Tensiunile dintre președinte și PSD escaladează. Klaus Iohannis acuză PSD că nu a fost consultat pe tema blocării de către România a inițiativei UE privind mutarea ambasadei la Ierusalim. Președintele a lansat sâmbătă un nou atac dur la adresa formațiunii, susținând că PSD face „politică externă după ureche”, iar măsurile sale „riscă să ne scoată din Europa”.
„Un nou exemplu cum PSD guvernează foarte prost. Acești pesediști s-au folosit de lipsa unei clarități în legislația în vigoare și au blocat un document european fără să se consulte cu președintele. Este a doua oară când încearcă să facă politică externă după ureche, așa cum au făcut cu salarizarea, și iese prost. Prin blocarea unei declaraţii, iată că dintr-o dată România este readusă în marginea Uniunii, împreună cu ţări pentru care am tot respectul, dar care sunt de esenţă mai degrabă eurosceptică. Vreau să reamintesc acestor PSD-işti că românii sunt europeni, sunt pro-europeni, iar aceste măsuri din ce în ce mai frecvente, anti-europene, care vin pe linia PSD, care vin pe linia unei guvernări contraperformante a PSD, aceste măsuri riscă realmente să ne scoată din Europa. Aşa ceva nu se poate. Nu este admisibil ca PSD, printr-o guvernare după ureche, o guvernare nefundamentată, să ia din ce în ce mai des anumite decizii, care sunt convins că sunt dictate de la nivelul partidului şi nu al Guvernului, şi să ne readucă în marginea Europei. Românii îşi doresc să fie parte integrantă din nucleul Europei. Românii nu îşi doresc să aibă abordări euro-sceptice sau anti-europene”, a afirmat președintele sâmbătă seara.
Iohannis a anunțat că îl va chema pe ministrul de Externe Teodor Meleșcanu pentru explicaţii privind poziţia ministerului cu privire la delimitarea României de declarația comună a UE.
„În ceea ce priveşte cea mai recentă speţă, declaraţia care a fost pregătită de Serviciul de Acţiune Externă al UE, o să îl chem pe ministrul de Externe, ca să îmi explice ce şi cum s-a discutat şi care a fost motivaţia pentru măsura care s-a luat. În privinţa mutării ambasadei (la Ierusalim – nr.) nu s-a făcut absolut niciun pas, în nicio direcţie. Ambasada nu poate fi mutată fără acordul meu. Punct! Indiferent cine ce spune”, a ținut să precizeze președintele.
România, Ungaria şi Cehia au blocat vineri o declarație comună a Uniunii Europene, lansată la inițiativa Franţei, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, a relatat presa israeliană. Vezi reacția MAE român aici
Perversitatea bruxelleză e fără limită … , ne-au extres pe noi din fostul spațiu sovietic pentru a se așeza ei … , iar , acum ne toacă cu metode din cea mai pură tehnică stalinist-fascistă … ! Germania , în maniera nativă , a jucat la două capete , adică , a practicat cacealmaua la tarabă ( alba – neagra ) și dintotdeauna s-a pupat în bot cu Moscova … ! Astăzi , niște tiriplici activiști se dau cu capul de asfalt în Piață , urlăd că nuștiu-cine vrea să scoată Romănia din UE … ! Le recomand puțină luciditate și să vadă cine a reinventat și cultivat statul totalitar la noi … ! Cine are încredere totală în DNA … , cine înjură ca birjarii pe cei care vor să scoată justiția din ghearele protocoalelor … ?! Cumva , unul cu geacă roșie , un jalnic gardist cu care ne-a pricopsit UE … ?