Aura Vasile: Guvernul depăşeşte orice limită, loveşte din nou in categoriile cu venituri mici!

„Privită in aparenţă, creşterea salariilor bugetarilor in trei tranşe, prima creştere estimată a se face la 1 octombrie, reprezintă o măsură benefică. O analiză mai atentă insă ne arată scopul inuman din spatele acestei creşteri. Explicaţia este faptul că in jurul datei de 1 octombrie se vor depune dosarele pentru acordarea subvenţiilor la căldura pentru populaţie. In realitate deci, creşterea salariilor va impinge multe venituri peste plafonul de acordare a subvenţiei, economia Guvernului fiind mai mare decât creşterea de salariu acordată”, scrie  deputatul PSD Aura Vasile pe blogul său.

„Situaţia este mai nefericită iar minciuna este mult mai gogonată decât in toamna lui 2010 când s-a anunţat că bugetarii vor recupera 15% din tăierea de 25%. Insă creşterea cu 15% s-a făcut raportat la veniturile din octombrie 2010. Un calcul simplu ne arăta că, dacă reduci cu 25% un salariu de 1000 ron şi acesta devine 750 de ron, in momentul in care creşti acel salariu cu 15%, suma ajunge la 862,5 ron deci nici vorba de o recuperare de 15% din cei 25% pierduţi. Primul Ministru dovedea atunci că nu este doar un jurist repetent ci nici cu matematica nu stă deloc bine.

Ca la orice acţiune a Guvernului Boc, trebuie să ne intrebăm „cui prodest?”, cui foloseşte? Răspunsul este evident: tot Guvernului Boc. De ce o creştere de 5% si de ce de la 1 octombrie? Nu este preconizat ca economia să sufere schimbări majore atunci sau până atunci. Mulţi ar fi tentaţi să creadă că este vorba doar de o simplă măsură electorală dar lucrurile sunt departe de adevăr.

Aşadar, Emil Boc face o simplă „investiţie”, ca un bişniţar, acordând creşteri pentru a avea motiv să nu mai acorde subvenţiile. Aşadar, oferă cu o singură mână şi ia cu 10 mâini, probabil mâinile „dibace” care sunt şi acum „conectate” la conducta banilor publici.

Guvernul depăşeşte astfel orice limită, duce minciuna la rang de politică de stat şi loveşte din nou in categoriile cu venituri mici, aşa cum a facut mereu. Sunt convinsă deja că Emil Boc are capacitatea să solicite retroactiv impozite şi taxe cetăţenilor care au primit de la PDL bani, găleti portocalii sau alte „ajutoare”, in campaniile electorale. Nu ar fi de mirare nici ca Emil Boc să emită un act normativ care să ne ordone să fim conştienţi de faptul că trăim bine, deşi toate analizele şi sondajele, fie interne, fie externe, arată că România stă din ce in ce mai prost la toate capitolele.

„Sculptat” de „Geppetto” Băsescu, „Pinocchio” Boc procedează precum personajul lui Carlo Collodi, care işi dorea să fie bărbat adevărat şi nu doar o păpuşă din lemn. La fel, probabil Emil Boc şi-a dorit, la vârste fragede când inregistra două trimestre consecutive de creştere şi ştia că a ieşit din recesiune, ca intr-o zi să fie bărbat, om integru şi un şef adevărat de Guvern. Din păcate pentru români, nu a reuşit şi nu va reuşi niciodată.

Ceea ce domnia sa trebuie să inţeleagă este faptul că are obligaţia să asigure traiul decent al populaţiei şi oprească o data pentru totdeauna aceste politici mincinoase care invrăjbesc oamenii şi crează instabilitate”.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.