După ce s-a bucurat de susținerea extremistilor în drumul său către putere, actualul regim ucrainean vede reversul medaliei. Forțele de ordine și armata sunt solicitate la maximum…
Grecia a capitulat în fața creditorilor. Guvernul care a făcut campanie pentru ”NU” a pus pe masă un proiect prin care se angajează la măsuri mai dure decât cele de la finalul lunii iunie.
Miniștrii de Finante din zona euro propun ca Grecia să ofere autorităților statelor din zona euro ”active valoroase ale statului” de 50 de miliarde de euro
Lideri reprezentând naţiuni ce numără peste jumătate din populaţia planetei s-au reunit în Rusia pentru două summit-uri de o importanţă majoră
“Este cel mai greu moment din toate mandatele sale de cancelar…
O intrare în incapacitate de plată a guvernului portorican ar duce la o situație mai gravă, însă nu mai rea decât falimentul un …
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat pe 8 iulie la trei ani de închisoare pentru că a corupt un senator. Berlusconi a fost condamnat la trei ani de închisoare și la cinci ani de interzicere a accesului în functii oficiale de către tribunalul din Napoli. Potrivit La Stampa, verdictul nu va avea consecințe […]
Aflata cu finantele la pamant, Republica Moldova nu poate relua discutiile cu FMI pentru acordarea unor noi transe de imprumut. Tot din cauza lipsei unui guvern, reformele in justitie si masurile anticoruptie nu pot fi aplicate, iar acesta este motivul pentru care UE si Banca Mondiala au stopat si ele imprumuturile si ajutoarele pentru Chisinau. […]
Angela Merkel rămâne tot mai izolată. Ea a subliniat din nou că o reducere a valorii datoriei elene iese din discuție.”În 2012 am avut de-a face cu chestiunea sustenabilității datoriei, deci asta …
Guvernul chinez încearcă să ascundă scăderea creşterii economice, manipulează bursele și băncile, îi îndeamnă pe investitorii interni cu o cultură financiară imatură să intre în jocuri riscante.
Planul lui Tsipras era acela de a duce o campanie puternica pentru ”NU”, de a pierde referendumul în mod onorabil și de a se retrage apoi de la guvernare, lăsând…
Hollande și Merkel au elaborat planul pentru menținerea Greciei in zona euro. Conditiile sunt aceleasi, dar Alexis Tsipras promite acum…
Angela Merkel vrea să remodeleze UE, să salveze euro. Nu vrea să fie arătată cu degetul când va ieşi din politică.
Noul ministru de Finanțe al greciei, Euclide Tsakalotos, a sosit la reuniunea omologilor săi din zona euro fără o propunere …
Aflat in Ecuador, Papa Francisc a adus un omagiu valorilor familiei, pe care a numit-o ”cel mai apropiat spital” pentru sufletele îndurerate.
Partidul rus de opoziție ”Parnas” se pregătește să-i reunească pe cei mai importanți opozanți ai regimului Putin, astfel încât să poată face față presiunii exercitate de monopolul Kremlinului asupra surselor de informare, scrie publicația elvețiană Le Temps. Duminică, președintele RPR-Parnas, Mihail Kassianov, i-a invitat pe Alexei Navalnîi și Mihail Hodorkovski să se alăture formațiunii sale, […]
Banii europeni vor ajunge în bugetul Moldovei doar atunci când se va forma un nou Guvern, capabil să negocieze un acord de finanţare cu FMI, dar şi să soluţioneze criza din sectorul bancar.
NATO nu va întreprinde nimic în Bulgaria fără solicitarea clară a autorităților de la Sofia, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru radioul public din Bulgaria, citat de agenția Novinite. El a arătat că desfășurarea de armament greu în Bulgaria nu a fost luată de NATO, ci de Statele Unite. Stoltenberg […]
Grecii ar trebui să dea vina pentru criza din țară pe liderii lor, nu pe ”nemții cei răi”, a declarat ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni.
Dupa ”NU-ul” de la referendumul din Grecia, cancelarul Angela Merkel lanseaza un mesaj cu dublu tăiș de la Paris, dupa o intalnire cu președintele Francois Hollande
Președintele rus Vladimir Putin a solicitat luni să aibă o convorbire telefonică cu premierul elen Alexis Tsipras și cu…
În cazul în care va fi menținut programul de asigurare a lichidităților, sistemul bancar elen va putea supraviețui în următoarele săptămâni. Pe 20 iulie vine insa Grecia trebuie sa ramburseze o transa din datoria catre Banca Centrala Europeana, iar in caz de neplata BCE poate lua atunci ”decizia atomica” pe care o amana acum. În caz contrar …
Peste zece lideri importanți ai organizației Statul Islamic ar fi pus la cale un atentat împotriva ”califului” acestei grupări teroriste, fapt care ilustrează ”procesul de descompunere” a Statului Islamic, scrie publicația qatariota editată la Londra Al-Araby Al-Jadid, preluată de Courrier International. ”Potrivit unor surse, din Siria si Irak a avut loc o tentativă de lovitură […]
Actuala stare de confuzie privind Grecia și euro, de stagnare economică și dispută din UE estea cea care convine de minune Moscovei, care nu trebuie să investească resurse atât timp cât europenii înșiși lucrează pentru ea
Premierul grec Alexis Tsipras a declarat, în urmă cu puţin timp, că raportul FMI care evaluează situaţia financiară…
Excluzând o țară asfixiindu-i băncile și împingând-o spre faliment vom crea un nivel uriaș al resentimelor în Grecia, care ar putea avea consecințe geopolitice majore