Vineri, 6 septembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti are loc premiera spectacolului „Otello” de Giuseppe Verdi, după tragedia lui William Shakespeare. Spectacolul este regizat de Vera Nemirova, artistă de origine bulgară care a pus în scenă titluri importante din repertoriul liric în numeroase ţări. Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc luni, 9 septembrie.
Conducerea muzicală pentru cele două reprezentaţii îi aparţine dirijoarei de origine canadiană Keri-Lynn Wilson, invitată a Festivalului „George Enescu”. Keri-Lynn Wilson, dirijoare de operă şi de muzică simfonică, a condus orchestre de prestigiu internaţional şi a susţinut concerte în importante săli de teatru liric. Recent, artista a dirijat „Dama de pică” la Stockholm (Suedia), „Olandezul zburător” la Montreal (Canada) şi „La Traviata” la Salerno (Italia).
Scenografia spectacolului „Otello” este semnată de Viorica Petrovici, artistă care a creat decoruri şi costume pentru zeci de spectacole de operă şi balet, cel mai recent titlu fiind „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, la Opera Naţională Bucureşti.
„Costumele sunt contemporane, cu trimiteri spre diferite zone geografice. Nu am dorit să creez o lume artificială, ci o lume care există şi trăieşte şi astăzi”, a declarat Viorica Petrovici.

Scenă din Otello
Ca urmare a faptului că tenorul Peter Seiffert, invitat al Festivalului „George Enescu”, nu va mai putea face parte din distribuţia celor două reprezentaţii din motive independente de Opera Naţională Bucureşti, rolul titular va fi interpretat de Marius Vlad Budoiu, tenor român cu un vast repertoriu şi printre puţinii solişti din România care au reuşit cu succes să intre în repertoriul de tenor dramatic, abordând roluri ca Otello, Samson sau Lohengrin. Rolul principal feminin, Desdemona, va prinde viaţă în cadrul reprezentaţiei din 6 septembrie graţie sopranei Iulia Isaev, laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto, printre care „Loire Atlantique” din Nantes (Franţa, 1990), „George Enescu” din Bucureşti (1991) şi „Madama Butterfly” din Barcelona (Spania, 1992).
Opera Naţională Bucureşti marchează premiera spectacolului „Otello” prin expoziţia de fotografie intitulată „Otello” la Bucureşti, de-a lungul timpului, deschisă publicului până în 24 septembrie, zilnic între orele 10.00 şi 17.30.
Printre personalităţile lumii muzicale, care au făcut parte, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, din echipa artistică a diferitelor montări ale spectacolului „Otello” pe scena lirică bucureşteană se numără dirijorul Egizio Massini şi soliştii Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Teodora Lucaciu, David Ohanesian, Ludovic Spiess, Petre Ştefănescu Goangă, Garbis Zobian.
În spectacolul din 9 septembrie, rolul Desdemona va fi interpretat de soprana Nicoleta Ardelean.