cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat, marţi, la Parlament, referitor la discursul preşedintelui Klaus Iohannis în plenul reunit al celor două Camere, că acesta a fost unul de dezbinare, precizând că nu se simte reprezentat de şeful statului, transmite News.ro. ”Nu ne reprezintă, nu e preşedintele nostru. Să stea cu cine l-a ales. Deci, nu […]

Muzeul Orașului Lipova din cadrul Complexului Muzeal Arad găzduiește expoziția colectivă de fotografie „Lipova prin ochii mei“. Manifestarea adună realizări semnate de tineri fotografi din localitate. Ovidiu Mariș, Carmen și Cosmin Rogoveanu au surprins secvențe ce fac parte din viața orașului și vor să schimbe perspectiva asupra imaginilor pe lângă care trecem fără să le […]

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la Parlament, că speră ca mesajul pe care preşedintele Klaus Iohannis urmează să îl adreseze marți în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie unul echilibrat și să lanseze un apel la calm şi stabilitate. „Mâine (marţi – n.r.) sper ca preşedintele să aibă un […]

Directorul SRI, Eduard Hellvig, și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, au fost invitați la Comisia parlamentară de control a activității SRI pentru discuții referitoare la protestele din stradă, a anunțat luni președintele Comisiei, senatorul PSD Adrian Țuțuianu. Întâlnirea va avea loc joi, de la ora 10,00. Adrian Țuțuianu a anunțat, vinerea trecută, că a trimis […]

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a depus la Tribunalul București o contestație la executare la sentința din dosarul „Referendumul” în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, primul termen fiind stabilit pentru 15 februarie. La începutul acestei luni februarie, Liviu Dragnea a anunțat că a început o acțiune de redeschidere a procesului […]

O petiție prin care se cere revocarea titlurilor onorifice oferite Schweighofer a fost publicată pe internet. Proprietarul companiei, Gerald Schweighofer, a fost decorat de Ion Iliescu cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.Petiționarii cer revocarea tuturor titlurilor onorifice oferite familiei/ concernului Schweighofer pe motiv că prin acțiunile lor au dus la deforestări ilegale […]

Lidera partidului de extremă-dreapta Frontul Național (FN), Marine Le Pen, ar câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, dar ar fi învinsă în cel de-al doilea tur de candidatul independent Emmanuel Macron, conform unui sondaj de opinie realizat de Opinion Way și dat publicității luni, relatează Reuters, citată de Agerpres. Potrivit rezultatelor sondajului, Marine Le Pen […]

Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 20.496, la 635.844 în decembrie a anului trecut, față de nivelul din luna noiembrie, arată datele Băncii Naționale a României. Recordul din 2016 a fost înregistrat în luna iunie, când, […]

Senatorul USR Mihai Goţiu a fost surprins moţăind, în sala de plen, la şedinţa celor două camere reunite privind bugetul pe 2017. (Video aici) Mihai Goţiu este unul dintre cei care, săptămâna trecută, au stat noaptea în Parlament, în semn de protest faţă de Ordonanţa 13. Contactat telefonic la Antena 3, parlamentarul a spus că […]

Cântărețul Tudor Chirilă îl atacă dur pe Facebook pe liderul PSD Liviu Dragnea, acuzându-l că își sacrifică „ce a mai rămas din propriul partid pentru interesele clanului mafiot pe care a ajuns să-l conducă”. „Pentru ticăloșii ăștia se pare că protestele celor 600.000 de români nu înseamnă nimic. Ce nu au înțeles până acum nici […]

Partidele conservatoare din Germania au căzut de acord luni să o nominalizeze pe Angela Merkel drept candidat al lor pentru funcția de cancelar în alegerile din 24 septembrie, în pofida divergențelor asupra modului de gestionare a crizei refugiaților, transmite Reuters. Liderii Uniunii Creştin Sociale (CSU) – aliata bavareză a Uniunii Creştin Democrate (CDU) – au […]

Șirul de tiruri care așteaptă, luni, trecerea frontierei prin PTF Giurgiu-Ruse, se întinde pe o lungime de aproximativ șapte kilometri, situația fiind creată în urma modificărilor legii circulației pe drumurile publice pe teritoriul Republicii Bulgaria, care prevede obligativitatea plății taxei de drum în punctul de frontieră, transmite Agerpres. Pe site-ul Poliției de Frontieră se arată […]

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi copreşedinţii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin s-au întâlnit luni după-amiază în Parlament pe tema modificării protocolului de colaborare, la cererea ALDE, au declarat surse politice. Update: ALDE a semnat luni cu PSD un regulament al coaliției de guvernare, a anunțat, la Parlament, copreședintele Daniel Constantin. „Am avut o […]

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, procurorul Constantin Sima, s-a prezentat luni la DNA, fiind citat în calitate de martor în dosarul privitor la elaborarea ordonanței de urgență de modificare a Codurilor penale, care a generat proteste. Update: Procurorul a părăsit sediul DNA în jurul orei 16.30, după trei şi jumătate de audieri, precizând […]

Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat luni că în Guvernul pe care l-a condus modificarea Codului penal și a celui de procedură penală s-a făcut transparent, „cu toate avizele și după lungi discuții argumentate”, și nu au existat nici „elefanți ascunși între articole”. „Nu s-a făcut nimic pe ascuns pentru că nu aveam ce și […]