Oricât de ipocrită ar fi democrația actuală, este evident că, cel puțin în plan psihologic, precum și în planul moravurilor și al cutumelor, tratăm oamenii care nu sunt din „echipa“ noastră ca fiind implicit vinovați de orice faptă rea a unora dintre membri „echipelor“ lor. La nivel implicit, lăuntric, suntem segregaționiști, ne construim garduri sau ziduri înconjurătoare menite a ne hrăni iluzia siguranței și a eliberării de frica de străini și de viitor. Dar nimeni nu este puternic și rezilient de unul singur, oricâte safe haven și-ar fi edificat.
Esența filosofiei lui Ayn Rand este ideea că individualismul egoist nestingherit este bun, în timp ce altruismul este distructiv. Individualismul este expresia ultimă a naturii umane. Această idee, care a devenit ea însăși un mit urban contemporan, contrazice total și violent mitul altruismului, comun tuturor religiilor*. Ayn Rand este, cu această idee, pe care a expus-o și în numeroasele sale eseuri și romane, creatoarea mitului to big to let fail. Într-unul dintre aceste romane, „Atlas Shrugged“, este descrisă o înșiruire de evenimente declanșate de o revoltă a unor mari magnați industriali contra statului, care au culminat cu închiderea unor fabrici, ceea ce a adus economia și societatea în genunchi. Mesajul din finalul romanului al magnaților revoltați contra statului și contra societății (entități care, de altfel, le permiseseră să devină magnați) este: „Aveți mai multă nevoie de noi decât avem noi nevoie de voi“. Așadar, legile, preceptele morale, altruismul și bunăvoința trebuie abrogate sau înlăturate de la aplicare în privința marilor magnați, sub sancțiunea închiderii afacerii, cu consecința colapsului economic și social.
Teoria economică mainstream este întemeiată exact pe acest principiu al egoismului. Un agent economic rațional este un individ egoist, care este ghidat exclusiv de propriul interes. Piața este locul (real sau virtual) unde se întâlnesc acești agenți economici „raționali“, care acționează, fiecare, în propriul interes. Cinstea și onestitatea nu își au locul între aceste interese egoiste**.
În ciuda credințelor acestor cinici, oamenii sunt cu mult mai mult dispuși să coopereze și să aibă încredere unii în alții decât este prezis de teoria comportamentului „rațional“, respingând indivizii egoiști și lipsiți de onestitate și sancționând, moral sau judiciar, comercianții care acționează în moduri deceptive sau manipulatorii pentru a-și atinge scopurile individualiste, egolatrice.
Nu numai că oamenii au în mod natural înclinația de a lucra pentru beneficiul mutual al membrilor unei organizații, dar chiar găsesc plăcere în colaborare și cooperare, deseori activitatea lor fiind mai productivă și mai eficientă atunci când împart scopuri comune. Înlăturarea acestor ingrediente ale unei organizații o sortește colapsului și dispariției.
Când oamenii acționează în moduri contrare axiomelor comportamentului economic „rațional“, ei nu devin iraționali, ci dau curs înclinațiilor lor naturale.
Oamenii sunt ființe sociale, ale căror comunități, pentru a funcționa, trebuie să se bazeze pe acei membri ai săi care privesc și acționează dincolo de interesele lor momentane, egoiste. Oamenii câștigă beneficii enorme interacționând și contractând cu alți oameni.
În concepția lui Ayn Rand, oamenii nu sunt numai ființe sociale, ci sunt și ființe contractuale. Omul rațional, „contractual“, trebuie să se bazeze pe respectul contractelor, și nu pe alți oameni***. A alege să depinzi de contracte înseamnă a alege să nu depinzi de alți oameni. Chiar dacă acceptă ideea interdependenței sociale, întrucât a trăi în societate este modul natural de viață a omului, Ayn Rand vede mai mult rău decât bine în această interdependență între oameni****. Singura interdependență acceptabilă este cea contractuală, ajutorul dezinteresat, cooperarea voluntară și parteneriatul bazat pe altruism fiind înlăturate prin formula contractuală „te ajut, dacă ești de acord ca și tu să mă ajuți“. Dacă acest acord este respectat de ambele părți, șansele ca ambele părți să supraviețuiască sunt, evident, cu mult mai mari decât supraviețuirea individuală, în lipsa acordului. Dar, conform lui Ayn Rand, chiar dacă anumiți indivizi pot beneficia în urma cooperării, alții se pot descurca mult mai bine refuzând cooperarea sau, după caz, în lipsă, ignorând, ori în ciuda cooperării. Dar se întâmplă ca aceștia să nu refuze și rezultatele sau beneficiile cooperării, iar acest lucru determină situația intolerabilă în care receptorul egoist al rezultatelor benefice ale cooperării prosperă, în timp ce donatorul altruist suferă toate costurile. Consecinţa generică este că, la finalul „jocului“, altruiștii dispar (??!).
Cu toate acestea, în contradicție cu alegațiile lui Ayn Rand, realitatea empirică probează că altruistul, în genere, supraviețuiește, întrucât individualiștii care refuză să dăruiască înapoi sau mai departe, adică cei care încalcă regula reciprocității darurilor și a ajutorului dezinteresat, sunt excluși din orice alte „aventuri“ cooperative ulterioare. Într-adevăr, după un proverb american, dacă m-ai păcălit o dată, să îți fie rușine; dacă m-ai păcălit de două ori, să îmi fie rușine. În plus, autoritățile administrative ale statului sunt „așteptate“ să joace un rol în menținerea onestității tranzacțiilor din „piață“.
Este în natura umană ca indivizii să caute societatea celorlalți, să coopereze. Conform lui Yuval Noah Harari, socializarea și cooperarea reprezintă exact ceea ce a permis și asigurat succesul speciei umane. Spiritul social, înclinația către cooperare și împărtășirea scopurilor, a idealurilor și a miturilor comune sunt explicațiile exacte ale faptului că suntem, în prezent, singura specie de hominide care mai există pe planetă (dintre nenumărate alte specii hominide cu care, în cursul evoluției sale, omul a coexistat). Motivațiile inteligenței superioare, ale caracterului nemilos și ale competitivității omului care ar fi permis dominația lui homo sapiens sunt incomplete și inexacte. Mai degrabă decât să acumuleze în mod individualist cunoștințe, deprinderi și bunuri materiale, oamenii le-au împărtășit cu contemporanii și cu generațiile care s-au succedat, ceea ce a dus la acumularea unei forțe (materiale, morale sau culturale) ale mulţimii infinit mai mari decât ale fiecărui individ în parte, oricât de puternic și inteligent ar fi fost. Iar în împărtășirea acestor valori, decepția, manipularea, lipsa de onestitate nu și-au avut locul.
Criticii doctrinei laissez-faire, laissez-passer argumentează, în plus, că individualismul „rațional“ creează capcane ale sărăciei care nu pot fi evitate prin alegerea liberă, puterea de monopol care emerge „natural“ în piață și permite comercianților incorecți și abuzivi să exploateze consumatorii și salariații, împingând lefurile până la nivelul de subzistență***** și determinând muncitorii să lucreze în condiții dificile și nesigure pentru a achita credite și bunuri din ce în ce mai scumpe, până la momentul critic al autolimitării consumului și al reîntoarcerii la economia naturală, în care comercianții nu își mai au locul.
Așa cum declara cândva Elizabeth Warren, senator american, nu există om care să fi ajuns bogat exclusiv prin propriile merite și pornind de la zero. Construcția unei fabrici necesită transportul materiilor prime și al mărfurilor pe drumurile publice, finanțate de contribuabili; pentru a funcționa, fabrica trebuie să utilizeze muncitori și directori educați de un sistem de învățământ finanțat de membrii societății; pentru a funcționa în siguranță, fabrica trebuie păzită de forțe plătite de contribuabili; pentru a asigura executarea contractelor este necesar un sistem judiciar, plătit de public. De aceea, pe fundalul contractului social există obligația ca o parte din aceste contracte și aceste bogății să fie redistribuite contemporanilor și retransmise generațiilor viitoare******.
*În Faptele apostolilor (20:35) ni se spune că „mai binecuvântat este cel ce dăruiește decât cel ce primește“. În Parabola fiului risipitor, tatăl se bucură atât de mult de revenirea din bejenie a fiului sau, pe care îl consideră pierdut, încât îi dăruiește un inel, o haină dintre cele mai scumpe, o petrecere de bun revenit, unde sacrifică vițelul „îngrășat“ și toată bunăvoința sa, toate acestea în ciuda opoziției fratelui nerisipitor, individualist.
** Denise Cummings citează (în This is what happens when you take Ayn Rand seriously, publicat aici: https://www.pbs.org/newshour/economy/making-sense/column-this-is-what-happens-when-you-take-ayn-rand-seriously) un panseu al unui fost membru al Băncii Centrale a Angliei, David Blanchflower, care ar fi spus cu cinism „economics is not about fairness“ (teoria economică nu este despre onestitate).
***Ayn Rand, The Virtue of Selfishness, the 50th edition, pe amazon.com.
****Ayn Rand, The Fountainhead, ediția din 1996, publicată și pe amazon.com: „Tot ceea ce vine dinspre eul independent al omului este bun; tot ceea ce vine de la dependența omului de alți oameni este diabolic“.
*****A se vedea: Denis Cummins, What Ayn Rand got wrong about human nature, publicat inițial aici: https://www.pbs.org/newshour/economy/making-sense/column-what-ayn-rand-got-wrong-about-human-nature# și preluat aici: http://evonomics.com/evolutionary-biology-proves-ayn-rand.
****** Declarația este citată în articolul din linkul de mai sus.
Da, domnule Piperea. De aici si ofensiva acerba impotriva crestinismului dar si impotriva doctrinei…socialiste care se bazeaza pe socializare asa cum ii este si numele.
Aveti perfecta dreptate in ceea ce priveste cooperarea, d-le Piperea. Asa vad si eu lucrurile. In ceea ce o priveste pe Ayn Rand, poate ar trebui amintit ca unul dintre cei mai mari admiratori ai ei, nelipsit de la intalnirile grupului „The Collective” din New York, este Alan Greenspan, seful Federal Reserve 1987-2006. Nu ca ar conta, doar de dragul informarii, Ayn Rand a fost printre primele femei din Rusia care a profitat de deschiderea de catre soviete a invatamantului superior pt femei, iar parintii lui Alan Greenspan erau evrei, tatal din Romania, mama din Ungaria.
notiunea de om cuprinde atât altruismul cât şi egoismul la fel cum noţiunea de zi cuprinde şi întuneric şi lumină. în rest sunt aprecieri subiective unilaterale sau unidirecţionale. sunt judecăţi de valoare depinzând de punctul din care este privit omul.din punct de vedere al omului este bine să fie egoist din punctul de vedere al societăţii e bine să fie altruist. in concluzie legea general valabilă este: acolo unde se naste dreptul meu încetează dreptul tău. nu există obligaţii există doar drepturi individuale. obligaţii există doar în raport cu statul, ori acesta nu este om.şi când dau de pomană dau ca să-mi satisfac orgoliul sau ca să am liniste eu cu acela.colectivismul este o justificare a amestecului în treburile altuia, este chiar comunism ( superior) de sorginte americană, regăsit în doctrina political corectly, respins de americani prin alegerea lui Trump.
Perfect subliniat, domnule Piperea, omul este o fiinta sociala. Doar asa poate supravietui. Omul este firav si vulnerabil, nu are blana sa-i tina de cald, nu are colti, nu are gheare, nu zboara, nu fuge repede. De unul singur omul e o prada sigura. Pe de alta parte, nici un obiect produs de om nu e facut de unul singur, in toate gasesti inmagazinate munca si cunostintele altor oameni. Si o lingura de lemn cioplita, necesita un cutit care e facut de alti oameni. Fierul e gasit topit si prelucrat de alti oameni si tot asa. Nici un om din lumea asta nu stie nu sa faca, dar macar sa stie cum se face de pilda automobilul cu care circula, sa nu mai vorbim de avioane sau computere. Toate sunt rodul inteligentei colective a umanitatii, inteligenta materializata si prin pastrarea, memorrarea cunostintelor si transmiterii ei generatiilor urmatoare. Prin urmare individualismul este o nerozie fara margini, asa ceva nu poate exista. Un individ scos din societate e ca o celula aruncata afara dintr-un organism, nu are nici o valoare si moare.