Un atac armat a avut loc joi la o bancă din Arad. Un bărbat a intrat cu o cagulă pe față și sub amenințarea pistolui i-a cerut banii casierei. În bancă se afla doar un client, transmite Antena 3.
În timp ce casiera scotea banii, clientul a încercat să-l imobilizeze pe atacator. Acesta a îndreptat pistolul către el, făcându-l pe cel din urmă să renunțe.
Atacatorul a luat banii și a fugit printre blocuri, potrivit televiziunii. Bărbatul are aproximativ 50 de kilograme și era îmbrăcat în negru.
Update: Potrivit reprezentantului IPJ Arad, casiera a fost amenințată de un bărbat care avea pe cap o cagulă cu un pistol, femeia dându-i acestuia suma de bani aflată în casierie, respectiv 86.000 de lei.
După comiterea atacului, bărbatul a părăsit unitatea bancară, abandonând la circa 200 de metri distanță un rucsac în care polițiștii au găsit suma de bani, o pereche de mănuși, o cagulă și un pistol de jucărie.
Polițiștii s-au mobilizat pentru identificarea și prinderea autorului acestui jaf, a mai menționat comisar Camelia Tuduce.