Societatea civilă devine populistă când are impresia că este formată din „oameni puri”, care se opun unor ”privilegiați”, ”corupți”, ”îmbuibați” (…)
Opinii
Secțiunea găzduiește opinii diferite, o încercare inedită în presa românească, care își propune să contribuie la o dezbatere autentică și civilizată, încercând să devină o punte de dialog peste prăpastia care desparte astăzi societatea românească. Ne dorim ca platforma Cotidianul.ro să fie un spațiu al dialogului și al gândirii critice, într-o lume tot mai dominată de zgomot și polarizare.
Opiniile exprimate în această rubrică aparțin exclusiv autorilor și reflectă punctele lor de vedere. Acestea nu angajează responsabilitatea sau poziția publicației. Cotidianul nu intervine editorial pe conținutul textelor.
România e țara în care cel mai mare (autoproclamat) partid „de stânga ”, PSD, e alcătuit din baroni, oameni de afaceri prosperi și mari moșieri, perverind până la mutilare ideea de social-democrație. De partea cealaltă, politicieni din noul val și noile partide par a fi educați, cu toții, la „Școala de la Chicago”. Ei și-ar dori o țară condusă de corporații. Președintele însuși a făcut apel la oamenii de afaceri să vină cu soluții gata de a fi implementate. Statul nu are oameni care să o facă și, în general, nici nu e treaba statului să facă asta. De ce să ne împiedicăm de aceste idei desuete, chiar periculoase?
Într-un alt context, tot președintele a spus că vor fi luați bani „…de la educație, de la sănătate, de la astea…” pentru a fi transferați către bugetul de apărare. Niciun cuvânt despre serviciile secrete, de pildă, sau despre corporații. Ele vor continua să prospere, fiindcă, se pare, ori sunt imune în eventualitatea unui conflict armat, ori sunt capabile să se apere singure. Educația, sănătatea și alte „astea” mai puțin importante, cvasi-inutile, chiar, trebuie să contribuie dacă vor să fie apărate de armată.
România are nevoie de partide populare, nu populiste; inteligente, nu isterice; profesioniste, nu reacționale; de lideri care știu că puterea reală vine din reformă și competență, nu din gălăgie.
Cazul Severin merită privit ca fiind cel mai nenorocit exemplu pentru ce pot face statul paralel și puterea în general cu cei care care încurcă jocurile și interesele de la vîrf.
Întrebarea nu este dacă Putin se va opri până nu va anexa întreaga Ucraină și Republica Moldova ci dacă îl poate opri cineva!
Cică nu Serviciile, statul paralel, ONG-urile și Comisia Europeană au încercat să influențeze alegerea lui Nicușor Dan, ci Toni Greblă, PSD-ul și PNL-ul au alimentat prin părerile lor o teorie a conspirației.
Ideologii lui Trump propun o lume întru totul antagonică celei pe care încă o mai zărim astăzi.
Te-ai fi așteptat ca, după experiența traumatică pentru firava noastră democrație, partidele „europene” să fi înțeles lecțiile și să devină mai responsabile. Nu de alta, dar au declarat explicit că au înțeles. O nouă minciună. O nouă dovadă de ipocrizie.
Monica Lovinescu a remarcat de la prima revenire în România: din momentul în care regimul Ion Iliescu a organizat o contra-manifestație, (…) restaurația a devenit marca tranziției postcomuniste românești.
Din păcate, se conturează o concluzie simplă. Dacă nu-i protest la ceva indiferent cît de aberant și de revoltător, înseamnă că nu-i comandă.
Directiva permite statetor membre să folosească un mecanism automat de ajustare a indexării salariului minim, iar acest lucru a fost confirmat de către CJUE
Noua Strategie Națională de Apărare (SNA) este triumful realismului pragmatic asupra idealismului confortabil în care băltește gândirea de stat românească.
Personal, nu o voi învinovăți deloc pe Ana Ciceală dacă la București ne vom trezi cu reprezentanta AUR sau PSD.
Există supoziția că tot scandalul cu Justiția să fie acoperirea pentru îngroparea unor dosare care duc la Nicușor Dan, la Vlad Voiculescu
Ca să ne emoționăm de performanțele sale, Emil Boc ne-a oferit și un filmuleț. S-a zbătut să ne arate cum a tras el un șut pe celebrul stadion Maracana,
Strategia de apărare a României, deși coerentă și cu viziune, spre final încarcă inutil câteva pagini cu tot ce poate fi util sub soare, fiind complet nenecesar.
Europa și Occidentul „civilizat” au fost aspirația noastră dintotdeauna, sau măcar de pe la 1848 încoace.
Independență și solidaritate sau impotență și neadecvare? Despre cum se vede apărarea României de la Cotroceni pentru următorul cincinal!
Nicușor Dan: O altă vulnerabilitate – și am insistat să fie delimitată în Strategia Națională de Apărare – e corupția, care slăbește coeziunea socială.
Adrian Năstase a venit să-i dea binecuvîntarea lui Sorin Grindeanu, ales șef al PSD cu o unanimitate jenantă pentru un partid democratic, într-un congres ce a reamintit de perioada comunistă.
În locul unei puteri militare europene veritabile care să înlocuiască puterea americană, cel mai probabil vom vedea o fragmentare a securității europene în acorduri subregionale.
Felul în care Rusia a intrat pe fir dezvăluie, încă de la început, vulnerabilitatea majoră a României, care s-a dovedit a fi în anii următori instrumentalizarea memoriei istorice denaturate a românilor atât în propaganda ceaușismului târziu,
Fiecare astfel de rezultat spune, în locul nostru, „vrednic(a) este”. Asa sa ne – și să vă ajute la Guvernare – divinitatea. Dar poate o ajutam si noi, înainte să fie prea tarziu pentru actualii,
De ce are nevoie Nicușor Dan de useristul Drulă la Primărie? Pentru a acoperi pagubele rezultate din procesele pierdute și din cheltuielile cu casele de avocatură angajate să-i apere pozițiile,
În fața acestui declin istoric, PSD-ul a ales să se uite la formă, nu la fond. Nu progresismul l-a făcut să piardă contactul cu societatea,
O civilizație nu moare când e înfrântă, ci când încetează să se apere. Nu dispare printr-un cataclism unic, ci printr-o succesiune de justificări aparent rezonabile.













