Anul acesta, la concursul de Rezidenţiat s-a înscris un număr de 5661 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Aceştia vor concura pe cele 3 909 locuri şi posturi scoase la concurs.
Social
Pe rețeaua de socializare Facebook a fost creată o pagină în care oamenii care nu îl doresc pe Victor Ponta președinte sunt îndemnați să iasă în stradă pe 15 noiembrie la ora 20.00.
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Eftimie, a încetat din viaţă marţi…
Două dintre TIR-urile cuprinse de flăcări au fost distruse aproape în întregime…
În noaptea de sîmbătă spre duminică, două nave, ambele sub pavilion românesc…
Sâmbătă după-amiază, magistraţii Tribunalului Argeş au emis mandat de arestare preventivă pe numele Gabrielei Ţicu…
Alegătorii din Bucureşti care nu au sau deţin un act de identitate expirat se pot adresa serviciilor de evidenţă a populaţiei.
În pofida sistemului de iluminare funcţional şi a numeroaselor camere de luat vederi…
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la fostul cinematograf Tineret, situat pe strada Lăpușneanu din Iași…
Aceasta şi-a ridicat, joi, banii de la sediul Loteriei. Ea a câştigat cel mai mare premiu din istoria Joker, de peste 16,8 milioane de lei…
De mai multă vreme se ştie că un anumit număr de nazişti au lucrat pentru CIA după cel de Al Doilea Război Mondial.
Începând cu ora 00:00, circulația rutieră pe Autostrada A2 a fost deschisă…
Directorul general al TAROM a explicat că mai mulți însoțitori de zbor s-au…
Vaselină pe gardul şcolilor. Deşi greu de crezut, pare a fi o metotă bună pentru a-i împiedica pe elevi să mai sară gardul pentru a fugi de la ore, atunci când poarta şcoli este închisă şi păzită.
În capitala secolului 21, peste un milion de locuitori aşteaptă minute bune după apa caldă.
Sursa citată a precizat că victimele au fost transportate cu ambulanţele la spitale de urgenţă….
Potrivit unor dezvăluiri apărute în presa românească, în perioada în care a deţinut funcţiile de şef al Corpului de control al premierului…
Moaștele Sf. Martir Constantin Brâncoveanu au fost aduse sâmbătă la Mănăstirea Hurezi din județul Vâlcea…
Un tânăr care s-a hotărât să părăsească România a transmis un mesaj în care explică că trebuie să plece din țară până nu își pierde mințile. Acesta spune că…
O familie din localitatea vasluiană Buneşti-Avereşti acuză de malpraxis cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huşi, după ce fetiţa lor de 4 ani a murit în condiţii suspecte, în urmă cu câteva zile, la 40 de minute de la internare. Fetița a fost diagnosticată de către medicul de gardă cu „laringită acută, cu sindrom febril”, […]
Un agent de pază de la o firmă din Baia Mare a fost împuşcat mortal de un coleg de muncă. Tragedia a avut loc în incinta unei firme de transport valori, transmite Digi 24 pe site-ul său. Bărbatul care şi-a împuşcat colegul nu ar fi știut că pistolul era încărcat. Agentul de pază a mânuit […]
Un tânăr de 18 ani din judeţul Sălaj a fost depistat de poliţişti conducând cu 212 km/oră pe Autostrada Transilvania. Tânărul a fost prins sâmbătă, în jurul orei 13.10, de poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 – Transilvania care au înregistrat cu aparatul radar, la kilometrul 12+400, pe sensul de mers Gilău – Câmpia Turzii, […]
Familia, prietenii și cunoscuții realizatorului TV Titus Munteanu l-au condus pe acesta pe ultimul drum, sâmbătă, trupul său fiind înmormântat la cimitirul Bellu din București. Printre cei care au fost prezenți s-au numărat Corina Chiriac, Adi Despot, Tudor Giurgiu și Geanina Corondan, scrie Mediafax. Titus Munteanu a murit, miercuri, la 72 de ani, din cauza […]
Actorul Nae Lăzărescu va fi înmormântat sâmbătă, după ora 12,00, la Focşani. Partenerul de scenă al actorului, Vasile Muraru a amintit că Nae Lăzărescu a făcut şcoala de ofiţeri şi era ofiţer în rezervă şi de aceea va primi onoruri militare. Trupul neînsufleţit al actorului Nae Lăzărescu a fost depus vineri, în foaierul Teatrului de […]
Fostul fotbalist brazilian Ronaldo, în vârstă de 37 de ani, se va căsători pentru a patra oară, el cerând-o de soţie pe Paula Morais, în vârstă de 28 de ani, anunţă Daily Mail. Ronaldo a mai fost căsătorit de trei ori, cu Milene Domingues (1999-2003), Daniella Cicarelli (5 luni în 2005) şi cu Bia Antony […]
Polonezul Robert Kubica, fost pilot de Formula 1, campion în 2013 la categoria WRC-2 a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), a fost ales personalitatea FIA a anului, ca urmare a unui vot organizat de Federaţia Internaţională de Automobilism, informează AFP, potrivit B1Tv. Kubica, în vârstă de 29 de ani, a fost rănit grav la începutul […]