Pe 28 martie 2011, la Bucureşti, va avea loc cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo, care recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone.
Urmând modelul celebrelor Gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo reprezintă cel mai important eveniment dedicat filmului românesc, unul dintre cele mai efervescente fenomene cinematografice ale deceniului.
De-a lungul primelor patru ediţii ale Galei Premiilor Gopo, profesionişti din toate domeniile cinematografiei româneşti au fost recompensaţi pentru performanţele lor.
Înscrierile pentru nominalizările celei de-a cincea ediţii vor avea loc în perioada 20-28 ianuarie 2011.
Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).