Explozie puternică într-un bloc din Brăila

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, marţi, în urma unei explozii produse într-un bloc din Brăila. Zeci de persoane au fost evacuate din imobil, unii având nevoie de asistenţă medicală după ce au făcut atacuri de panică.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian, explozia s-a produs marţi după-amiază pe strada Călăraşilor, în zona Tribunalului, într-un bloc la parterul căruia se află un restaurant.

Deflagraţia, care a fost urmată de incendiu, a avut loc într un apartament situat la etajul întâi al blocului, iar în urma acesteia proprietarul locuinţei şi-a pierdut viaţa.

”Şi-a pierdut viaţa un bărbat în vârstă, care în urma deflagraţiei a fost prins sub dărâmături. Au fost evacuaţi locatarii de la etajele superioare, gradual, în funcţie de nivel. Au fost evacuate zeci de persoane, copii, bătrâni, persoane adulte. Le-a fost acordată asistenţă medicală pentru că au făcut atacuri de panică. La faţa locului au primit oxigen şi calmante”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, potrivit site-ului Mediafax.

Conform sursei citate, în urma exploziei şi a incendiului care a urmat a fost distrus apartamentul în care s-a produs deflagraţia, urmând să se stabilească dacă şi alte locuinţe din bloc respectiv au fost afectate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.