Assange – prietenul adevărului (partea a doua)

Carte poştală cu un conac englezesc

În cele câteva minute de aşteptare din salonul de ceai al conacului Ellingham Hall am îngheţat la picioare şi am tremurat în tăcere. Nu de frică, nici de emoţie. Mai degrabă de spaima că ratez o discuţie. Geaba ne-au luat la flecăreală doi domni care lucrau pentru „60 minutes” şi făceau finalul emisiunii de la CBS cu revoluţia de la Bucureşti, cu Ceauşescu, cu figurile noastre pe care şi le amintesc de nu ştiu unde etc.! Tot înfrigurat am rămas. Adevărul este că numai un nabab ar fi ţinut la mare căldură un asemenea conac! Or, Vaughan Smith şi tot neamul lui, ca şi toată populaţia de pe insulă, cum îi spun ei Angliei, nu-şi permiteau aşa ceva. Sarah Harrison, omul de încredere al lui Assange, ne-a avertizat că soseşte imediat după ce se termină instalarea camerelor. Presupun că un apropiat al lui Julian a făcut acelaşi lucru cu o altă cameră. Mărturisesc că preocuparea mea pentru a observa eventuale măsuri de securitate a fost absolut zero. Nu mă aflam acolo pentru asemenea curiozităţi, ci pentru descoperirea unui om şi, eventual, pentru a pune stâlpii unui eventual pod spre subiecte româneşti.

Intră în scenă eternul adolescent

Assange a intrat în salon tot fără încălţări. Şi tot în ciorapi. Era o formă de respect pentru valoarea de tezaur a conacului englezesc, pentru aerul, mobilierul şi lâneturile care ne îngăduiau în existenţa lor istorică. Un om cu figură de etern băieţandru Lăţi-lungilă, blond, ca un pui de barză pe catalige, adus puţin de umeri, în costum, cu cravata legată în stil de licean, spaima lumii din 2010, a încălzit aerul ca un extraterestru pogorât de la etaj. Vorbea şoptit, aproape temător. În ciuda verificărilor făcute pe net, a nenumăratelor semne de jurnalism şi nimic mai mult, în ciuda textelor publicate în cotidianul.ro şi traduse în engleză spre a le face accesibile, încă mai păstra o urmă de reţinere. Dacă eram ca şi ceilalţi jurnalişti din Anglia sau din America? În România, în ciuda faptului că lătrăii de serviciu ai preşedintelui au încercat să facă din Assange un personaj minor sau contradictoriu, puţini ştiu de războiul purtat de australian cu câteva ziare şi cu câţiva oameni din presa engleză. „The Guardian” a preluat cablogramele WikiLeaks cu un profit enorm şi le-a vândut şi altor ziare. Apoi câţiva columnişti s-au umflat în pene şi au încercat să-i arate că sunt mai deştepţi decât el, că nu este jurnalist, că n-are principii etc. Adevărul este că strâmbele celor doi-trei cotoi vanitoşi din presa engleză au prins. Şi mulţi englezi cu care am stat de vorbă repetau cam aceleaşi 2-3 lucruri citite în aceleaşi ziare. Assange o fi Omul anului, o fi dat lovitura, e cavalerul pe cal alb, dar… Dar e ţâfnos, imprevizibil, se ridică şi pleacă şi te lasă cu gura căscată etc. Şi ne expune toate secretele către terorismul arab!

Mitul Assange era aproape mai puternic decât omul din faţa mea, căruia i-am întins o Diplomă de onoare, una din puţinele cărţi care mi-au mai rămas şi o modestă atenţie din România. Mărturisesc că mi-e destul de greu să repet ce i-am spus! Sper să fi fost cam aceleaşi lucruri pe care le-am scris.

Portret de om liber ca pasărea cerului

Am încercat să-i explic de ce noi de la cotidianul.ro îl privim cu alţi ochi. De ce oamenii care gândesc şi cei care au supravieţuit lipsei de libertăţi din România îl admiră. Ca un adolescent care a simţit că este vorba de încă o zi în care el este câştigătorul Marelui premiu şi premiantul clasei şi tot la el merge coroniţa din lauri, Julian Assange a dat să se relaxeze. Cred că şi-a dat seama şi din tremurul vocii mele că în spatele nostru nu mai este nici un scenariu şi că ne bucurăm cu adevărat să-i fim alături. Şi s-a deschis. Senin, luminos, vorbind destul de încet, cu coada ochiului şi spre cei care filmau, Assange a început să-mi spună şi mie despre credinţa lui în libertatea presei, despre meseria de jurnalist (avea o părere extrem de proastă despre şcolile şi facultăţile de jurnalism). Assange crede că ziariştii adevăraţi vin mai degrabă din alte domenii, inclusiv din cercetare, unde există oameni capabili să investigheze lumea până în adâncurile ei. Vedetele presei de astăzi sunt doar inşi care vor să se vadă în preajma mai-marilor zilei! Şi de la acest subiect, Julian Assange a trecut la criza din presă. Ziarele şi televiziunile au devenit mult prea apropiate de piramidele puterii. Pentru a supravieţui, au şi bătut palma! S-au lăsat călărite, au fost înfeudate, iar cititorii nu mai au acces la adevărurile importante.

Mărturisesc că, în ciuda temperaturii scăzute, atmosfera s-a încălzit, discuţia s-a încins, cameramanii nu s-au mai împiedicat de trepide şi de acumulatori iar Assange vorbea fără să se mai ferească. Aşa a ajuns în situaţia de a ne spune lucruri pe care în mod obişnuit un om hărţuit de presă nu le-ar mai fi scăpat. În cele trei ore de frig şi foc cât a durat întâlnirea noastră, Julian a spus mai multe lucruri pe care apoi le-a marcat cu sublinierea „This is off the record!” (relatarea aceasta respectă cu sfinţenie această regulă de bază a jurnalisticii. Alţii cu care s-a întâlnit au promis acelaşi lucru şi mai apoi l-au dat în vileag).

Am mai reţinut un lucru. O idee de salvare a profesiei şi de apărare a libertăţii presei. E vorba de o organizaţie profesională care să strângă individualităţi din presa lumii, indiferent de ţară. Şi care să se bată pentru adevăr şi pentru libertatea de exprimare.

Concluzia mea despre Assange şi WikiLeaks

Nu ştiu în ce măsură îi interesează pe americani, pe englezi şi pe suedezi (sau pe alţii, indiferent care) cam ce gândesc eu. Dar după cele trei ore petrecute cu Julian Assange la Ellingham Hall (o adevărată sărbătoare a gândului liber şi a curajului de a fi) şi după tot ce-am citit şi după parcurgerea unei cantităţi importante de materiale WikiLeaks, sunt în situaţia de a spune un lucru: ne aflăm în faţa unui om de excepţie, controversat doar de politicieni şi de presă. Pot şi să depun mărturie în orice tribunal că Assange nu este nici pe departe marele pericol sau bau-bau al lumii, aşa cum este el portretizat în cele mai multe locuri. Dimpotrivă, este un profesionist care a inovat presa, care a adus elementul de referinţă şi profesionalism în internet, un om cu o generozitate hrănită de credinţa într-un ideal. Mi s-a părut una dintre prezenţele cele mai etice pe care le-am întâlnit vreodată. În plus, are şi un soi de seninătate aparte, dată de credinţa în dreptate, în adevăr, în libertatea de exprimare. Assange nu este omul guvernelor, nici al grupurilor de presă şi cu atât mai puţin al clanurilor sau al organizaţiilor periculoase. Nu are nimic cu toate acestea. Dimpotrivă, acest om încearcă o recuperare a jurnalisticii de tip „câine de pază al societăţii”, în dauna presei bulevardiere. Şi în acelaşi timp, încearcă o îmbogăţire a comportamentului democratic. Marile puteri şi oamenii lor nu pot face orice pe seama oricui, nu pot transforma relaţiile democratice într-un spectacol sau într-un gambling de putere! Assange vrea încă o presă în slujba cetăţeanului, nu a guvernelor sau a marilor puteri.

Tot scandalul cu procesul înscenat în Suedia este chiar dovada decăderii la care a ajuns presa şi a libertăţii de exprimare utilizate pe dos de cei care o proslăvesc. Când e vorba de viaţa unui om aflat în situaţia de a revoluţiona un domeniu şi chiar de a schimba ceva în comportamentul adeseori aiuritor al guvernanţilor, atunci libertatea presei nu mai contează. Când e vorba de ţintuit guverne, ea redevine o valoare sau o monedă de schimb. După caz!

De ce susţin că este o fiinţă etică?

La semnarea protocolului, Julian Assange a insistat asupra unui paragraf. Mi-a atras atenţia că trebuie să urmăresc un lucru. Adică să fiu atent şi să redactez orice informaţie care creează posibilitatea ca o anume persoană asupra căreia planează riscul de persecuţie sau de încarcerare să fie identificată. Şi mi-a arătat cu pixul rândurile în care scrie asta.

Mie mi-a spus suficient!

P.S. Regret un singur lucru. Că nu l-am cunoscut pe Vaughan Smith, militarul de familie şi de carieră, devenit şi cameraman de război, cel care găzduindu-l pe Assange a apărat onoarea armatei Majestăţii Sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.