Aproximativ 6.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste un milion de lei, au fost date în ultimele 24 de ore, în urma controalelor făcute de angajaţii MAI şi ai altor autorităţi cu atribuţii în verificarea modului în care sunt respectate măsurile de limitare a răspândirii a COVID-19. Totodată, au fost deschise două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI Monica Dajbog.
”Având în vedere evoluția numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat la nivel național activitățile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În ultimele 24 de ore, efectivele MAI, împreună cu reprezentanți de la alte autorități, au desfășurat activități de control în special în zonele cu risc epidemiologic ridicat și la obiectivele supuse unor restricții.
La nivel național au acționat peste 15.000 de angajați: 6.400 de polițiști, 4.000 de jandarmi, 1.830 de cadre ISU, 180 de polițiști de frontieră și 2.530 de polițiști locali, precum și reprezentanți ANSVSA, de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor și ai autorităților publice locale.
Verificările au vizat aproape 5.300 de operatori economici, 213 operatori transport de persoane și aproximativ 11.500 de obiective de interes, printre care 4.750 de restaurante, terase sau fastfood-uri.
De asemenea, au fost verificate peste 73 de mii de persoane, fiind depistate aproape 6.000 care nu respectau măsurile de protecție sanitară.
743 de persoane nu au respectat restricțiile de circulație.
În urma verificărilor, din ultimele 24 de ore, au fost aplicate aproximativ 6.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1 milion de lei.
De asemenea, s-au întocmit două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat Dajbog.
Iohannis arată nuiaua: „Pentru cei care nu înțeleg de vorbă bună”
Colectă pentru bugetul sărac !