Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 100 au fost rănite într-un atentat sinucigaş care i-a vizat pe angajaţii unei instituţii guvernamentale, într-o zonă tribală din nord-vestul Pakistanului, a anunţat vineri postul de televiziune privat ‘Dawn TV’, citat de agenţiile de presă internaţionale.
Agerpres informează în ediția on-line că alte posturi de televiziune au indicat că explozia a fost produsă de un motociclist kamikaze, la ora locală 10,00 (05,00 GMT0, într-o zonă comericală din Yakaghund, provincia Mohmand, la frontiera cu Afganistanul, conform EFE.
Mai multe imobile au fost avariate, răniţii fiind transportaţi cu ambulanţele la spitale din Peshawar, în provincia apropiată Frontiera de Nord-Vest.
„A fost un atentat sinucigaş”, a confirmat pentru AFP un responsabil local. Deflagraţia a avut loc în faţa unui birou al administraţiei, unde se distribuiau scaune rulante pentru persoane cu handicap, în apropierea unui penitenciar.
„După explozie, am constatat toată grozăvia. Am văzut cadavre peste tot, am văzut răniţi care cereau ajutor”, a declarat un martor ocular pentru Associated Press.
Informaţiile nu pot fi verificate din surse independente, deoarece presa nu are acces în teatrul de război din nord-vestul Pakistanului.
Din 2008, regiunile tribale din nord-vestul Pakistanului, devenite avanposturi ale mişcării talibane afgane şi pakistaneze şi un veritabil sanctuar al Al-Qaida, au devenit teatru al unei ofensive de amploare a forţelor guvernamentale, angajate în lupta împotriva terorismului.
Peste 3.000 de persoane au fost ucise în diferite atentate, în 2009, în Pakistan, care de trei ani se confruntă cu un val de violenţe fără precedent