Artificiile, tavanul din lemn şi buretele pentru antifonare – cauzele tragediei

Fotografia aceasta a fost surprinsă de către un participant la spectacolul de la Clubul „Colectiv” şi surprinde exact momentul declanşării tragediei: artificiile au aprins izolaţia fonică a unui stîlp de susţinere şi flăcările au ajuns rapid la tavanul din lemn, care în numai 30 de secunde s-a aprins în totalitate, căzînd peste spectatori!

Declaraţiile martorilor, precum şi imaginile din acest club, postate pe Internet anterior tragediei, arată că totul parcă era pregătit pentru o asemenea nenorocire. Inconştienţii care au organizat un asemenea spectacol cu efecte pirotehnice într-un spaţiu închis, fără să analizeze măcar sumar condiţiile pe care le oferea această hală, vor răspunde, desigur, în faţa legii, însă elementele care au favorizat această tragedie există în aproape toate cluburile din România, astfel încît se impune sistarea oricăror activităţi pînă cînd acestea vor fi verificate de instituţiile care le autorizează.

Vă prezentăm mai jos Schema tragediei, realizată pe una dintre fotografiile din acest club, conform declaraţiilor unor martori la acest spectacol „incendiar”.

Aşadar, artificiile amplasate pe unul dintre stîlpii de susţinere s-au aprins. Stîlpii de beton erau înfăşuraţi în burete inflamabil, peste care s-a înfăşurat pînză simplă, inflamabilă!

Flăcările au ajuns în cîteva secunde la tavanul clubului, care era în întregime din lemn neignifugat: este vorba pur şi simplu de scînduri pe toată suprafaţa lui. În acest fel, conform declaraţiilor martorilor, în mai puţin de un minut tot tavanul a fost cuprins de flăcări şi, în scurt timp, s-a prăbuşit peste oameni!

Dacă în primul moment cei prezenţi au crezut că focul face parte din spectacol (solistul trupei rock a avut timp să spună doar că „asta nu face parte din spectacolul nostru”), cînd tavanul s-a aprins a intervenit panica şi toţi cei 3-400 de spectatori s-au îngrămădit spre singura ieşire din club, călcîndu-se în picioare!

Explozia despre care s-a vorbit a fost, de fapt efectul reaprinderii focului prin pătrunderea oxigenului în club după spargerea unui geam. Pe Internet circulă deja fotografii realizate în interiorul clubului cu cadavrele carbonizate, însă ele nu se pot difuza, întrucît vă pot afecta puternic emoţional.

Ancheta va duce, desigur, la pedepsirea vinovaţilor, însă, din păcate, pentru cei 28 de morţi nu se mai poate face nimic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.