Capitala indoneziană Jakarta a fost joi zguduită de mai multe explozii urmate de focuri de armă în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU. Potrivit martorilor, cinci persoane au comis atacuri cu arme şi cu bombe în faţa centrului comercial Sarinah, situat în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, unde se află de asemenea numeroase hoteluri de lux, clădiri de birouri şi ambasade. Mai multe bombe au explodat, inclusiv într-o cafenea Starbucks, care ulterior a fost luată cu asalt de forţele de securitate. Conform Associated Press, explozii au avut loc şi în cartierele Cikni, Silpi şi Kuningan, în apropierea ambasadelor Turciei şi Pakistanului. Atacurile s-au soldat cu cel puțin șapte morți, cinci dintre ei atacatori.
Update: Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacurile comise joi în capitala Indoneziei, Jakarta, într-un mesaj postat de agenția de presă afiliată grupării teroriste, Al-Amaq, pe o rețea socială, informează DPA, citată de Agerpres. „Luptătorii Statului Islamic au comis atacul armat din această dimineață, vizând cetățeni străini și forțele de securitate însărcinate cu protecția acestora în capitala indoneziană”, a relatat Al-Amaq pe contul său Telegram.
Informația nu a putut fi verificată din surse independente.
Update: O grupare având legături cu Statul Islamic, suspectată de comiterea atacurilor de la Jakarta.
„Există suspiciuni puternice că este opera unei grupări din Indonezia având legături cu SI. Din ceea ce vedem astăzi, această grupare urmează exemplul atentatelor de la Paris”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliția naționale.
Potrivit purtătorului de cuvânt citat, gruparea Statul Islamic a lansat un avertisment enigmatic înaintea multiplelor atacuri.
„În avertisment se atrăgea atenția că va avea loc un concert în Indonezia și că acesta se va afla în buletinele de știri internaționale”, a precizat purtătorul de cuvânt pentru un post de radio indonezian, fără a oferi alte detalii.
Update: Poliția indoneziană a anunțat încheierea atacului comis joi.
„Toți atacatorii au fost neutralizați”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Iqbal Kabid, pentru agenția Antara. Autoritățile indoneziene au anunțat că au securizat toate clădirile din complexul comercial în care cel puțin șase atacatori se baricadaseră după explozii și unde s-au înregistrat schimburi de focuri într-un cinematograf.
Un reprezentant al poliției, Budi Gunawan, a declarat pentru presă că doi dintre cei decedați sunt civili — între ei, un cetățean olandez—, iar 10 persoane, dintre care cinci polițiști, au fost rănite.
Update: Bilanţul persoanelor care au fost ucise a ajuns la şapte, dintre acestea patru fiiind presupuși teroriști.
„Patru presupuși atacatori au fost uciși într-un schimb de focuri cu poliția”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției locale.
Acesta a menţionat, de asemenea, că trei polițiști au fost grav răniți în atacuri şi că poliția crede că nu mai există atacatori în libertate.
Purtătorul de cuvânt al poliției naționale a declarat însă pentru AFP că ar fi murit un polițist și trei civili (n.r.- nu patru presupuși atacatori).