Atenționare de călătorie pentru Croația

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Croația că această țară se confruntă cu incendii majore de vegetație în zona coastei Mării Adriatice.

Potrivit unui comunicat de presă, incendiile se manifestă în apropierea localităților Split, Solin, Kastela, Srinjine, Sitno Gornje, Sitno Donje și Zrnovnica.

De asemenea, sunt incendii izolate în localități din județele Split — Dalmația, Zadar și Sibenik — Knin.

Sursa citată informează că, din cauza incendiilor, au fost rănite zeci de persoane, majoritatea fiind pompieri sau localnici care au sprijinit voluntar la stingerea incendiilor, iar mulți turiști cazați în zona de coastă, dintre localitățile Omis și Split, au fost nevoiți să părăsească unitățile de cazare.

În prezent, circulația rutieră este deschisă pe autostrada A1 Zagreb — Ploce — Dubrovnik și pe drumul național D8 (Magistrala Adriatică), care fac legătura Nord-Sud, singurele segmente de drum închise fiind drumurile județene ?rnovnica — Srinjine (?C6142) și Ceranje — Vrana (?C6064).

Întrucât incendiile sunt active și situația poate suporta modificări de la o oră la alta, se recomandă cetățenilor români ca înainte de a porni spre Croația să consulte, pentru informații actualizate permanent, paginile de Internet ale Automobil Clubului Croat — www.hak.hr/en și Agenției Croate de Aviație Civilă — www.ccaa.hr./english/naslovnica_1/.

„Reamintim cetățenilor români că, în situații de urgență pe teritoriul Republicii Croația, pot apela numărul european unic de urgență 112. Cetățenii români, afectați de situație, pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +0038514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Zagreb: +0038598414341”, se arată în comunicatul de presă.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet zagreb.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.