Primarul PDL din Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan, spune că e problema conducerii centrale dacă vrea să îl schimbe de la șefia organizației dar el nu înțelege ce este rău în faptul că o susține pe Elena Udrea, scrie pesurse.ro. Întrebat dacă știe că e în vizorul partidului pentru o posibilă schimbare, Pinalti a răspuns: “E problema […]
Guvernul turc a anunţat vineri că nu va demara proiectul urbanistic din parcul Gezi până când justiţia nu va permite realizarea lui, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului după reuniunea de joi noapte dintre premierul Recep Tayyip Erdogan şi reprezentanţii manifestanţilor, relatează agenţia EFE, potrvit Agerpres. Chiar dacă justiţia îşi va da acordul pentru […]
Fostul preşedinte argentinian Carlos Menem a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de arme având ca destinaţie Croaţia şi Ecuador, devenind astfel primul fost şef de stat ales democratic din Argentina condamnat în justiţie, transmite AFP, potrivit Agerpres. În prezent senator, Carlos Menem (82 ani) este protejat de imunitatea parlamentară care îl […]
Parlamentul European, Comisia Europeană şi preşedinţia irlandeză a UE au ajuns la un acord de principiu asupra unei mai bune recunoaşteri a calificărilor profesionale în ţările europene, în special sub forma unei cărţi profesionale electronice, scrie Mediafax. Acordul obţinut miercuri seara şi care urmează să fie oficial adoptat de Parlamentul European şi Consiliu, reprezentant al […]
Scrutinul pentru alegerea preşedintelui iranian s-a deschis vineri la ora locală 08.00 (06.30 ora României), potrivit televiziunii publice, citate de AFP, conform Mediafax. În aceste alegeri se confruntă în special Hassan Rohani, candidat unic al moderaţilor şi reformatorilor, şi trei conservatori: fostul şef al diplomaţiei Ali Akbar Velayati, primarul Teheranului Mohammad Bagher Ghalibaf şi negociatorul-şef […]
30 de marinari români sunt abandonaţi în ape străine, după ce navele pe care lucrau au fost lăsate în voia sorţii de armatori din cauza problemelor financiare, potrivit digi24. În prezent, marinarii nu mai au la bord hrană, combustibil sau bani. În plus, pentru că nu fac parte din Sindicatul Liber al Navigatorilor, nu pot […]
Ati vanat de cand erati mici un cont simplu de Yahoo, in perioada imediat urmatoare s-ar putea sa puneti mana pe el. Imi aduc aminte ca in 1999, cand mi-am facut contul pe Yahoo! Mail, prima mea incercare a fost sa ocup ID-ul puiu@yahoo.com, din pacate, respectivul ID era deja ocupat. Cei de la Yahoo! […]
Cel puţin o persoană a murit şi alte 73 au fost rănite joi într-o puternică explozie urmată de un incendiu la uzina chimică Williams Olefins din Geismar, Louisiana, a anunţat guvernatorul acestui stat, transmit Reuters şi AFP, scrie Agerpres. Autorităţile le-au cerut localnicilor de pe o rază de 3 km în jurul uzinei să rămână […]
Finalist în procedura privatizării CFR Marfă, antreprenorul Gruia Stoica (GFR) este pe cale să dea lovitura vieţii: să preia CFR Marfă (care este de altfel principalul concurent al firmei sale), dar şi operatorul de transport feroviar similar din Bulgaria. Extrem de interesant este însă următorul aspect: o bancă românească de stat îl ajută pe Stoica să intre în Bulgaria.
SURSA: REALITATEA.NET Rupert Murdoch, în vârstă de 82 de ani, a decis să se despartă de soția sa Wendi Deng, în vârstă de 44 de ani, cu care s-a căsătorit în 1999, relatează AP. CEO-ul trustului de presă News Corp, care se numără printre cei mai bogați oameni ai lumii, are doi copii împreună cu […]
Banalele pastile de acetaminophenum sau de acid actelisalicilicum contra durererilor uşoare costă şi de două ori mai mult în unele farmacii din Bucureşti, conform Digi24. E drept, preţurile la aceste medicamente, eliberate fără reţetă, sunt stabilite în mod liber. Farmacia poate să-şi fixeze ce adaos comercial vrea. Interesant e că medicamentele sunt mai scumpe în […]
Producţia mondială de cereale ar urma să crească cu 6,5% în 2013/2014 pentru a ajunge la un nivel record de 2,460 de miliarde tone, în principal ca urmare a unei producţii mai mari de grâu alb, dar şi a revenirii producţiei de porumb în SUA, a estimat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură […]
Procurorii DIICOT şi mascaţii au descins la începutul lunii pe un stadion de lângă Timişoara, chiar în timpul unui meci, conform Digi24. Nu mică le-a fost mirarea fanilor aflaţi în tribune când i-au văzut pe mascaţi invadând terenul de fotbal din Chişoda. Oamenii legii au interupt partida şi i-au pus la pământ pe fotbalişti şi […]
Preşedintele Organizaţiei de Tineret a Uniunii Creştin Democrate din Germania (CDU), Philipp Missfelder, a afirmat într-un interviu pentru cotidianul ‘Adevărul’ că recenta vizită a premierului român Victor Ponta a fost un ‘real succes’ şi a remarcat ‘schimbări pozitive în politica internă a României’, relatează AGERPRES. ‘Pentru Ponta a fost clar un an foarte dificil. Prim-ministrul […]
Locurile unde se vor desfăşura meciurile din cadrul Campionatului Mondial sub vârsta de 20 de ani, în perioada 21 iunie – 13 iulie, nu vor fi afectate de manifestaţiile violente din Istanbul, din această perioadă, a anunţat FIFA citată de Digi24. FIFA a precizat că primeşte în mod regulat rapoarte privind situaţia din Turcia, de […]
SURSA:REALITATEA.NET Cutremur de 6,7 grade pe scara Richter în Oceanul Indian, în apropiere de insula Crăciunului, care aparţine Australiei şi de sudul Indoneziei. Cutremurul a avut loc în mijlocul Oceanului Atlantic, având epicentrul la 170 de km depărtare de insula Crăciunului şi la 313 km faţă de Kawalu, Indonezia. Seismul de 6,7 grade pe scara […]
România nu a ratat nicio ţintă în ceea ce priveşte acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat, joi, pentru AGERPRES, Liviu Voinea, ministru delegat pentru buget. Potrivit acestuia, politica Fondului este că nu se face publică scrisoarea decât după discuţiile din board. Potrivit unui document furnizat pe surse de presa centrală, Guvernul ar fi […]
Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români care se află sau urmează să se deplaseze în Turcia să manifeste în continuare prudenţă sporită şi să se informeze înainte de a intra pe teritoriul acestui stat. „Se recomandă de asemenea evitarea zonelor centrale din Ankara, Istanbul şi Izmir, precum şi evitarea implicării în orice tip de […]
Echipa feminină de handbal a României a fost repartizată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului Mondial din Serbia, care va avea loc în perioada 6-22 decembrie 2013, relatează Agerpres. Din urna a treia mai fac parte echipa gazdă, Serbia, Franţa şi Angola, tragerea la sorţi fiind […]
Două persoane şi-au pierdut viaţa joi seara într-un accident rutier pe DN 2C la ieşirea din localitatea Padina, judeţul Buzău. Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul şef Florina Crucianu, a declarat că un autoturism înmatriculat în judeţul Buzău care se deplasa de la Padina spre Buzău a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se […]
Consilierii locali ai municipiului Lugoj au votat, joi, introducerea transportului public în comun gratuit, proiectul intrând în vigoare de la 1 iulie. ”De 23 de ani, nimeni nu a făcut nimic pentru transportul în comun din Lugoj. Până acum a fost 60 de bani o călătorie, dar aproape nimeni nu folosea transportul în comun, pentru […]
Lucaci a fost jurnalist la TVR din anii ’90, el ocupând şi funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului Adrian Năstase în perioada 2001-2003…
Lucian Duţă, desemnat de către Traian Băsescu în Consiliul de Administraţie al CNAS, i-a răspuns lui Victor Ponta care consideră că nu e oportună nominalizarea sa. Duță afirmă că nu este urmărit penal, aşa cum a transmis Ponta. „Nu există nicio începere de urmărire penală de către DNA pe numele meu. Există o plângere la […]
Joi au avut loc noi extrageri loto. Numerele extrase au fost: LOTO 6/49: 44, 20, 48, 49, 1, 25 JOKER: 18, 2, 1, 30, 32 şi 4 NOROC: 5200363 LOTO 5/40: 29, 8, 18, 13, 11 şi 10 NOROC PLUS: 396969 SUPER NOROC: 426514 La LOTO 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste […]
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, joi, o serie de amendamente prin care este modificat statutul prefectului. Potrivit unei modificări, prefectului îi este eliminatat posibilitatea de a suspenda imediat un act al administraţiei publice locale prin atacarea acestuia în contencios. Comisia de revizuire a introdus în legea fundamentală instituţia „subprefectului” pe lângă cea existentă […]
Peste 93.000 de persoane, dintre care 6.500 de copii, au fost ucise de la începutul războiului civil din Siria în martie 2011, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite într-un raport, relatează AFP. „Fac apel la toate părţile implicate să declare imediat o încetare a focului, pentru a preveni ca alte zeci de mii de persoane […]
