Premierul Nicolae Ciucă face apel la populaţie să reducă risipa de energie electrică şi afirmă că s-a discutat în Guvern despre un sistem de penalităţi pentru cei care nu fac acest lucru, concomitent cu bonificaţii acordate celor care economisesc, dar nu există în prezent soluţii tehnice pentru aplicarea unor astfel de măsuri.
„Am discutat în şedinţa de Guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit şi facem apel la populaţie să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni, ca să putem să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat dacă a luat în calcul ca persoanele care economisesc energia electrică să fie recompensate.Referitor la eventuala decuplare a tarifelor la energia electrică de cele la gazele naturale, premierul a menţionat că România susţine această iniţiativă: „Mandatul a fost cât se poate de bine structurat: el a vizat partea în care să susţinem propunerea de decuplare a preţului la energie de cel al gazelor, o soluţie unitară în ceea ce priveşte taxarea, impozitarea, precum şi o soluţie unitară în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor pe piaţa Spot, astfel încât să nu existe fluctuaţiile acelea de preţ”.
Ascultati acilea ce harneste boschetarul:
dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni, ca să putem să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare…asteptam sa avem in ansamblu coerent!!!
In general Kandahar centura a invatat cuvinte noi…
Si perfectioneaza limbajul de lemn…nici el nu intelege ce spune
Cred că cel mai bine ar fi să reducă guvernul risipa de sinecuri!Toate neamurile proaste, toți lingăii, pupincuriștii politici și lipitorii de afișe au funcții cu salarii babane nemeritate!Asta e marea problemă a României, numirea unor neaveniți, habarniști și semianalfabeți în funcții publice!
Jaf,eludarea legilor,slugarnicie in fata licuricilor,tradarea de nem si tara!
Suntem un (popor)-populatie jalnica,ne meritam soarta!
Acesti ticalosi isi bat joc de noi de 32 ani!
Am trecut peste ce spune premierul de serviciu la comentariile românilor .Nu am ras de multă vreme cu atâta poftă .Așa au trecut românii peste toate vitregiile vremurilor.Asa ne- am vaccinat nici 40 la sută.Asa vom trece și peste iarnă asta .Simt că pe conducătorii noștri trebuie sa- i apuce frica.Nu mă uit la tv,nu- i voi asculta inepțiile lui Ciuca ,dar îmi iubesc poporul mai mult ca niciodată.
HAI SIKTIR SL UG OI NESIMTIT SI UMFLAT CE ESTI! care risipa bhaaa b ou le ??? ROMANIA TREZESTE-TE ODATA!
https://www.youtube.com/watch?v=i0NCWfKZCjI
Liberalii hulpavi au luat o măciucă energetica în cap. Socialiștii oricum au trăit vremuri mai întunecate până în 1989. Neo-marxistii se preocupa de hrana din insecte!
jalnicul tembel agramat reactivat se pregateste sa ,,compuna,, alta creatie monumentala : cum sa faci din rahat bici dupa neuronul inundat in osanza si prostie ! va contesta cineva originalitatea acestei prostii specifice unui mos taraie osanza ? nicidecum!
Tot nu v-ați lăsat de droguri? Heroina bat-o vina.Se vede și la televizor cat de fericit sunteți,și aproape sa plesniți de atâta bunăstare.Johannis știe? Daca știe îl ține în funcție doar că să-i îndeplinească aberațiile ,alocând cu prioritate miliarde pentru maghiari,sasi si secui de a sprijini în secret autonomia totala așa cum ia impus Karatalin Novak?
Mos Teaca e constient cand scoate cuvinte pe gura? Cine face risipa de energie ca sa plateasca o factura mai mare? Are populatia atat de multi bani ca sa ii imprastie? Baaaa, vino-ti in fire!
petrolului este sub pretul de acum un an. Cum de ne vrajiti ca este criza??????? Ce mangle mai puneti la cale?
Mamaie mai redu’ din risipa ca e prea cald la tine. Si mananca mai putin ca distrugi clima planetei! Auzi mamaie? Nu vrea sa auda, ca mamaie are o pensie de 50 000 lei pe luna si face risipa si pe medicamente si pe benzina la bmw si pe incalzire vila data de CAP. Mamaie omoara bre vaca aia si treci pe faina de gandaci ca emite vaca CO2 si murim arsi de soare!
Parcă mă văd ce răspund îi dau fiului meu care stă în chirie, își permite și nu vrea să cumpere, când mă întreabă despre asta. Mă fecior, când eram eu cam ca și tine pe șeful României care ne-a cerut și impus economie la caldură și electricitate , l-am împușcat. Nu personal. Cetățenii.
Instaurarea creditului social pas cu pas! Scăpa cine poate.
Suferiți voi ca să furam noi!
Ciuca, tripleaza Editat jegule, vin vremuri grele pentru voi nemernicilor…
Cum sa amendati oamenii ca vor sa aiba caldura in casa,cum sa amendati oamenii ca vor sa se spele,cum sa amendati oamenii ca vor sa aiba lumina?Pentru astea au murit oamani in’89.Pentru cine,pentru ce toate astea?Tradatorilor.Voi santeti cei mai mari dusmani ai romanilor si Romaniei.
Chiar,de ce transpiră omul ăsta în așa hal?are ceva presimțiri?
Recomandat tuturor să înceapă să facă economia care o fac de 3 ani de zile numai mă uit la TV … după 2-3 ani veți constata că vă odihniți mai bine vă concentrați pe problemele voastre …. vă simțiți bine când știți că le scade audiența ….probabil dasta fac așa că nu ii mai baga lumea in seamă …abia așteaptă să ieșim în stradă într-un vopsit (gen Simion care se face ca este de partea noastră …tot de al lor este ) să îi lăsăm in pace până se ajunge la Haos de acolo incepe frica lor … când nouă nu ne este frică ei nu au ce să ne facă …asta ii îngrozește ….. dacă închidem tv-ul ei dispar ;)… polițistul este om , jandarmul este om …….nu va temeți
Cand Joha l-a pus premier pe Orban, s-a spus ca: mai prost ca asta nu se poate. Cand l-a pus pe Citu s-a zis: ba, se poate ! Cand l-a pus pe ala care indeplineste intocmai si la timp ordinele comandantului suprem, s-a spus: asta este doar inceputul !
Bre,inainte aveam o ,,savanta de renume mondial,,azi avem o MaCiuca leberala .Ghi-ni-on.Nici pe comunisti nu i-a dus mintea sa ,,ofere,,bonificatii pentru cei de stau fara curent si gaze.Cum era aia bre ? Ruminia euriopeana,Rominia norr-maaa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Dragii miei rumani.Rumanii miei.Ghi-ni-on.Noah,ne intoarcem inapoi la ,,civilizatia,,tizicului,lampii pe gaz si lumararilor..Pas cu Pas.Ps.Asta e valabila pentru prostimea bre ,numai fraiericii pot crede ca ,,recomandarile,,de economie le vor face la vila lor alde MaCiuca,Klausica Meditatorul,CiuCiulacu..Bre,legea e ca o bariera pe care dulaii o sar,catelandrii trec pe sub si numai boii dau cu capul de ea.Pas cu Pas.
Istoria se repetă pentru la un simplu ordin căci nu exista rivalitate intre Russia și SUA totul este o mascaradă pentru a manipula oile totul este un circ cum sunt alegerile in SUA , Romania, Franța … Germania …totul este controlat inclusiv căderea blocului Comunist , Împărțirea Europei de SUA și Russia …totul este planificat de șmecherii care ne manipulează ,terorismul o invenție , COVID-ul altă invenție iar războiul penibil condus de un singur actor (nu am văzut un prim ministru ,nu am văzut un general nu am văzut purtător de cuvânt nu am văzut nimic in Ucraina care să pară ca este o țară ) totul este o manipulare ordinară ca si Revoluția din 89 … teroriștii ,injectarea cu sânge de bebeluși a lui Ceaușescu , tot ce spunea occidentul niște minciuni penibile …….
La fel de prost ca seful lui, Ciolanis!
Lasand la o parte suita de sudalme aruncate cu obida direct in obrazul promteristului transpirat de la Palatul Victoria, trebuie remarcat trendul in care cei care au compus speech-ul mai sus pomenitului pastreaza acelasi fir logic de dinainte de decembrie 1989 in legiferarea din orice domeniu.
Cu alte cuvinte , sa traduc vorbele spuse.
” Nu stiu cum si nu stiu cat dar vom pedepsi pe cei ce vor face risipa”.
” Nu stiu daca vom rezolva sau nu problema creata de noi dar suntem pregatiti sa dam vina pe voi”.
” Nu stim ce o sa facem, pentru ca urmeaza sa primim ordine de la stapanii nostri dar sigur avem cele mai bune solutii”.
Si toate astea ni le spune un hot ce beneficiaza de un spor de salariu pentru ca a scris o carte-n puscarie.
Pardon, a pus pe unul ce a copiat si i-a facut o scriere pentru care a obtinut titlul de. . Dottore.
In Romania, in orice lege care se aplica populatiei, pedepsele prevazute pentru incalcarea ei, sunt disproportionat de mari.
In acest sens – ca o amenintare – trebuie privita declaratia citita de numitul Ciuca.
Ciuca ia-o seara pe la ora 9 pe jos de la gara Progresu spre orash. Din metru in metru becuri mari de mare putere pe stalpi si pentru masini si pentru pietoni. E mai lumina ca ziua.
Motivul. Energia e platita de primarie catre o firma. Si firma se bucura ca primaria are atatea becuri inutile care consuma ca le intra banii. Esti slab ba Ciuca. Trebuia ca sa dai decret evreului Mucusor Dan sa lase becuri de iluminat din 3 in 3 stalpi.
Bai contributivilor!
Ce e lipsa asta de respect?! Ce, nu mai aveti rusine?
Cum sa mai incapa si pensiile speciale ale celor esentiali pe langa dezmatul vostru!
Faceti gura. Faceti risipa.
Da ceva munculita pentru tara si popor, pentru al nostru viitor?!
Al nostru, saracanilor.
V-am lasat sa munciti pana la 70 de ani, ca sa va platiti facturile si tot nu va convine.
Va tot spunem in fiecare saptamana ca la pulivara o sa se taie pensiile speciale, ca sa va linistiti.
Vine iarna. Asa si? O sa va fie frig, foame si somn.
Nu o sa mai dormiti de grija facturilor.
Nici noi, esentialii, n-o sa dormim. De grija voastra, ba!
Sa nu veniti sa dormiti la noi.
măCiucă e cea mai bună dovadă că România e un stat eșuat.
O colonie care după ce va fi jefuită de ultimele bunuri va fi scoasă la mezat !
Scăpa cine poate !?
80 la sută din cetățeni se comportă ca cei menționați. Ce va tot mirați? E țară lor. A noastră unde vedem cu ochii. Fugiți cît mai puteți?
Ma-Ciuca – spaima risipei!
Probabil ne explica in teza sa de doctorat cum sa economisim.
Îi recomand dl-ui Ciucă să se uite un poc în manualul de istorie modernă. Pe la anul 1989. Atunci un alt promotor al stopării risipei din partea populației a fost dat jos de la putere, noi i-am spus revoluție dar mai nou parchetul a numit acțiunea lovitura de stat. Atenție la istorie. Unul dintre punctele din rechizitoriul lui Ceaușescu a fost :”Au ținut cetățenii în frig și întuneric”.
Ba Imbuibatilor,
In Lumina Cuvintarii Magistrale a tovarasei Ursula, Mamica Noului CCCP, reiese cit se poate de clar ca Iobagii Mioritici imbuibati de Regimul Fanariot al Parazitului Klaus Iohannis lasa Becurile Aprinse la Cotetul Gainilor pe timpul Zilei.
In Kalitate de Kommandant al Governului Mieu am Marsaluit in Bocancii Boborului spre Palatul Cotroceni unde l-am Sarutat Drept in Cur pe OberStumpFuhrer, in Vazul Damelor de Os Domnesc din SPP.
GATA CU RISIPA !
Revenim la Epoca de Piatra si la Opaitul Ancestral pentru a Da Satisfactie Conducerii Superioare de Partid si de Stat.
INTREBARI ?!?
Nu se va face risipa
Dimpotriva ,gazul si electricitatea vor prisosi nefiind consumate
La preturile actuale si sigur mult marite la iarna aproape nimeni nu va indrazni sa deschida vreun bec sau vreun calorifer ,ca sa nu fie nevoit sa plateasca facturi astronomice
v-ar fi rusine obrazului! Adica voi furati un miliard in fiecare luna, cu pensiile voastre spaciale, si veniti acum sa ne tineti teoria risipei? Alooo si nu mai imprumutati cu dobanda de 9%, ca ajungeti la puscarie pentru tradareee!
idiotzi…nu trebuie bagati in seama
in cel mai bun caz ar trebuii scosi in shuturi afara din ministere
certificatele verzi sint cea mai mare hotzie…
energiile alternative la ora actuala sint utopii pentru generatiile actuale
green deal e un cretinism, emisia de carbon altul…
totzi idiotzii needucati au dreptul acum sa vorbeasca…si sa se autoinregimenteze urlind sub umbrelele unor utopii a caror fundamnete tehnice nu sint capabili sa le inteleaga
bai…sintem microbi pentru planeta asta…atit sintem de mici…da sint unii care au niste EGOURI imense si se cred asa destepti de-i hipnotizeaza pe prosti sa-i urmeze…
prostii sint multi, vocali si nu stou cit sint de prosti…da muuulti domnule
Ma doare-n Ciucă
De soluția tehni’că.
Domnule Ciuca ,populatia Romaniei nu doreste sa suporte consecintele masurilor gresit luate de D-vs.impreuna cu doamna Ursula von Der Leyen.Atata timp cit Ukraina nu face parte din Comunitatea Europeana ,nu face parte din NATO,nu intelegem motivele pt. care noi trebue sa ne sacrificam datorita unor masuri luate doar de dragul de a va razbuna pe rusi.Chiar nu vedeti ca toate aceste masuri luate impotriva Rusiei, sau intors ca un bumerang impotriva noastra ? Cind aveti de gind sa va treziti la realitate si sa nu va mai bagati acolo unde nu va fierbe oala ? Cred ca ar fi mai bine sa va iubiti poporul roman si nu poporul ukrainean pt. care ne obligati acum pe noi sa facem sacrificii !
Acest Ciucă măciucă este o relicvă a epocii Ceaușescu, omul asta adună bani din pensie, din salariu de premier din plagiate și îndeamnă pe români să facă economii,
Nu cred ca Romania a avut un premier mai tampit. Asta nu e bun nici de portar la azil. Numai Joianis il intrece in cretinism. Dac-i rabda prostimea…
„sa fie bonificati cei care consuma mai putin”
Asadar au inceput iar cu segregarea cu separatia cu discriminarea la fel ca in plandemonie !!! Plan diabolic de dezbinare si control !
Și eu propun economie(nu mai mergem la lucru,că dacă mergem consumam combustibil, și energie)dar s-o facem toți așa vreo săptămână.Sau în noua ideologie nu am voie sa zic așa ceva( nici în gând) că e instigare?Ce economie când mulți dintre noi o făceam deja!
In sfarsit se va vedea diferenta intre 1989 si starea de lucruri de acum.
Atunci, revolutia, revolta, au fost dorite si sponsorizate de stapanii bancilor pentru ca asta le nivela drumul spre cumpararea pe nimic a tarilor din Est. Europa Libera umfla cifrele, propaganda anti-regim mergea la turatie maxima.
Acum insa, cei care impun restrictiile, leite celor din anii ’80, si-au dat arama pe fata: ca NOI PROPRIETARI ai estului european, se dovedesc mai cruzi si mai salbatici decat chiar regimurile comuniste.
Asta e doar inceputul. Cine si-a vandut tara, sa nu se astepte la altceva decat la sclavie.
Vae victis!
Cred tara face suficienta risipa platindu-l pe imbecilul asta de ciuca, johannis si toata gloata de securisti idioti ! Locul lor este intre zid si pusca!
cand ai pensie de peste 200.000 lei/an si salariu de peste 150.000 de lei ca parlamentar sau PM si nevasta pensie luata la varsta ”frageda” cand femeile sunt obligate sa iasa la 63 de ani, tot la ”tona”, sigur ca intelegi ce inseamna risipa pt ca poti avea aer conditionat/incalzire, daca nu ai bufeuri prea mari. Oameni normoponderali cu venituri modeste nu stiu ce inseamna risipa pt ca numai in pensia ta „intra” venitul a zece persoane, nu mai punem restul veniturilor tale, chiar daca poate ai cheltuieli mari daca ai un copil risipitor, dar restul, cei care ”incap”’ in veniturile tale nu stiu ce-i risipa pt ca o viata au economisit ca sa poata trai sau sa creada ca vor fi fara griji la batranete. Legea pensiilor nu-i decat o fata morgana. Tremura ”celulita” de revolta pt ca dl Budai a indraznit sa spuna ca ar putea creste cu 10%, dupa ce PNL-ul care te-a promovat au amanat majorarile si a reusit sa creasca deficitul de la 2 miliarde la peste 15 miliarde, in doi ani de guvernare Orban, Catu si cu tine…tot ce recuperase din deficit Olguta ati risipit voi PNL-istii
Are 500 de kg , e acuzat de furt intelectual, nu se poate exprima , daca toți și t așa in armată romana nu incap sa intre in tankuri, risipa prin furt sa nu mai faceți voi galvejiti, ați furat în 2 ani câți alții Intr o sută, numai din energie a-ți făcut miliarde de euro
Să-i vedem pe ‘mnealor că mai dau jos din burdihane…cu atâta slănină pe ei,de le-a invadat și cutia craniană,clar că ne judecă pe toți după ei…puțin mai lipsește să ne trimită să mâncăm cozonac…
Excellent…..descriere perfecta a bovinei….
Mai ales pensionarii….
Sa spunem deci un răspicat ” NU ” – risipei de orice fel .
Sus Brussel
Jos Mosckva
Cea mai rentabila sursa pentru iluminatul public sunt LICURICII.Asa că licuricii au scăpat de teroarea alimentara „progresistă”,nu vor mai fi mâncați dar în schimb o sa trebuiască să muncească ,noaptea o sa-i vedem în vârful stupilor în locul becurilor O sa fie foarte romantic.Pe Ciuca nu-l băgați în seamă zice și el că să-i facă pe plac cotrocenistului că asta scoate castanele din foc cu mana prostului
Tu vorbesti bai tucalarule? Tu care in vila in care locuiesti ai luminile aprinse peste tot? Tu vorbesti de risipa? Ticalosule. Sa te trazneasca Dumnezeu.
Eu ii propun tovarășului scula impotenta cu patru stele pe umăr, folosite ca sa-si rupă damele ciorapii de nailon în ele sa nu mai facă atat de multa risipa de prostie. E suficient ca apare transpirat, la televizor și silabiseste, intr-o limba de lemn de porc bolnav de sciatica covidata și alzhwimer cu poliomielita NATO, prostii demne de istoria prostiei umane. Așteptăm sa se dezumfla, fiindcă asa umflat cu heliu cu e, s-ar putea sa ajungă pe luna înaintea navetei de bere pe care se tot chinuie americanii s-o lanseze ca sa-i îmbete pe lunatic. PS. Te miri ca, azi mâine, ne va pune sa alergam prin apartamente sau prin case 16 ore din 24 ca să rămânem mereu transpirați și dornici de aer rece. Trece, trece premierul Cică rece, prin băltoace rece cu o capatana seaca și cu una de bovina acra.
Nu zice Ciuca cine face risipa a mai mare populatia sau companiile?
In Elvetia a devinit infractiune simplu fapt de a tine in priza un radiator electric.
UE va doreste o iarna calduroasa multa sanatate. Cu economii la maxim.
Dacă nu aveți o soluție tehnică mai bine tăceți domnule prim ministru Ciucă-PNL. Că ajungeți ca domnul Ciolacu-PSD care la două trei săptămâni anunță mărirea pensiilor și a salarului minim pe economie. Noi știm că nu sunt bani de cât pentru înarmare șinajutat Ucraina cea de români iubitoare. Că asta-i doare pe cetățenii României, când la toate alimentele la preț s-a multiplicat prima cifră și urmează incalzirea la iarnă. Untul de la 8 lei la 15 lei, uleiul de la 5, sau 6,9 la 11 sau 14,9 lei, mezelurile la care zecile prețului erau cu 2 sau 3 acum sunt cu 3 sau 4.
O tara de pensionari(intre 1000 si 2500 ron) face risipa de energie? Oamenii astia care spun asa ceva la Bruxelles si in Romania- nu sunt normali la cap!
Popescul a scazut limita de compensare cu 15%, cat le-a cerut Ursula sa faca „economie”. Despre ce reducere mai vorbeste asta care a trebuit sa fure intelect ? Economie se va face inchizand marii consumatori ce nu mai pot sa plateasca consumul. Sa-i spuna cineva astuia cu o singura circumvolutiune (si aia de la cashcheta) ca economia la energie inseamna someri garla !!!