Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineaţă, într-un complex comercial de la marginea municipiului Suceava. UPDATE O parte din plafonul centrului comercials-a prăbuşit, iar zeci de pompieri continuă să intervină pentru stingerea focului, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, incendiul a izbucnit în jurul orei 8.00, la complexul comercial […]

Elevii din clasele primare ale Colegiului ”Grigore Moisil”, din Timișoara, au așteptat degeaba ca ”Moș” Nicolae Robu să se țină de cuvânt și să le aducă o școală nouă, ca să nu mai fie nevoiți să meargă la cursuri doar după-amiaza.

Locomotiva unui tren de marfă cu 43 de vagoane, care transporta buşteni între Suceava şi Ploieşti, a luat foc în mers, pe un sector de cale ferată, din judeţul Bacău, mecanicul fiind grav rănit, după ce a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului în timp ce încerca să stingă incendiul. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru […]