Tudor Chirilă: Până și Ceaușescu a avut un opozant

Cântărețul Tudor Chirilă îl atacă dur pe Facebook pe liderul PSD Liviu Dragnea, acuzându-l că își sacrifică „ce a mai rămas din propriul partid pentru interesele clanului mafiot pe care a ajuns să-l conducă”.

„Pentru ticăloșii ăștia se pare că protestele celor 600.000 de români nu înseamnă nimic. Ce nu au înțeles până acum nici condamnatul Dragnea, nici penalii lui, este că oamenii au înțeles deja foarte clar că abrogarea ordonanței 13 e praf în ochi din moment ce ei considera că pe fond ea era OK. Acum vin și eu și întreb ceva: de fiecare dată când spuneam că PSD și PNL sunt aceeași mizerie se găseau unii să răspundă ca nu e corect să generalizez, că există în partide oameni de bună credință. OK, dar atunci întreb: unde sunt oamenii cinstiți din PSD? Unde sunt ăia care spun că partidul poate fi reformat din interior? Chiar toți pesediștii sunt de acord cu un individ a cărui principală miză este să scape de pușcărie împreună cu baronii lui pentru ca ulterior (vezi ordonanța nr. 9) să poată să fure liniștit de la un stat slăbit? Până și Ceaușescu a avut un opozant, unul singur, în persoana lui Gogu Rădulescu la Congresul al 12-lea. Nu există o voce care să ceară demisia acestui domn Dragnea care a ajuns să guverneze și să legifereze din FRICĂ de următoarele condamnări? Acest om își sacrifică ce a mai rămas din propriul partid pentru interesele clanului mafiot pe care a ajuns să-l conducă”, a scris Chirilă pe contul său de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.