La sediul Ministerului Finanţelor a continuat mişcarea de protest a cadrelor medicale începută pe 18 septembrie.
După întâlnirea de luni între protestatari şi reprezentanţii ministerului, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că membrii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate aşteaptă de la Ministerul de Finanţe soluţii la revendicările lor, „nu abureală”.
„Am fost primiţi, astăzi de secretarul general al Ministerului Finanţelor şi câţiva tehnocraţi. Le-am prezentat lista noastră de revedicări, printre care: alocarea a 6 la sută din PIB pentru sănătate, o nouă lege a salarizării specială pentru sistemul sanitar, pornind de la Legea 284 (Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, n.r.), dublarea salariilor rezidenţilor şi bani suplimentari la rectificarea bugetară. Aşteptăm o întâlnire în care să ne fie prezentate soluţii, nu abureală”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, după întâlnire.
Potrivit preşedintelui CMR, coaliţia este dispusă să negocieze anumite aspecte ale solicitărilor, dar vrea să fie stabilite anumite termene pentru solicitările ce nu pot fi rezolvate imediat, iar acestea să fie respectate.
„Nu suntem absurzi. Putem negocia anumite termene. Dar vrem ca tot ceea ce semăm să fie respectat. Nu vrem abureală”, a mai spus Astărăstoae.