Sediile a două bănci din Bălţi au fost atacate simultan în această dimineaţă, relatează adevarul.md. Filiala Băncii Sociale şi cea a Eurocredit Bank din cartierul Dacia din oraşul Bălţi au fost atacate de mai multe persoane neidentificate, transmite UNIMEDIA
Este vorba de două persoane înarmate care au intrat în acelaşi moment în sediile băncilor amintite, sedii care se află unul lângă celălalt. În acest moment zona este înconjurată de un perimetru de securitate asigurat de poliţie, fiind prezente şi ambulanţe la faţa locului.
Ambii atacatori ar fi avut cagule pe față și ar fi reușit să se ascundă după atac în blocurile locative din preajmă. Jaful s-ar fi soldat cu eșec.
Potrivit Jurnal.md, unul dintre atacatori ar fi reuşit să sustragă o sumă de bani.