Uzina Ford de la Craiova este unul din producătorii strategici ai companiei Ford din Europa şi programul pentru această uzină este de dezvoltare continuă, iar nivelul tehnologic atins aici se înscrie perfect în Parteneriatul strategic româno-american, a declarat marţi preşedintele Traian Băsescu care a efectuat o vizită la fabrica de autoturisme Ford Craiova, potrivit Agerpres. […]
Cel puţin două persoane au fost rănite după ce un dispozitiv exploziv, amplasat într-un container metalic, a fost declanşat în centrul Moscovei, pe strada Novy Arbat, transmite agenţia ITAR-TASS, potrivit antena3.ro. Anchetatorii cercetează zona, care reprezintă o atracţie turistică locală. Potrivit LifeNews, explozia ar fi fost produsă de un recipient plin cu clorină, folosit la […]
Premierul Victor Ponta a felicitat, marţi, autorităţile implicate în deblocarea Programul Operaţional Regional. „Am deblocat Mediul, am deblocat POSDRU, am deblocat Programul Operaţional Regional. Cei de la PDL au fost extrem de eficienţi în a bloca programe. Mă şi mir că nu fac vreo moţiune pe această temă, ca să îi felicităm. Deci am reuşit […]
Şefii companiilor de stat din domeniul energetic au salarii nete cuprinse între 9.500 şi 18.000 de lei. Guvernul a dat marţi publicităţii o listă cu salariile nete pe care le-au încasat în luna martie şefii companiilor de stat din sectorul energetic. Cel mai mult câştigă directorul general de la Electrica Distribuţie Muntenia Nord, respectiv 18.000 […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Craiova, că va promulga în cursul acestei zile legea pentru înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. „Nu mai pot să o întorc o dată, sunt obligat prin Constituţie să o promulg”, a menţionat el. „O voi promulga azi”, a spus Traian Băsescu. Candidaţii pentru funcţiile de conducere din cadrul […]
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului prin care s-a început urmărirea penală în cazul său în dosarul privind atribuirea de locuinţe de serviciu, au declarat marţi surse judiciare, scrie Agerpres. Dobriţoiu ar fi trebuit să vină marţi la DNA pentru a fi audiat, însă nu s-a prezentat. În 16 […]
Antrenorul formației Oțelul Galați, care a fost internat luni după-amiază la o clinică de cardiologie din Brașov, va rămâne internat pentru ”o zi-două”, pentru că momentan are nevoie de odihnă. Petre Grigoraş se afla cu echipa Oţelul la Braşov, luni dimineață, când brusc a acuzat o stare de rău. Pentru a evita emoţiile, medicii l-au […]
Banca elenă Eurobank Ergasias intenţionează să ceară recapitalizarea de către Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară, trecând astfel în proprietate publică, după ce nu a reuşit să găsească investitori privaţi, astfel că filiala din România, Bancpost, va intra sub controlul statul elen, transmite Mediafax.ro. Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară va acoperi suma de 5,8 miliarde de […]
Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Andor Laszlo, a declarat marţi, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu oamenii de afaceri, că soluţia pentru stoparea plecării medicilor spre ţările din vestul Europei este o mai bună remunerare a acestora de către autorităţile naţionale sau locale, transmite Mediafax. Întrebat,marţi, la o întâlnire cu oamenii de afaceri […]
Un tribunal din Olanda a condamnat un diplomat la 12 ani de închisoare pentru că a livrat documente confidenţiale ale NATO şi Uniunii Europene către agenţi ruşi, relatează Associated Press, potrivit Agerpres. În sentinţa de marţi, judecătorii Curţii Districtuale din Haga au spus că Raymond Poeteray a pus în pericol interesele statului olandez şi ale […]
Agenția Vamală din Bulgaria a restras licența Lukoil de stocare și de transport al carburanților, din cauza unor nereguli legate de înregistrarea volumului care circulă prin rețeaua de conducte operate. Acțiunea se referă la conductele petroliere dintre rafinăria Neftochim din Burgas şi o unitate a companiei din Ilienţi, de lângă Sofia, precizează Novinite. Lukoil trebuie […]
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a comentat și astăzi hotărârea Curții Constituționale cu privire la interimatul funcției de prim-ministru și neconstituționalitatea desemnării lui Vlad Filat în funcția de prim-ministru, scrie UNIMEDIA. Potrivit liderului PL, Nicolae Timofti și-a bătut joc de cetățenii RM și de Constituție atunci când l-a desemnat pe Filat candidat pentru funcție de […]
Singapore ar putea deveni până în 2020 cel mai mare centru financiar din lume pentru administrarea averii străinilor, depăşind Elveţia, liderul actual, potrivit unui raport al firmei britanice de cercetare WealthInsight, citat de CNBC. Singapore înregistrează cea mai rapidă creştere din lume a activităţilor de administrare a averii. Activele aflate sub managementul sectorului financiar din […]
Consiliul director de la compania petrolieră rusă OAO Lukoil a aprobat un program de investiţii pentru 2013 de peste 20 de miliarde de dolari, a declarat marţi directorul general Vagit Alekperov, citat de Interfax, transmite AGERPRES. Anterior, Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, şi-a propus pentru 2013 un program de investiţii de […]
Un jurnalist acuzat că a fost complicele grupului de piraţi cibernetici Anonymous, care s-a conectat ilegal la un server cu scopul de a modifica un articol publicat pe site-ul cotidianului Los Angeles Times, a fost concendiat de agenţia de presă Reuters, informează AFP, citată de Mediafax.ro. Matthew Keys, în vârstă de 26 de ani, a […]
Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Andor Laszlo, afirmă că Fondul Social European (FSE) este „esenţial” pentru dezvoltarea României, dar că sunt „anumite slăbiciuni” în modul de folosire a banilor, neexistând „suficientă implicare” până acum pentru absorbţia sumelor prin acest fond, transmite Mediafax.ro. „Am discutat cu autorităţile de la Bucureşti şi de la Cluj-Napoca […]
Ministerul Educaţiei a centralizat până luni la ora 20.00 un număr de 163.743 cereri de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2013-2014, dintre acestea 130.950 fiind pentru copiii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie 2013, iar 32.950 pentru copiii care împlinesc 6 ani începând cu 1 septembrie 2013. Potrivit unui comunicat de […]
Planul de restructurare a Oltchim, propus de acționarul minoritar PCC, prevede o companie mai suplă, sub formă de holding, dar cu condiția ca mai mult de jumătate din angajați să plece din companie. Oltchim și-ar reveni în trei ani.
Preşedintele Traian Băsescu efectuează marţi, de la ora 11,30, o vizită la fabrica de autoturisme Ford Craiova, anunţă Administraţia Prezidenţială. Băsescu va susţine o declaraţie de presă, în jurul orei 13,00, la sediul Ford. În iunie 2012, Băsescu a participat, la Craiova, la lansarea noului model Ford, B-MAX, atunci când a achiziţionat prima maşină B-MAX […]
Suspectul în atacul din Boston Jokar Ţarnaev le-a declarat investigatorilor că fratele său mai mare, Tamerlan, este cel care a plănuit dublul atentat cu bombă şi că în spatele lor nu se află nicio grupare teroristă, a declarat luni o sursă guvernamentală americană, relatează CNN, citată de Mediafax. Interogatorii preliminare cu Ţarnaev arată că cei […]
Un seism cu magnitudinea de 4,8-4,9 pe scara Richter a avut loc în apropiere de oraşul Heves, în nord-estul ţării, în noaptea de luni spre marţi. Seismul a avut loc la ora locală 0.28 (1.28, ora României) la aproximativ 120 de kilometri est de Budapesta şi a fost resimţit de locuitorii din zonă, dar nu […]
Bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost suplimentat cu 1,226 milioane lei pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum şi de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, potrivit unei Hotărâri […]
Banca Centrală a Republicii Cipru (BCC) a decis prelungirea suspendării operaţiunilor sucursalei din România a Bank of Cyprus (BoC) cu încă două zile, respectiv 23 şi 24 aprilie, Banca Naţională a României primind o notificare în acest sens, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul BoC. În cele două zile clienţii pot folosi în continuare reţelele […]
910.507 de români îşi sărbătoresc marţi onomastica cu ocazia Sfântului Gheorghe. Conform statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, din cei 910.507 de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe 727.351 sunt bărbaţi şi 183.156 femei. Din totalul româncelor, 133.845 poartă numele de Georgeta, alte 33.877 – Gheorghiţa sau […]
Clasament: 1. Steaua Bucureşti 27 20 5 2 62-23 65 puncte 2. Astra Giurgiu 27 15 5 7 54-28 50 3. Pandurii Târgu Jiu 27 15 5 7 42-35 50 4. Petrolul Ploieşti 27 13 10 4 42-23 49 5. Dinamo Bucureşti 27 13 7 7 39-29 46 6. FC Vaslui 27 11 9 7 […]
Preşedintele ungar Janos Ader s-a întâlnit luni cu reprezentanţi ai etnicilor maghiari care doresc să obţină autonomia în ţări vecine, cu care a discutat pe această temă. Europarlamentarul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului pentru Autonomia Ungurilor în Bazinul Carpatic (KMAT), şi alţi lideri din cadrul acestui organism l-au informat pe Ader despre „eforturile” întreprinse în vederea […]
