Au apărut primele imagini cu criminalii omului de afaceri Adrian Kreiner, bătut și asfixiat săptămâna trecută în propria casă până la moarte. Anchetatorii au aflat traseul pe care l-au urmat asasinii, potrivit Oradesibiu.ro. Se pare că, imediat după atac, cei trei agresori au luat-o la pas pe străzile Sibiului. Aveau fețele acoperite cu cagule și nu s-au despărțit, ci au continuat să se îndepărteze de vila omului de afaceri. Au fost surprinși traversând strada și îndreptându-se spre bulevardul Vasile Milea. O cameră i-a surprins, la nici jumătate de oră de la eveniment, mergând prin Vasile Aaron, pe strada Negoveanu. Mergeau în șir indian și păreau calmi, fără să se grăbească.
„Autorii nu au fost găsiți, însă avem un cerc de suspecți”, a declarat prim procurorul Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Surse judiciare au declarat, pentru Ora de Sibiu, că anchetatorii au reușit să formeze un cerc de suspecți și au lărgit cercetările inclusiv în jurul anturajului lui Adrian Kreiner. Se pare că, în curând, ancheta va scoate la iveală o surpriză de proporții.
Prin media bastinasa, e adevarat ca nu cu mult tam-tam, s-a zis ca avea si o Platforma(!) de tranzactionare de criptomonede?!?. E posibil ca o parte din bogatie sa fi provenint de aici(de la criptomonede) asa cum zicea un cunoscut al victimei intr-un recent interviu.
Intreb si eu…Platformele de tranzactionare de criptomonede sunt acceptate sa fie inregistrate ‘in Romania’ ca de ex. pe Persoana fizica sau ca un SRL?
Ps. Cu ceva timp in urma un turc, fondator al unei platforme de criptomonede, pentru ca a fraudat pe investitorii a primit o pedeapsa de peste 11.000 ani de inchisoare! Asta la turci.