Băsescu: Uzina de la Craiova este un producător strategic al Ford în Europa

Uzina Ford de la Craiova este unul din producătorii strategici ai companiei Ford din Europa şi programul pentru această uzină este de dezvoltare continuă, iar nivelul tehnologic atins aici se înscrie perfect în Parteneriatul strategic româno-american, a declarat marţi preşedintele Traian Băsescu care a efectuat o vizită la fabrica de autoturisme Ford Craiova, potrivit Agerpres.

‘Sunt la Craiova pentru că mă interesează creşterea producţiei în România şi în primul rând a capacităţilor noastre de export. După cum ştiţi economia românească reuşeşte în ultimul timp să menţină aproape echilibrată balanţa comerţului exterior şi în opinia mea Uzina Ford de la Craiova este unul dintre marii jucători în perioada viitoare pentru ca România să treacă la un sold al comerţului exterior pozitiv. Ce am văzut azi aici este încurajator şi am venit să văd chiar în uzină din mai multe motive: ştiu că Ford este într-un proces de restructurare a producţiei sale în Europa, ştiu că sunt ţări în care şi-a încetat sau urmează să-şi înceteze producţia şi am vrut să ştiu care sunt perspectivele uzinei de la Craiova. Ce am aflat comunic public: uzina de la Craiova este unul din producătorii strategici ai Ford din Europa iar programul pentru această uzină este de dezvoltare continuă’, a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a vorbit şi despre producţia de motoare de la Ford şi a subliniat că fabrica a atins un înalt nivel de tehnologie care se înscrie perfect în Parteneriatul strategic dintre România şi SUA din punctul de vedere al transferului de tehnologie.

Preşedintele a remarcat că cifrele despre care se vorbea iniţial ca investiţie la Craiova ale companiei Ford au fost deja depăşite. Dacă iniţial s-a discutat de o investiţie de circa 600 de milioane de euro, în prezent s-au depăşit deja 800 de milioane de euro. Prin comparaţie, a adăugat şeful statului, cea mai mare producţie pe care a atins-o Daewoo când uzina de la Craiova aparţinea grupului coreean a fost de 26.000 de maşini pe an, iar în 2012 Ford a realizat peste 30.000 de maşini într-un an în care înceta să-şi crească producţia.

‘Anul acesta, când realizează 360 – 365 de maşini pe zi, înmulţind cu numărul de zile lucrătoare putem ajunge la cifre mult mai mari. Eu m-aş bucura dacă anul acesta la Ford s-ar realiza 80.000 – 100.000 de maşini’, a completat preşedintele Băsescu.

Totodată, spre deosebire de anul trecut când erau doar opt IMM-uri care aprovizionau cu diverse componente Uzina Ford, astăzi sunt 42 de societăţi care produc componente ce se asamblează în fabrică şi aceasta reprezintă un procent de integrare de 40%, a mai spus Băsescu.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa că în curând va fi produs şi un alt tip de maşină la Ford Craiova şi mărturisit că are acasă şi un B-Max.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.