Au „schilodit“ un greier mic

Nu se mai termină erorile semnalate în manuale. Cea mai recentă, probabil nu şi ultima, se regăseşte în manualul de clasa a doua.

Poezia „Balada unui greier mic”, de George Topârceanu, a fost modificată, atrage atenția o învățătoare de la un colegiu din Petroșani. Petronela Vali Slavu a scris pe Facebook că nu le poate cere elevilor să memoreze varianta „masacrată”.

„Asemeni greierașului din poezie, și eu sunt necăjită! Cine le-a dat dreptul autoarelor manualului să modifice versurile lui Topârceanu? Cum să le cer elevilor mei să memoreze varianta masacrată? Mai ales finalul sună ca naiba”, a scris Petronela-Vali Slavu, pe facebook.

Învăţătoarea a postat pe pagina sa de socializare versurile modificate „după Topâtceanu“  „Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam că o să vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam să mai adun / O grăunţă cât de mică, / Să nu cer de împrumut / La vecina mea furnică, / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Sunt tare mic şi necăjit!”.

Varianta originală este

„Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam şi eu s-adun / O grăunţă cât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică, / Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, / Şi-apoi umple lumea toată / Că m-am dus şi i-am cerut… / Dar de-acuş, / Zise el cu glas sfârşit / Ridicând un picioruş, / Dar de-acuş s-a isprăvit… / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Tare-s mic şi necăjit!”, este varianta corectă.

Nu este prima dată când cadrul didactic a semnalat situaţii pe care le-a considerat nepotrivite. În urmă cu doar trei zile, Petronela Vali Slavu scria referitor la o strofă din poezia „Cântec“, a lui Şt. O. Iosif.

Plâng tilingi, talăngi răspund

Soarele apune,

Glas de bucium sună-n fund,

Ca o rugăciune…

Înțelegem textul scrie sub poezie. No, eu pricep mai greu… Poate mă lămurește cineva în fundul cui răsună glasul de bucium. Că elevii mei au pufnit în râs când am citit poezia. Așadar, mulțumim din inimă, Editura Didactică și Pedagogică! Faine texte ne-ai oferit!“, scria Petronela Vali Slavu.

Învăţătoarea a ţinut să precizeze: „Îmi pare rău că Șt. O. Iosif este victimă colaterală în această polemică. Cu siguranță, nu a scris această poezie pentru copii de 8 ani! Nici măcar pentru cei din vremea sa. Respect opera clasicilor, dar aceste versuri sunt un exemplu clar de cum NU trebuie să fie textele-suport într-un manual adresat elevilor mici!“

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

9 Comentarii

  1. Doamna Petronela,cum e corect :filozoful Epicur sau filozoful Epicol?la care varianta rad elevii,din sf naivitate?

  2. Of, Doamne, nu se mai termina cu scretineii din scoala romaneasca!…

  3. Cretinilor care au publicat asemenea oroare, ar trebui sa li se impute costul manualelor. Cum sa invete copiii sa vorbeasca si sa scrie corect?!

  4. Editat din conducerea ministerul educatiei si-au depasit limitele incompetentei. Mai nene, daca si in conducerea ministerului educatiei gasesti asemenea Editat facuti la universitati de „renume mondial” la off-line si on-line, ce pretentii sa mai ai la invatacei? Concluzia este ca, tara te vrea prost!

  5. O poezie se redă așa cum a fost scrisă de poet. Interpretarea textului e făcută personal, în funcție de nivelul criricului si cititorului. Nu mai schiloditi operele literare. Fund nu se refera doar la partea dorsala. E grea limbă română!

  6. Petronela Vali Slavu, elevii rad deoarece pentru profesoara lor semantica cuvantului fund se reduce la cur. Daca ai fi trecut vreodata prin bucatarie, ai fi avut prilejul sa toci ceapa pe un fund de lemn, daca barbatul tau ti-ar mai fi lasat ceva pe fundul lazii. Sper ca onor guvernul Romaniei sa ajunga la fundul sacului si sa faca reduceri de personal in Invatamant, ca sa aiba timp profesorii sfertodocti si analfabeti sa se culturalizeze.

  7. PLANURILE-CADRU, NOILE PROGRAME SI MANUALE NU SE FAC E AZI PE MAINE, DE TOTI NEAVENITII, IN SPIRIT ONG-IST.ACEASTA NECESITA TIMP, PT. ELABORARE SERIOASA SI CONFORMA CU PARTICULARITATILE DE VARSTA ALE COPIILOR. NOILE PLANURI-CADRU, PROGRAME SI MANUALE SCOLARE REFLECTA DILETANTISMUL SI DORINTA UNORA DE PARVENIRE, DE A CASTIGA BANI CU ORICE PRET. MA INTREB, CE ROST ARE AVIZAREA ATATOR AUXILIARE DE CATRE MEN, DACA ELE NU SUNT OBLIGATORII?INVATATORII SI PROFESORII NU STIU DE CE AU NEVOIE LA CLASA, CE ESTE POTRIVIT PROGRAMEI SCOLARE SI PT. EXAMENE SI NU IN ULTIMUL RAND, POSIBILITATILOR ELEVILOR DE A LE CUMPARA?S-A SPUS CA SE URMARESTE ELIMINAREA CORUPTIEI SI PRESIUNILOR EDITURILOR.NIMIC, MAI FALS.DAND BANI SA FIE APROBATE ACESTE AUXILIARE (DESI,, NEOBLIGATORII), PRESIUNEA E MAI MARE, CACI CEI CARE LE-AU REDACTAT AU SI FUNCTII DE CONDUCERE PRIN MINISTER, APOI, PE CALE IERARHICA FAC PRESIUNI LA INSPECTORATE PT. A LE FI BAGATE PE GAT DASCALILOR SI COPIILOR.

  8. Asa e cand prostii si hotii ajung la putere. Si nu e vorba doar de PSD, fiindca astfel de lucruri se intampla mai de mult.

  9. De peste 50 de ani am în minte si în imimã cânticelul greierului! Cel mai frumos si mai emotionant exemplu pentru remuscãrile unui altruist, chiar si hartist.
    Presupun cã zisul-Manual a fost AVIZAT. De Minister. Cu Ministru-sinistru. Plus Comitete si Comitii.
    Limba românã pare sãracã pentru a-i defini pe toti ãstia. Imbecili? Tembeli? Javre/Japitze/Jigodii? Libãrci? Doare-n fund? …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.