„Admite propunerea procurorului formulată în dosarul de urmărire penală nr. 219/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi…
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.349 de persoane, iar alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află…
Chemarea lui Hellvig vine după ce Klaus Iohannis a acuzat înţelegeri ascunse între PSD, UDMR şi lideri politici de la Budapesta privind „vânzarea” Ardealului
Dată internare: 28.04.2020- Spitalul Clinic Județean de Urgență Iași. Este transferată în 29.04.2020 la Spitalul de Pneumoftiziologie pe secția ATI.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat, în procedură de urgenţă, utilizarea medicamentului
Jandarmii din Alba au stricat petrecerea de 1 Mai a unor tineri ieșiți la grătar cu coturile pe malul râului Mureș.
Barurile, restaurantele şi frizeriile ar urma să scape de restricţii abia după 1 iunie. Şcolile italiene rămân…
Conducerea Penitenciarul Gherla a declarat, joi, pentru agenția de presă, că introducerea în mod ilicit în penitenciar a unui…
De asemenea, acesta este al treilea copil al unui premier născut în timpul mandatului, în ultimul secol.
Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care e acuzat că a luat mită.
Polițiștii de penitenciare care au interacționat cu persoana privată de libertate confirmată au purtat, permanent, echipament de protecție…
Avocatul Poporului a cerut luni Grupului de Comunicare Strategică mai multe clarificări referitoare la închiderea mai multor site-uri, printre…
Între cei care și-au pierdut viața sunt și un tânăr de 30 de ani, din Bihor, care suferea de astm bronșic și un tânăr de 26 de ani din Mureș care suferea de obezitate
Organizațiile Romani CRISS și Uniunea Civică a Tinerilor Romi cer demiterea ministrului de Interne și a șefului său de cabinet, acuzându-i pe Marcel Vela și pe Traian Berbeceanu de…
Potrivit primelor informaţii, s-au înregistrat pagube materiale semnificative şi mai multe persoane au fost rănite.
În ce privește o posibilă creştere de taxe şi impozite, ministrul Finanţelor a spus că „ar fi o….
Armata iraniană a dezvăluit un nou dispozitiv despre care susţine că poate detecta coronavirusul în câteva secunde, de la o distanţă de…
„Mi-amintesc că atunci când am ajuns la penitenciar ne-au dat patru prezervative şi patru cutii de vaselină.
Un club de fotbal din China a anunțat că va înccepe lucrările la cel mai mare stadion de fotbal din lume, cu…
Ambasadorul Chinei în România, Jiang Yu, a vizitat sâmbătă Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
În general, aproximativ o cincime din decesele cauzate de virus în Statele Unite au fost legate de case de îngrijire medicală sau de…
Un ordin al ministrului Sănătăţii cu precizări legate de instituirea măsurii de carantină instituţionalizată sau la domiciliu pentru…
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Imaginile, publicate pe contul de Facebook dedicat maşinii, sunt însoţite de comentariul „Oraşul care nu doarme niciodată trage un pui de somn”.
Cincisprezece persoane, printre care o asistentă și un psiholog, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus la Institutul Oncologic Cluj-Napoca.
Un bărbat de 87 de ani infectat cu coronavirus care a cerut ca ultimă dorinţă să vadă apusul…