Documentul care-l contrazice pe Băsescu

Augustin Lazăr a făcut anchete în timp ce conducea Parchetul din Alba Iulia

Alunecos cum îl ştim, Traian Băsescu a încercat să împace şi capra şi varza în scandalul revocării lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României. Totul s-a petrecut în emisiunea de duminică seară de la România TV, cînd Traian Băsescu a fost invitatul Denisei Pascu.

Fostul preşedinte a spus la un moment dat că Augustin Lazăr nu putea să pună la dosarul său de candidat o rezoluţie a unui dosar instrumentat de el pentru că, avînd funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lîngă CA Alba Iulia, acesta nu instrumenta dosare, funcţia sa fiind una de administrare a activităţii din acea instituţie! Iată însă documentul care-l contrazice pe Traian Băsescu:

După cum se vede, Augustin Lazăr, în calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia, nu numai că s-a implicat în anchete penale, ci chiar întocmea şi semna rechizitorii! Documentul de mai sus, publicat de Lumea Justiţiei, este prima pagină a rechizitoriului din dosarul „Brăţările dacice“, în care îl regăsim pe Augustin Lazăr alături de subalternul său, procurorul Valentin Trif, ca semnatar al rechizitoriului, deci ca autor al anchetei!

Deşi chiar în rechizitoriu este precizată funcţia lui Augustin Lazăr, iată şi CV-ul său, care confirmă că în 2008, cînd ancheta „Brăţărilor dacice“ s-a încheiat, acesta deţinea funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lîngă CA Alba Iulia, pe care o deţinea încă din anul 2001:

Cu alte cuvinte, atît Traian Băsescu, cît şi cei care vor să-i ofere lui Augustin Lazăr un alibi trebuie să înţeleagă faptul că susţin o prostie cînd spun că acesta nu putea să pună la dosarul de candidat pentru funcţia de procuror general al României dovezi ale activităţii sale de procuror-anchetator!

De altfel, o altă dovadă o constituie un dosar celebru, cunoscut sub numele „Elodia“, care a fost instrumentat ani de zile de procurorul Marius Iacob în timp ce deţinea funcţia de procuror general adjunct al României, fiind desemnat să se ocupe de acest caz chiar de către şefa sa, Laura Codruţa Kovesi!

După emisiunea de la România TV, Traian Băsescu şi-a nuanţat poziţia, postînd pe Facebook un mesaj în care îl somează pe Klaus Iohannis să spună dacă în acel dosar de candidat al lui Augustin Lazăr a existat sau nu o rezoluţie a Parchetului de la Alba Iulia în care preşedintele a fost scos de sub urmărire penală. 

Pentru cei care mai cred că Augustin Lazăr mai are vreo scăpare în faţa acuzaţiei lansate de Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, mai facem o dată precizarea că prezenţa în dosarul de candidat a unei rezoluţii prin care Klaus Iohannis a fost scos de sub urmărire penală este cu atît mai gravă dacă acest document nu-i aparţine lui Lazăr, căci această situaţie ar induce ceva mult mai grav: că Augustin Lazăr ar fi vrut să-i transmită lui Klaus Iohannis mesajul că el, în calitate de procuror general adjunct, i-a ordonat unui procuror din subordine să întocmească acea rezoluţie în favoarea fostului primar al Sibiului! Altfel, de ce să fi pus la dosarul său un document care nu-i aparţinea?

Dacă voia să-şi demonstreze profesionalismul, Augustin Lazăr ar fi trebuit să pună în dosarul său un rechizitoriu care să fi fost finalizat cu o sentinţă de condamnare, nu cu o rezoluţie de scoatere de sub urmărire penală! E adevărat totuşi că nu putea să pună rechizitoriul din dosarul „Brăţărilor dacice“, căci sentinţa finală a acestui dosar i-a achitat pe aproape toţi inculpaţii anchetaţi de Augustin Lazăr.

În acest moment, singurul lucru care mai poate lămuri ceva din acest scandal este promisiunea lui Tudorel Toader că va publica întreg dosarul de candidat al lui Augustin Lazăr, inclusiv acel document prin care Klaus Iohannis a scăpat de urmărirea penală. Despre acesta din urmă, noi presupunem că este acea rezoluţie din 17 februarie 2010, referitoare la retrocedarea unei grădiniţe din Sibiu, pe care Cotidianul a publicat-o ca exclusivitate încă din luna martie a anului trecut, fiind reluată zilele trecute

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ion Spânu 1818 Articole
Author

11 Comentarii

  1. din ce in ce sunt mai convinsa de necesitatea legilor justitiei, daca ele prevad raspunderea directa a judecatorilor si procurorilor pe deciziile date! mie domnul Toader nu-mi apare a fi un politruc, in timp ce domnul Lazar imi pare a fi asa ceva!

  2. Se strânge laţul pe gâtul lui Lăzărică… dar mai ales pe al lui Şaptecase.
    Noroc cu Timmermans şi cu Klemm, care-i susţin până în pânzele negre.

  3. LAZARICA,PROXENET DE IOHANICA,
    NU-I POLI-TRUC,CI POLITROACA.
    MINCINOS SI SPELB LA MECLA,
    IA DAT LUI IOHANICA O STICLA.

    UMPLUTA CU PIS -VAIWAIZER DE GERMANICA,
    DE SE CUTREMURA DE FRICA,
    SI II DA UNA LUI PISPIRICA.
    N-AM GASITA ALTA RIMA,SI MA PASTE UN TRANSFER,LA BRUCSELES-VARZA
    poiet idiot si fost fochist de bloc;neica nimeni basinica, cu puta mica

  4. Nasul actualului dezastru (mizeriei cu numirile si promovarilor) din justitie se baga in seama (are sfaturi, pareri,…, se da Alba ca Zapada – atitudine de parnaias cu tupeu) – JO (punct).

  5. Pe cine nu omori, nu te lasa sa traiesti! Huoo jigodie ordinara! Ai iesit in frnute dinnou ca paduchele!Cine mama prostilor se mai uita in gura ta! La haules cu tine si cu protocalele tale securistice cu trei de zero in fata! HUUO!

  6. Asa e, dar… Mai e vreun om inteligent care asculta ce zice basescu? Vorba ceea… S-a decredibilizat destul.

  7. Canalia asta minte fara rusina ca sa-si scape curva de puscarie.

  8. Asta probabil este „știrea zilei”, domnul Nistorescu descoperind, după investigații jurnalistice, încă un procuror care ar fi efectuat anchete ?

  9. Stau si ma intreb uimit , cum de mai este posibil ca ‘ licheaua perfecta ‘, sa mai fie invitata sa-si dea cu parerea , in vre-o problema , el care a avut in cap numai sa fure , sa fure , sa fure , alaturi de costa-ricana si de gasca lui de nenorociti . Locul lor ‘de jure’, este la haules , nu sa umple studiourile tv , de bale !

  10. Mare greseala face media video si acele televiziuni de stiri ca nu-l ignora total pe personajul in discutie.Nu fac decat sa-si piarda publicul!!!!!”Mosierul” de la nana, mai bine ar fi sa fie intrebat cum a obtinut el mosia si mai ales cu ajutorul cui ? Piticul cel viteaz ?????? Oare?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.