Klaus Iohannis a ajuns la Timişoara

Klaus Iohannis, a ajuns, marţi după-amiază, la Timişoara, venind însoţit de o coloană oficială.

Preşedintele ales participă la mai multe evenimente dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluţie.

Iohannis a fost primit la primărie de către edilul-şef Nicolae Robu şi a depus ulterior o coroană la Monumentul Eroilor Revoluţiei.

La ora 18.00, preşedintele a mers și la Catedrala Mitropolitană, unde a participat la aprinderea de candele pe treptele lăcaşului de cult, acolo unde mai mulţi tineri au fost împuşcaţi în timpul Revoluţiei. Aici, Corul Operei Române va susţine un microrecital in memoriam.

Klaus Iohannis a transmis de pe scena Operei un mesaj către români.

”Mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o. E o mare onoare și bucurie să pot fi aici în seara zilei de 16 decembrie 2014, la 25 de ani după ce revoluția română a început aici, în Timișoara. Am făcut promisiunea de a veni aici din respect pentru cei care și-au dat viața în 1989 pentru ca noi azi să trăim în democrație. 25 de ani, atâția au trecut de când cetățenii Timișoarei s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste. Celebrăm astăzi momentele care au arătat debutul revoluției”, a afirmat Iohannis.

”Libertatea nu trebuie subînțeleasă pentru că nu este lipsită de provocări nici astăzi. Chiar dacă sunt diferite, ele există. Nu este banal să vorbim depsre liberate. Regimul comunist s-a sfârșit așa cum s-a instalat, prin crime și abuzuri. Nu ne mai putem permite să ingorăm abuzurile. Viitorul democratic al națuinii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic. Avem mereu nevoie de amintire și reamintire, doar așa ne putem feri de comunism. România are nevoie de un muzeu al comunismului care să inspire nevoia de toleranță. Ca președinte al României voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu”, a mai spus președintele ales.

”Un sfert de secol a trecut din decembrie 1989. Suficient de mulți pentru ca națiunea să facă un bilanț. Avem datoria să ne întrebăm ce am făcut cu această liebratate cucerită prin jertfă, ce am făcut în acest sfert? Toți cei care facem parte din clasa poltică trebuie să recunoaștem: da, avem o responsabilitate. Clasa politică este responsabilă pentru a nu fi reușit să construiască în România un spațiu pentru împlinirea aspirațiilor, pentru a fi subestimat dorința de progres și prosperitate a românilor. De fiecare dată s-a trecut mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru promisiuni anulate s-au făcut alte și alte primisiuni. Odată cu puterea vbine și răspunderea în fața oaemnilor. Efectele acestui lucru se văd. Relația dintre clasa politică și cetățeni a fost deteriorată”, a arătat Klaus Iohannis.

Președintele a participat ulterior la Concertul de Gală de colinde susţinut de Corul Naţional Madrigal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.