Criminalii omului de afaceri Adrian Kreiner s-au înarmat cu un pistol şi au avut asupra lor și o funie, conform anchetatorilor.
”Au plănuit din timp săvârşirea faptelor”, s-au deplasat dintr-un judeţ în altul şi au intrat noaptea în imobil, purtând cagule şi mănuşi, mai arată procurorii sibieni în rechizitoriul prin care au propus arestarea preventivă în lipsă a celor trei suspecţi.
Procurorii sibieni arată, în rechizitoriul prin care au propus arestarea preventivă în lipsă a celor trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, că ”fapta pentru care se efectuează urmărirea penală a fost săvârşită de către trei persoane care au plănuit din timp săvârşirea faptelor, s-au deplasat dintr-un alt judeţ cu un autoturism aparţinând altei persoane şi au pătruns iniţial într-un imobil părăsit situat vis a vis de imobilul victimei de unde au supravegheat locuinţa victimei mai multe nopţi înainte de acţiona”.
”Pătrunderea a fost făcută pe timp de noapte de către cei trei inculpaţi care au purtat cagule şi mănuşi pentru a nu fi identificaţi şi a nu lăsa urme. După pătrunderea în curte, inculpaţii au dezactivat iluminarea parţilă a curţii pentru a nu fi observaţi. Mai mult, aceştia s-au înarmat cu un pistol cu care au ameninţat victimele şi au avut asupra lor o funie pentru imobilizarea victimei Kreiner Adrian prin legarea acesteia de mâini şi de picioare la spate, în poziţia barcă. De asemenea, cei trei inculpaţi au exercitat acte de violenţă extremă asupra victimei pe care au asfixiat-o şi au lovit-o în mod repetat”, se mai arată în rechizitoriu.
Au sustras bunuri de valoare considerabilă (peste 200.000 euro) uşor valoricabile, respectiv 16 ceasuri, ”după care au părăsit imobilul victimei şi au urmat pe jos un traseu prestabilit, ştiind unde se află camerele de supraveghere din zonă, aspect ce denotă o pregătire infracţională temeinică şi o periculozitate deosebită a inculpaţilor”, conform anchetatorilor.
”Inculpaţii au acţionat conform unui plan bine stabilit şi există date că aceştia ar fi părăsit ţara în scurt timp de la comiterea faptelor”, se mai arată în documentul citat.
Magistraţii Tribunalului Sibiu au admis propunerea de arestare preventivă, cei trei suspecţi fiind daţi în urmărire internaţională.
Doi dintre ei au fost prinşi – unul în Irlanda de Nord şi altul în Scoţia.
Batiste curate aveau asupra lor, dar unghiile erau taiate ?
Săpun n-aveau aveau ?…
De ce nu-l întrebați pe Werner dacă îl cunoștea pe mort?…că doar erau vecini, nu?…sau pe Geta?…
Să vedem dacă îi permite legea să divulge aceste informații…
o pregătire infracţională temeinică şi o periculozitate deosebită….
au pătruns iniţial într-un imobil părăsit situat vis a vis de imobilul victimei de unde au supravegheat locuinţa victimei….
ştiind unde se află camerele de supraveghere din zonă….
-ce care si-au instalat/isi instaleaza camere de supraveghere
pregatesc temeinic UN LAGAR COMUNIST,ca in china,
CHINA TREBUIE DISTRUSA!
SRI unde e, ce face, cum se face că asasinii au stat prin Sibiu încă o noapte (după crimă), au plecat cu taxiul la Mediaș, apoi au fugit din țară? Nicio informație în zona lor? Știu, securiștii nu se ocupă cu lucruri mărunte, au interesul național în suflet. Stau cu urechea la înregistrările pe care le fac, poate, poate le pică vreun amantlâc, vreo dulcegărie.