Organizaţia Caritas a identificat duminică un adăpost provizoriu pentru romii români care se refugiaseră vineri în bazilica San Paolo din Roma, după ce au fost evacuaţi dintr-o tabără ilegală.
Cei câteva zeci de romi urmau să fie transferaţi, duminică seară, către structurile de primire administrate de asociaţia Domus, au anunţat Domus şi Vaticanul.
În transfer urma să fie implicată şi jandarmeria Vaticanului, criticată dur pentru că i-a respins pe romii care încercau să intre în bazilică în acelaşi timp cu credincioşii.
Romii, care au încercat să atragă atenţia Bisericii asupra situaţiei lor, au rămas timp de două nopţi în incinta bazilicii, în parcul şi curtea acesteia, în timp ce alţii au rămas în afara incintei. Zona a fost înconjurată de carabinieri şi poliţişti, într-o atmosferă tensionată.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, şi-a exprimat speranţa că soluţia temporară găsită de Caritas va duce în final la „instalarea de durată în condiţii adecvate” a familiilor de romi şi a salutat intervenţia organizaţiei de caritate, care a permis reunirea acestora.
Suveranul Pontif l-a trimis la faţa locului sâmbătă pe monseniorul Fernando Filoni, reprezentant al Secretariatului de Stat al Vaticanului, pentru a-şi exprima solidaritatea cu familiile de romi.