Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, și-a exprimat profunda îngrijorare față de noua escaladare militară dintre Statele Unite și Iran, avertizând că atacurile reciproce riscă să destabilizeze întregul Orient Mijlociu și să afecteze securitatea globală. Mesajul liderului ONU a fost transmis prin intermediul unui purtător de cuvânt și vine după ce Washingtonul a lansat noi lovituri asupra unor ținte din Iran, iar Teheranul a răspuns prin atacuri asupra unor nave din Strâmtoarea Ormuz și prin acțiuni militare îndreptate împotriva unor state vecine, scrie News.ro.
Tensiunile au crescut puternic în ultimele zile, după ce Statele Unite au anunțat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective iraniene. Washingtonul susține că acțiunile au fost declanșate ca răspuns la atacuri atribuite forțelor iraniene asupra unor nave comerciale și la amenințările privind închiderea Strâmtorii Ormuz. În replică, Iranul a condamnat loviturile americane și a acuzat SUA că au „redus la zero” eforturile diplomatice din ultimele luni pentru restabilirea păcii în regiune.
Trump restabilește blocada americană a porturilor iraniene din zona Strâmtorii Ormuz
În paralel, presa internațională relatează că Iranul a revendicat atacuri cu rachete și drone asupra unor baze militare din statele Golfului, inclusiv în Qatar și Iordania, iar Emiratele Arabe Unite au anunțat activarea măsurilor de monitorizare și apărare aeriană. Situația a determinat mai multe guverne occidentale să își avertizeze cetățenii cu privire la riscurile de securitate din zonă.
Antonio Guterres a insistat că singura soluție viabilă rămâne dialogul. „Nu există soluție militară la această criză. Diplomația trebuie să prevaleze”, a transmis șeful ONU, îndemnând atât Washingtonul, cât și Teheranul să revină la masa negocierilor și să evite acțiuni care ar putea declanșa un conflict regional de amploare.