Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) va organiza săptămânal diverse forme de protest ca reacţie la „abuzurile” actualei guvernări, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele partidului, Marius Lulea, într-o conferinţă de presă.
„Vom continua cu diverse forme de protest, săptămâna viitoare vor fi organizate proteste la nivel de judeţ. Noi doar asigurăm structura necesară desfăşurării acestor proteste şi autorizaţiile necesare. Suntem încrezători că AUR va putea să înlocuiască actualul Guvern cu un Guvern AUR. Sunt proteste săptămâna viitoare în toată ţara, sâmbătă, după care urmează ca în cealaltă săptămână să gândim o nouă formă de protest. Nu ştiu dacă va fi un flash mob sau modul în care se va ajunge în cele din urmă să se protesteze, dar ştiu cu siguranţă că în fiecare săptămână va exista o reacţie la aceste abuzuri pe care le face actuala guvernare”, a afirmat Lulea.
Deputatul AUR Mihai Enache a susţinut, la rândul său, că partidul pe care îl reprezintă va asigura buna organizare a manifestaţiilor aşa cum s-a procedat şi la protestul de duminică. El a menţionat că organizatorii au vegheat la buna desfăşurare a protestului din 12 ianuarie de la Bucureşti şi au comunicat cu forţele de ordine în situaţii punctuale.
„Şi la manifestaţiile pe care le vom organiza sâmbătă, de la ora 14,00, la toate Prefecturile din ţară, noi vom asigura buna organizare şi vom proteja, ca şi ieri, inclusiv reprezentanţii mass-media. Nu sprijinim niciun răspuns violent, tocmai de aceea noi am fost primii care am intervenit atunci când anumiţi oameni, trimişi, infiltraţi sau din propria lor dorinţă au avut anumite atitudini necorespunzătoare şi ilegale (…). Ca şi ieri, (va fi) un număr corespunzător de oameni, de membri de partid care să fie vigilenţi la orice infracţiune sau orice contravenţie se comite în cadrul manifestaţiei. De la momentul identificării oricărei manifestaţii de acest gen este treaba forţelor de ordine şi noi, şi ieri, am comunicat cu forţele de ordine pentru aplanarea sau extragerea anumitor manifestanţi care aveau atitudini necuviincioase”, a subliniat Enache.
Lideru’Aur a zis ca „protestele au fost impotriva ordonantei trenulet”, ceea ar inseamna sa creasca in continuare salariile si pensiile, nu conteaza de unde provin banii(taxe,impozite, imprumuturi).Deci nu a fost un protest impotriva politizarii, cresterii inflatiei sau coruptiei, pt reducerea schemelor si costurilor din sistemului bugetar(o gramada de agentii, consilii, colegii etc, ale caror activitati se suprapun), ori pentru eliminarea privilegiilor.
Felicitari AUR! Trebuie facut ceva
nesimtitii astia nu mai au nicio jena, fura alegerile, elimina candidati cu niste motive absurde iar acum fac disperati alianta partidului unic in fapt o facatura progresista.
Dragi romani…. Nu comiteti infracțiuni,nu.i Legal,nu.i Democratic ,nu.i nici măcar Constituțional!Trebuie sa manifestați si sa vorbiți încet si frumos ,să dați din buze încet să vă mișcați încet și cu reacții previzibile ca din 89 încoace,politicienii instituțiile de forță și jandarmii știu bine sa respecte legile , Democratia și Constituția și au avut grija din 89 încoace sa nu cumva sa fie puse în pericol,ele sânt valori care trebuie respectate doar de voi când e vorba de politicieni ,interesele și or.din.ele care le pr.ime.sc din.afa.ră sa vă hăr.țuia.scă,ab.uze.ze ,fo.los.eas.că ,înf.ome.tez.e,sa vă în jos.ea.scă,di.spr.ețu.ias.că sa vă ia de pr.o.sti, ha.botn.ic și cu f
or.ța sau sa vă ma. n.ipul.eze ,sau sa vă sup.ună la ex.prim.ente so.cia.le sau sa.nit.are,se poate si orice opo.ziț.ie,orice ma.nifes.tație îm.pot.riva ,orice cr.iti.ca ,ori de câte ori cer.eți co.nt și ex.pli.cații pentru că santeti tr.ata.ți precum s.cl.a.vii ESTE ilegal,nedemocratic, neconstitutional……… SPULBERAȚII😁
Am iesit in 89 la revolutie , chiar dacă a fost în Focșani unde nu s-a întâmplat nimic ( ca și la Buzău) , dar avem oameni cu cerificat de revoluționar precum Ciolacu. Un impostor și atât !
Abia se conving clanurile infractionale organizate politic că cetățenii inca mai trăiesc, mai au vlaga, mai rezista și când se revolta, sa fugi din calea lor sau faci ce spun cetățenii votanți români
Vor iesi romanii la proteste in numar din ce in ce mai mare, si din ce in ce mai mare, pana cand guvernantii vor intelege ca in tara asta sunt si ei-romanii, nu doar ei guvernantii cu un grup restrans de categorii de lux, iar banii trebuie impartiti echitabil.
Romanul nu poate lucra doar pt stat, cu 30% din ce castiga, cum a afirmat chiar recent un ”important” din BNR.
Si tupeul nerusinarii este la Ciolacu care afirma ca ”romanii nu o duc rau”.
El, Ciolacu ar vrea ca romanul se se ”târâie” de pe o zi pe alta si sa astepte mila lor, ca dupa ce mai dau un maruntis sa curga si voturile.
Vor iesi romanii la proteste in numar din ce in ce mai mare, pana cand guvernantii vor intelege ca in tara asta sunt si ei-romanii, nu doar ei guvernantii cu un grup restrans de categorii de lux, iar banii trebuie impartiti echitabil. Romanul nu poate lucra doar pt stat, cu 30% din ce castiga cum a afirmat chiar un important din BNR.
Si tupeul nerusinarii este la Ciolacu care afirma ca ”romanii nu o duc rau”.
Probabil Lulea si SIEmion au fost abuzati in copilarie /puscarie ,si au ramas cu dorul…
Noua putere nu a avut timp nici sa abuzeze un whisky ca au tinut-o numai in sarbatori de cand s-au pricopsit cu UDMR
Probabil au niste sarcini de la organe sa scoata la suprafata cele 2 milioane de votanti Georgescu care se ascund inca si nu sunt tot una cu milionul AUR
Probabil Lule si SIEmion au fost abuzati in copilarie /puscarie ,si au ramas cu dorul…
Noua putere nu a avut timp nici sa abuzeze un whisky ca au tinut-o numai in sarbatori
Prin repetare se duc dreaqu intelesurile
Probabil au niste sarcini de la organe sa scoata la suprafata cele 2 milioane de votanti Georgescu care se ascund inca si nu sunt tot una cu milionul AUR
De plecat sigur nu va pleaca, de buna voie. Poate evacuat Dulwpul.
Cat despre proteste, i se rupe.
Sa-l mituiasca cu o calatorie prin toate tarile Lumii, sigur n-o sa refuze.
…’va fi) un număr corespunzător de oameni, de membri de partid care să fie vigilenţi la orice infracţiune sau orice contravenţie se comite în cadrul manifestaţiei.’….nu vi nse pare suspectă faza?..can militarizată manifestația!…oile trebuie îndrumate?…simion e omul serviciilor!… și mai scriu că e implicat sörös cu noua mască pe față: de suveranist!..