Livrările totale (autoturisme + vehicule comerciale) pe piaţa auto au înregistrat, în primele trei luni ale anului 2013, o scădere de 6,6% comparativ cu aceaşi perioadă din 2012, arată Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), într-un comunicat. „În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 6,9%. Situaţia nu este […]
Cancelarul german Angela Merkel a oferit asigurări că va duce până la capăt un al treilea mandat, în cazul în care va fi realeasă în septembrie, într-un interviu pentru cotidianul Bild publicat în ediţia de joi, citat de Mediafax. „Vreau să menţin la putere coaliţia creştin-democrată-liberală şi vreau să continui să mă angajez în calitate […]
Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) a lansat site-ul www.licitatii-insolventa.ro, care publică anunţuri de vânzare pentru bunuri provenite de la societăţile aflate în insolvenţă, se arată într-un comunicat UNPIR remis joi Agerpres. Structurat pe şase categorii (Afaceri, Auto, Imobiliare, Industrial, Office, Altele), site-ul reuneşte peste 900 de anunţuri active cu bunuri scoase […]
Coreea de Nord a întocmit joi o listă cu condiţii în vederea unei reluări a dialogului cu Coreea de Sud cu Statele Unite, între care figurează retragerea sancţiunilor ONU şi încetarea manevrelor militare comune americano-sud-coreene, condiţii respinse de Seul, relatează AFP, citată de antena3.ro. „Dacă inamicii (adică) Statele Unite şi (Coreea de) Sud (…) vor […]
Premierul Victor Ponta este invitatul lui Mihai Gâdea, joi seară, la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3, începând cu ora 21.30, anunţă postul de ştiri.
Un preot romano-catolic din Bihor a cerut familiei să-i doneze organele. Aflat în moarte cerebrală, rudele i-au respectat dorinţa iar ficatul, rinichii şi corneea bărbatului de 69 de ani au salvat trei vieţi şi au redat vederea a doi oameni, potrivit antenei3.ro. Părintele este primul donator din rândul feţelor bisericeşti. Deşi preotul avea o vârstă […]
Un concurs de Cupă Mondială la gimnastică ritmică va fi găzduită pentru prima dată de Bucureşti, în perioada 19-21 aprilie, la Sala Polivalentă, relatează Agerpres. Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că ”200 de sportive din 25 de ţări de pe toate continentele globului […]
Controversatul om de afaceri Dorin Umbrărescu a semnat un acord cu Piraeus Bank pentru preluarea ATE Bank România. El plăteşte 10,3 milioane de euro pentru 93,27% din acţiunile băncii, conform unui comunicat emis de grupul bancar elen. Tranzacţia se va finaliza după încheierea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi după […]
Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat miercuri că va premia pe oricine va găsi o metodă de a scăpa economia Rusiei de dependenţa de materiile prime, în următorii câţiva ani. „Nu pot să nu fiu de acord că modelul materiilor prime a dus ţara într-o fundătură. Obiectivul nostru este să lăsăm în urmă acest model. […]
La două zile după atentatele cu bombă de la maratonul din Boston, activităţile sportive s-au reluat miercuri cu un meci de hochei din NHL, între Boston Bruins şi Buffalo Sabres, la care s-au luat măsuri suplimentare de securitate. ”Noi suntem Boston. Noi suntem puternici. Boston e puternic” se putea citi pe mesajul video difuzat în […]
Un mesaj de prietenie ascuns într-o sticlă ce a fost aruncată în Oceanul Atlantic de pe coasta canadiană, în 1985, a fost regăsit după 28 de ani pe coasta croată, după ce a parcurs o distanţă de peste 8.000 de kilometri, a anunţat, miercuri, persoana care a găsit acea sticlă, relatează Mediafax. „Mary, eşti cu […]
Reţeaua de ATM-uri şi POS-uri a BRD – Groupe Societe Generale va fi oprită vineri, între orele 5.00-6.00, se arată într-un comunicat remis joi. „În vederea realizării unor lucrări de întreţinere a sistemului informatic de carduri al BRD-Groupe Societe Generale, reţeaua de ATM-uri şi POS-uri a băncii va fi oprită vineri, 19 aprilie, între orele […]
Avocatul Poporului (AP) a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu o excepţie de neconstituţionalitate în legătură OUG 21/2013 prin care a fost modificată legislaţia privind procedura de desemnare a reprezentantului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Avocatul Poporului consideră că OUG 21/2013 nu este conformă cu prevederile art. 115 alin. (6) din […]
Interlopul Bercea Mondial a fost codamnnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit procurorilor Bercea Mondial, în prezent arestat în Penitenciarul de Maximă siguranță Craiova, scotea ilegal bani din firmele pe care le deținea și administra, pentru a-i da cu camătă, […]
Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, este convocată în faţa Curţii de Justiţie a Republicii franceze (CJR) în cadrul anchetei privind soluţionarea printr-un arbitraj controversat a afacerii Tapie-Credit Lyonnais, a anunţat miercuri seara jurnalul online Mediapart, citat de Agerpres. Christine Lagarde, fost ministru francez al economiei şi finanţelor, urmează să fie audiată […]
Traficul rutier este restricţionat, joi, pe DN 1, în zona Lunca Cornului, din cauza unor lucrări la partea carosabilă, autorităţile spunând că lucrările se vor întinde pe parcursul mai multor zile. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în zonă se circulă doar pe două dintre cele patru benzi ale DN 1, lucrările de reabilitare a […]
Poliţiştii efectuează joi două percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în contrafacerea de alcool, informează Poliţia Capitalei. Prejudiciul estimat până în prezent depăşeşte 50.000 de euro, cel real urmând a fi stabilit la finalizarea cercetărilor. Din cercetările efectuate până în acest prezent a rezultat faptul că suspecţii ar fi achiziţionat alcool nerafinat, pe care […]
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg S. Malginov, afirmă într-un interviu că scutul anti-rachetă de la Deveselu poate deveni o ţintă pentru Rusia. „În actuala paradigmă, de neînţeles la Moscova şi de neacceptat pentru Federaţia Rusă, nu este pur şi simplu vorba de scut, ci şi de faptul că poate reprezenta o potenţială ameninţare pentru […]
Cancelarul german Angela Merkel, care pledează pentru un salariu minim negociat ramură cu ramură în Germania, şi-a reiterat opoziţia fermă faţă de un salariu de bază generalizat, pe care îl consideră cauza şomajului în unele ţări din Europa, potrivit interviului acordat ziarului german Bild Zeitung, publicat joi, citat de Agerpres. Declarându-se o apărătoare a locurilor […]
Un ofiţer de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj – Poliţia Craiova, care a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de euro mită pentru a rezolva un dosar de viol, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Poliţistul Relu Căle a fost reţinut miercuri dimineaţă pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, […]
Partidul Poporul Libertăţii, condus de Silvio Berlusconi, va susţine candidatura fostului preşedinte de stânga al Senatului Franco Marini, în vârstă de 80 de ani, la alegerile prezidenţiale ce urmează să aibă loc joi în parlament, a anunţat miercuri seară fostul premier. „Franco Marini este o persoană pozitivă şi serioasă, pentru noi nu este vorba despre […]
Poliţia americană a arestat miercuri un suspect care ar fi la originea unei scrisori conţinând otravă ce i-a fost trimisă lui Barack Obama, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de AFP. „Agenţi ai FBI l-au arestat pe Paul Kevin Curtis, un individ suspectat că se află la originea trimiterii a trei scrisori conţinând o substanţă granulară […]
Interesant este că ceea ce Guvernul Ponta prezintă ca o măsură de deblocare a situaţie create la Tarom, privind contractele de asigurări, este de fapt o măsură prin care se repară o greşeală făcută de acelaşi guvern. O recunoaşte, indirect, chiar actualul şef al ANRMAP.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis continuarea judecării recursurilor în dosarul transferurilor la 9 mai, când ar urma să dea declaraţii şase dintre cei opt inculpaţi, după ce la termenul de azi a fost audiat doar Gheorghe Popescu, relatează Antena3.ro. Popescu a vorbit în faţa instanţei despre implicarea sa în transferurile lui […]
Traian Băsescu este extrem de popular printre membrii Mişcării Populare. Avocata Elenina Nicuţ, membră de bază a fundaţiei, a declarat că preşedintele este…”o capodoperă”, relatează dcnews.ro. preluat de Antena3.ro. Întrebată cum este este șeful statului, Elenina Nicuț, a răspuns: “Am spus-o și o mai spun. O capodoperă. Îmi recunosc simpatia pentru el, de altfel declarată […]
Lakhdar Brahimi, emisarul special ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, şi-a exprimat intenţia de a demisiona din postul de mediator al acestei organizaţii arabe şi să reprezinte doar interesele Naţiunilor Unite, conform Antena3.ro. Postul de televiziune Al Jazeera, a citat miercuri o sursă diplomatică: „Brahimi este dezamăgit de decizia Ligii Arabe de a admite […]
