ASF colaborează cu SRI, STS și Parchetul General

Dezvăluire importantă făcută de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la solicitarea Mediafax. Instituția a admis că a încheiat protocoale de colaborare cu SRI, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Afacerilor Interne şi Parchetul General.

Protocoalele de colaborare au fost încheiate, potrivit ASF, în condiţiile legislaţiei în vigoare, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară cu alte instituţii, „în vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite de legislaţia privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF (OUG 93/2012), precum şi de reglementările sectoriale de pe pieţele supravegheate”.

Primul protocol, încheiat pe 31 martie 2005, priveşte organizarea cooperării între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), încheiat de Comisie cu Parchetul General, având ca obiect „colaborarea în toate situaţiile care intră sub incidenţa prevederilor legale privind abuzul de piaţă”.

Al doilea protocol, semnat pe 13 iunie 2013, face referire la schimbul de informaţii în vederea creşterii procentului de vehicule rutiere asigurate RCA, încheiat de ASF cu Ministerul Afacerilor Interne, respectiv cu Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor – DRPCIV, „având ca obiect schimbul de informaţii între bazele de date ale DRPCIV şi ASF (CEDAM), pentru îndeplinirea atribuţiilor legale prevăzute de OUG nr.189/2005”.

Cel de-al treilea document, încheiat pe 16 mai 2014, a fost semnat de ASF cu Serviciul de Informaţii Române (SRI) şi are conţinut clasificat, în condiţiile legii. Autoritatea de Supraveghere Financiară transmite că acest protocol este fundamentat pe baza unor decizii ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Al patrulea protocol, încheiat pe 24 octombrie 2017, priveşte furnizarea de telecomunicaţii speciale şi a fost încheiat de ASF cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, „având ca obiect stabilirea cadrului organizatoric şi procedural pentru cooperarea dintre cele două instituţii, în vederea asigurării de către STS de servicii de telecomunicaţii speciale şi implementarea de proiecte de tehnologia informaţiei şi comunicaţii”.

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară mai precizează, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că, referitor la protocoalele cu conţinut clasificat, se poate evalua, de comun acord cu semnatarii acestora, posibilitatea desecretizării acestor documente, în condiţiile legii.

 

Recomanda

2 Comentarii

  1. Cand am scris ca, securitatea lui Ceausescu a fost mic copil fata de cea din ziua de astazi, toti ati ras in barba! Maine o sa aflam ca si baba cloanta cotoranta are protocol cu noul secu si toarna tot ce trece pe drum din vale in deal si din deal in vale! Vai de parintii eroilor morti pentru libertate la revolutie! Adicatelea, nu mai puneti de o revolutie fiindca istoria va va pedepsi! PNL care chipurile ar trebui sa apere drepturile omului, nu vede si nu aude fiindca este parte a ecuatiei ca si presedintele meu! Huuo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.