Patru oameni au murit și 119 au fost răniți după ce un atacator sinucigaș a condus un camion încărcat cu explozibil pe care l-a izbit de consulatul german din Mazar-i-Sharif, din nordul Afganistanului.
Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că detonarea vehicului-capcană a provocat „pagube majore” clădirii, iar mai mulţi militanţi au atacat complexul după explozie, transmite Reuters. Autorităţile investighează dacă un al doilea vehicul-capcană a fost folosit în atac.
Membrii personalului german sunt „teferi și în siguranță”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Berlin.
Talibanii au revendicat atentatul, spunând că au lansat atacul împotriva „invadatorilor necredincioși” ca răzbunare pentru civilii uciși în loviturile aeriene de la Kunduz.
O celulă de criză a fost convocată la Berlin, iar ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier este informat în permanenţă în legătură cu situaţia, a adăugat oficialul german.
Circa 850 de soldaţi germani sunt staţionaţi la într-o bază militară aflată la câţiva kilometri de consulat.