autentică, dar și schițe din literatura științifică botanică. Pentru o astfel de lucrare de ilustrație botanică, Irina Neacșu folosește o tehnică ce presupune și până la 60 de ore de lucru pentru o ilustrație.

Expoziția reunește un număr de 26 de astfel de ilustrații botanice, reprezentând flori de grădină. Una dintre ilustrații înfățișează o specie pe cale de dispariție, Fritillaria sau Laleaua Pestriță. Această plantă a fost protejată a început să fie cultivată în alte țări în regim controlat, ca floare de grădină.

Vernisajul expoziției va fi urmat în zilele de weekend – 19 și 20 mai – de o sesiune de două ateliere intensive, adevărate master-classes de ințiere în arta botanică. Timp de cinci ore, Irina Neacșu va lucra alături de cei înscriși și le va prezenta secretele tehnicii ilustrației botanice.

Life of Bulbs prezintă pentru prima dată un demers de artă botanică în România. Narcise, lalele sau zambile se dezvăluie privitorilor și invită la o reflecție despre drumul vieții cu transformările sale – de la frumusețe la efemeritate.

Irina Neacșu este în prezent artist botanic în cadrul American Society of Botanical Artists. A absolvit Universitatea de Artă din Roma și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București și a făcut cursuri de specializare în Olanda. În anul 2017, a lansat cartea de artist Herbarium – un ierbar ilustrat dedicat plantelor medicinale din flora spontană a României, iar în 2016, a lansat o colecție de artă decorativă și design, intitulată Herbarium Transylvania.

Aqua Botanica, protagonista expoziţiei de la Torino, semnată de Pablo Mesa Capella

În acelaşi timp, la Torino, s-a deschis expoziţia Între botanică şi oniric, a artistului spaniol Pablo Mesa Capella, personalitate fascinantă a universalităţii naturii.

Expoziţia îmbogăţeşte spaţiul torinez Gruppo Glebb & Metzger cu două instalaţii. Natura onirică revizitează conceptul de memento mori prin memoria experienţei scenografice a lui Capella, spărgând bidimensionalitatea picturii pentru a construi mici „teatre ale lumii” într-un clopot de sticlă, la jumătatea drumului dintre relicvariu şi expresie plastică.

Elementele din interior sunt obiecte acumulate în urma studiilor şi asamblate cu o grijă maniacală, în scopul de a crea compoziţii aparent suprarealiste, guvernate de memorie, nostalgie şi păreri individuale restituite colectivităţii.

Crearea unei naraţiuni teatrale constituie salvarea obiectului. Fiecare clopot are o temă; cea principală este memoria individuală care devine memorie colectivă. Unele lucrări au legături cu fapte din cronici sau din politică. Altele se referă la imaginarul universal, literar şi mitologic. Fiecare are stilul lui şi fiecare spectator poate regăsi în ele o poveste personală”, explică artistul.

Aqua Botanica este protagonista expoziţiei. Noua instalaţie inserează cu eleganţă şi precizie flora parcurilor şi străzilor din Torino, traducându-le în semne cotidiene uimitor de recognoscibile.

Este un joc pentru sofişti. Este o instalaţie ce merită văzută în fiecare zi pentru constanta ei variaţiune: unele flori mor într-un fel, altele alterează apa, altele îşi pierd corpul şi culoarea rămânând o structură de nervi fără viaţă materială. Apa dă viaţă, dar şi dizolvă. În simplitatea ei, opera vorbeşte despre viaţă, moarte şi transformarea materiei”, scrie Federica Maria Giallombardo.

Apa, element natural prin excelenţă, este închisă în recipiente de plastic, simbol al manipulării umane care îneacă floarea, simbol al vieţii şi esenţialităţii, într-un fel de purificare inversă.

Recomanda 5
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.