Augustin Zegrean, despre numirea lui Daniel Morar ca judecător al CCR

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi-a exprimat luni surprinderea pentru numirea lui Daniel Morar ca judecător al CCR, dar susţine că aceasta întruneşte condiţiile legale.

„Azi am auzit. Am fost surprins şi eu. Este o numire care îndeplineşte condiţiile legale. Condiţiile legale pentru numirea la CCR sunt: 18 ani vechime în muncă juridică, să fie pregătit profesional şi cred că domnul Morar a dovedit că este pregătit profesional”, a afirmat luni Augustin Zegrean, la Parlament, după dezbaterea „Rolul Curţii Constituţionale într-o democraţie consolidată. Apartenenţa la puterea judecătorească? Perspective în noul context constituţional” organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

Întrebat dacă activitatea de procuror a lui Daniel Morar nu constituie un impediment pentru numirea ca judecător CCR, Zegrean a spus: „Mai sunt judecători care au acţionat ca procurori şi nu le-a pus nimeni nicio piedică în a accede la curtea Constituţională. Procurorii sunt la fel de magistraţi ca şi judecătorii. Nu există nicio deosebire între ei. Constituţia vorbeşte de muncă juridică, nu se vorbeşte de procuror sau judecător sau jurist-consult sau avocat sau altceva”, a spus Zegrean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.