Deputatul PDL, Sever Voinescu, împreună cu europarlamentarul PDL, Monica Macovei, au prezentat duminică o propunere legislativă prin care doresc să elimine din Codul penal prevederile referitoare la prescrierea pedepsei în cazul infracţiunilor de omor sau a celor care duc la decesul victimei. Macovei a explicat că, dacă va fi adoptată iniţiativa legislativă, orice persoană care […]
Actualitate
Surse medicale citate de AFP declară că în urma protestelor izbucnite marti în Egipt s-au înregistrat nu mai puţin de 11 morti si peste 2.000 de răniţi. Doar duiminica au fost ucişi 33 de egipteni. Cea mai sângeroasă zi a protestelor a fost vineri, ziua sfântă a musulmanilor, când au fost ucise 62 de persoane, dintre care 35 în Cairo.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pornind de la solicitarea UDMR de scădere la 3% a pragului electoral pentru alegerile locale, că, dacă sistemul de vot se menţine în filosofia proporţionalistă, atunci şi pragul pentru alegerile parlamentare ar trebui diminuat. „Kelemen Hunor a anunţat că UDMR vrea coborârea pragului electoral la alegerile locale, de la 5 […]
Numărul unităţilor de cazare anunţate anul trecut pentru construcţie în România a crescut de aproape trei ori, la 905 proiecte, faţă de 2009, majoritatea fiind în fază de proiectare, însă piaţa s-a îndreptat în special către investiţii de dimensiuni reduse, de sub un milion de lei. „Investitori nu au ocolit segmentul de cazare. Mai mult, […]
Fumătorul obişnuit are nevoie de cel puţin şapte tentative, efectuate pe parcursul a cinci ani, înainte de a reuşi să renunţe definitiv la fumat, potrivit unui studiu efectuat recent de cercetătorii britanici de la Universitatea din Lancaster, informează dailymail.co.uk. Savanţii britanici au analizat comportamentul a peste 3.000 de fumători şi foşti fumători şi au descoperit […]
Mercurul din termometre a coborât, duminică dimineaţă, până la minus 24,2 grade Celsius la Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Meteorologii se aşteaptă ca frigul să persiste şi în următoarele zile. Gerul persistă în Covasna, valorile termice de duminică dimineaţă fiind deosebit de scăzute în întreg judeţul, meteorologii consemnând minus 24,2 de grade Celsius la Întorsura Buzăului. […]
Românii iau antibiotice după ureche, aşa cum reiese dintr-un studiu al Ministerului Sănătăţii, fără să ceară sfatul medicului, ci doar la îndrumarea prietenilor sau vecinilor. De aceea, în Uniunea Europeană, mor anual peste 25.000 de persoane pentru care medicii nu mai pot face nimic din cauza rezistenţei pe care germenii bacterieni au reuşit să o […]
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, avertizează că mezelurile mai ieftine sunt şi cele mai proaste şi prezintă o listă a ingredientelor ce trebuie ocolite cu orice preţ. Multe dintre mezelurile de pe piaţă conţin cantităţi impresionante de apă şi grăsime, infime de carne şi generoase de E-uri, punându-ne astfel sănătatea în […]
„Copiii” portocalelor şi mandarinelor sunt în topul recomandărilor specialiştilor pentru acest sezon. Dacă vrei să descoperi combinaţia între textura fină a mandarinei şi aroma portocalei, nu ezita să le strecori în dieta zilnică. Despre clementine se spune că au fost descoperit accidental de părintele Clement Rodier în grădina unui orfelinat din Algeria, în 1902. Se […]
Traficul rutier a fost complet blocat duminică pe ambele sensuri de mers, pe DN1, în faţa postului de poliţie din localitatea Cristian, unde a avut loc o coliziune între o dubă cu numere de Bulgaria şi un TIR. În urma accidentului a fost grav rănit şoferul dubei, care a aţipit la volan şi a intrat […]
Un seism cu magnitudinea 4,8 grade pe scara Richter a fost înregistrat sâmbătă seara în vestul Ungariei, observatorii remarcând că aceasta este cea mai intensă mişcare telurică de după 1985, potrivit AP. Cutremurul s-a resimţit şi la Budapesta, generând panică. În unele clădiri au apărut fisuri şi tencuiala s-a desprins, dar pagube majore nu s-au […]
A fi plinuţ nu este o tragedie, a pierde în greutate e periculos, susţine un studiu realizat de o echipă de cercetători, condusă de Linda Bacon de la Universitatea din California (SUA). În opinia oamenilor de ştiinţă, ideea că nişte kilograme în plus ar putea dăuna organismului este mult exagerată. În realitate, oamenii mai grăsuţi […]
Senatorul PDL Alexandru Mocanu crede că presa este cel mai mare învins al alegerilor prezidențiale din 2009. „Într-un stat democratic, o autentică campanie jurnalistică nu e niciodată un război. Și nici nu seamănă cu un război. A susţine un candidat politic nu înseamnă a intra în război cu celălalt. Iar o campanie de susţinere nici […]
În cele câteva minute de aşteptare din salonul de ceai al conacului Ellingham Hall am îngheţat la picioare şi am tremurat în tăcere. Nu de frică, nici de emoţie. Mai degrabă de spaima că ratez o discuţie.
Assange – prietenul adevărului
De multe ori în chiloţi, fie beat, fie treaz, la evenimente sau doar în camera sa cu enoriaşe, asta reiese din mărturiile depuse la divorţ de soţia pastorului Laszlo Tokes, Edith, conform Realitatea.net. Aceasta povesteşte şi cum pastorul, locuind în aceeaşi casă cu ea şi cu copiii, refuza să comunice altfel decât prin intermediul scrisorilor […]
O clădire înaltă de 25 de etaje s-a prăbuşit în Brazilia. Doi oameni au fost răniţi, iar alţi cinci sunt daţi dispăruţi. Potrivit Realitatea TV, clădirea aflată în stadiul final al construcţiei s-a prăbuşit din cauza vântului puternic şi a ploii, conform autorităţilor braziliene. Cinci oameni au fost îngropaţi sub mormanul de moloz. Bucăţi din […]
Vedeta de televiziune Teo Trandafir, care ar putea fi externată într-un interval de 7 – 10 zile, se deplasează singură şi a început să se alimenteze pe cale orală, au anunţat medicii de la spitalul Allgemeines Krankehaus der Stadt Wien, potrivit Agerpres. „Dacă tratamentul administrat de echipa interdisciplinară de medici continuă să aibă succes, vom […]
O parte din românii care urmau să zboare, sâmbătă seară, spre capitala Egiptului au renunţat la cursă de teama manifestaţiilor violente. Sunt însă şi turişti care şi-au cumpărat bilete de vacanţă care includ şi excursii în Cairo şi spun că nu vor să renunţe la distracţie. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor să evite deplasările care […]
Grav accident de circulaţie la ieşirea din Constanţa. Doi oameni au murit şi alţi şase au ajuns la spital. Potrivit Realitatea.net, şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, s-a ciocnit de un microbuz de călători, apoi a ricoşat într-o altă maşină care circula şi ea regulamentar pe sensul opus. Martorii au […]
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, la Timişoara, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor legată de posibila candidatură a lui Sorin Frunzăverde la preşedinţia PDL, că în partid „absolut toată lumea are bastonul de mareşal în raniţă”. Întrebat de jurnalişti ce părere are despre posibila candidatură a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, la preşedinţia PDL, […]
Actorul Iurie Darie s-a prezentat, sâmbătă seară, la Spitalul de Urgenţă „Floreasca” din Capitală, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla într-un restaurant. Acesta a venit la Camera de Gardă a Spitalului „Floreasca”, acuzând o stare de rău. Surse apropiate familiei au declarat că actorului i s-a făcut rău, sâmbătă, în […]
Circulaţia metroului a fost îngreunată duminică dimineaţă pe traseul IMGB – Pipera după ce o tânără de 24 de ani s-a sinucis.
PDL nu va face o alianţă electorală înainte de alegerile locale şi parlamentare din 2012 fiindcă nu este necesară în condiţiile în care partidul „are suficienţă forţă să meargă singur la viitoarele alegeri”, dar e posibilă o alianţă postelectorală, declară secretarul general al PDL, Vasile Blaga „Înainte de alegeri, nu! Nu, nici pe departe nu […]
După ce în urmă cu câţiva ani şi-a angajat bodyguarzi, de frica unor ameninţări venite din partea unor foşti parteneri de afaceri ai familiei şi a unor mafioţi autohtoni, Mihaela Rădulescu se teme iarăşi pentru viaţa ei. De o lună zile primeşte iarăşi ameninţări la telefon de la nişte persoane necunoscute, afirmă pentru libertatea.ro, Simona, […]
Fostul premier al României compară situaţia explozivă din Egipt, cu peste 40 de morţi, mii de răniţi şi narestaţi, magazine jefuite şi lupte de stradă cu revoluţiile din Estul Europei. „E evident şi pentru analişti şi pentru oameni politici că s-a acumulat multă tensiune în nordul Africii. Decolonizarea nu a avut mereu rezultatele dorite. În […]
Căutat de Interpol în 188 de state, arestat şi apoi eliberat pe cauţiune în Marea Britanie şi pasibil de a fi judecat în SUA pentru spionaj, australianul Julian Assange şi-a câştigat renumele de Robin Hood al erei informatice, alături de WikiLeaks, site-ul pe care la înfiinţat în urmă cu patru ani.