Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR) apără presa din România, informează un comunicat al instituţiei remis Comisiei Europene, respectiv purtătorului de cuvânt Mark Gray. „Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România, asociaţie fondată în anul 1990 şi în componenţa căreia se află cei mai importanţi realizatori şi producători de televiziune constată că în Raportul MCV […]
Raluca Turcan a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, referitor la solicitarea lui Cristian Preda de a fi susţinut pentru un nou mandat de europarlamentar, că nu au fost definitivate criteriile pentru desemnarea candidaţilor şi, în pofida faptului că a fost tot timpul destul de apropiată de Cristian Preda, îşi va exprima susţinerea faţă de un candidat […]
Ionuţ Iftimoaie, sportivul cel mai titrat din competiţiile Supercombat, a preluat, începând de vineri, 1 februarie, conducerea Clubului Sportiv Metrorex, se arată într-un comunicat remis Agerpres. În carul unei conferinţe de presă, la care au participat membri ai Biroului Executiv ai USL Metrou şi ai conducerii Clubului Sportiv, s-a semnat Protocolul prin care sportivul din […]
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu este de părere că partidul trebuie să ia o decizie politică majoră la congresul din februarie, prin care miniștrii formațiunii politice să nu mai dețină funcții de conducere în partid. „Pentru PNL, care urmează să aibă şi un congres prin care îşi va stabili politica pe termen lung, ar fi […]
Lucrările de modernizare la Spitalul Clinic „Prof. Dr. D. Bagdasar” se vor finaliza în septembrie, după şase ani şi jumătate, a afirmat vineri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la dezbaterea proiectului de buget al Ministerului pentru anul 2013. „În spital (n.r. – Spitalul Clinic „Prof. Dr. D. Bagdasar”) stau azi câte trei bolnavi în pat. Blocul […]
Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu este internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu afecţiuni la coloana vertebrală, afirmă surse medicale, citate de corespondentul MEDIAFAX. Surse medicale spun că Dumitru Sechelariu a fost internat joi seară, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa. El va fi supus unor investigaţii […]
Pe google.ro, la wikipedia, poate fi găsită o biografie consistentă a generalului Nicolae Cambrea (1900 – 1976), care acum circuulă şi pe net, după ce el fost dat exemplu ca fiind unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu care a fost incinerat. Nicolae Cambrea s-a născut în judeţul Gorj şi era șef de stat-major al Diviziei a V-a […]
reşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri, făcând referire la raportul MCV, că Parlamentul României nu poate fi acuzat în nici un fel de obstrucţionarea Justiţiei. El a susţinut că regimul parlamentarilor români este „mult mai strict sub aspectul regimului imunităţii, al incompatibilităţii de funcţii”. Potrivit preşedintelui Senatului, în Constituţia României şi în Statutul senatorilor […]
Confruntări violente au avut loc vineri între militarii libanezi și inidivizi înarmați, într-o localitate sunnită din apropierea graniței cu Siria, transmite AFP. Schimburile de focuri au avut loc între militari și un grup înarmat în satul Arsal, spun locuitorii. Forțele libaneze arată că s-au înregistrat patru morți, dintre care trei soldați libanezi. Un alt bilanț, […]
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a unui inspector principal şi a doi agenţi şefi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman pentru şantaj şi luare de mită, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, cercetările cu fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor […]
Stratul de zăpadă măsoară peste 60 de cm în Poiana Braşov şi 40 la Predeal, iar condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune. La Poiana Braşov rămâne închisă până după 22 februarie pârtia Subteleferic unde se va desfăşura proba de schi alpin din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European. „În rest toate pârtiile […]
Mariana Câmpeanu a anunţat, vineri, la România TV, că la acordarea ajutoarelor de la stat se va lua în calcul şi criteriul vârstei.Ministerul muncii caută soluţii să-i ajute pe cei în vârstă, inclusiv pe aceia care nu își pot lucra terenurile din proprietate din același motiv.Discuţia a pornit de la un bărbat în vârstă de 75 […]
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este prevăzută în legea bugetului, iar orice informaţie referitoare la desfiinţarea acesteia este neconformă cu realitatea, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „Am văzut o controversă în mass-media, din păcate nereală, născută din informaţii neverificate, din informaţii luate din mers, fără să aibă niciun fel de temei legal. […]
Anca Fusariu, fostă realizatoare a Televiziunii Române, a încetat din viaţă joi seară, în urma unei boli cumplite, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Televiziunea Română. Anca Fusariu s-a născut pe 15 septembrie 1942. Şi-a început cariera în TVR în 1971. În anii de debut a înregistrat sute de reportaje şi emisiuni, printre care „Ritm, […]
Raportul MCV l-a transformat pe ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, în cel de-al treilea ministru cercetat penal, deși acesta nu are nici un meci cu justiția.”Poate că vă mai amintiţi de Alfred Dreyfuss, cel care a petrecut vreo patru ani în Insula Dracului din Guyana Franceză, la sfârşitul secolului XIX, în urma unui simulacru de […]
Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a afirmat, vineri, că instituţia nu s-a plâns la Comisia Europeană de presiuni din partea presei, arătând că există un singur trust media care desfăşoară o campanie de „linşare mediatică”, iar lucrurile acestea sunt „vizibile cu ochiul liber” la Bruxelles, transmite MEDIAFAX. Georgescu a fost întrebat la comisiile de buget dacă […]
Raportul suplimentar al Comisiei Europene, care ar fi trebuit să intimideze Bucureştiul, obligându-l să nu încalce democraţia, a semănat cu un zâmbet fără dinţi şi a confirmat doar că în momentele decisive Comisia Europeană intră în panică şi se ascunde în spatele diplomaţiei, scrie vineri Svetoslav Terziev, editorialist la cotidianul sofiot Sega, citat de Agerpres. […]
O explozie de origine nedeterminată a avut loc vineri în apropierea ambasadei Statelor Unite la Ankara, mai multe persoane fiind rănite, a anunţat postul de televiziune NTV. Deflagraţia, produsă pe o stradă din vecinătatea ambasadei, nu a cauzat pagube în interiorul misiunii diplomatice, a anunţat postul de televiziune, adăugând că numeroase ambulanţe şi vehicule de […]
Aparatul Ministerului Transporturilor a fost redus cu zece procente, iar cel al Autorităţii Aeronautice şi-a redus numărul de posturi de conducere cu 35%, a anunţat vineri, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, transmite Agerpres. „Numărul de posturi din organigrama Ministerului Transporturilor s-a redus cu 10 la sută, de la 530 la 485 de posturi. De asemenea, numărul […]
Senatorul PSD Trifon Becalurencu a depus o iniţiativă legislativă care elimină condiţia de cvorum la referendumul naţional şi propune ca în cazul revizuirii Constituţiei condiţia de validare să fie participarea a cel puţin 30% plus unul din alegătorii înscrişi în listele electorale permanente. Senatorul PSD propune eliminarea din Legea referendumului a prevederii conform căreia „referendumul […]
O femeie din Iaşi a făcut stop cardio-respirator, după ce a suferit o operaţie estetică, informează România TV. Femeia se află în comă şi este internată într-un spital din Iaşi. „Pacienta se află în comă post stop-respirator. Este pe ventilaţie mecanică. Avem nevoie de consulturi de cardiologie. Va rămâne internată la terapie intensivă. Investigăm etiologia […]
„Încercările de a pune la îndoială rolul și eforturile Federației Ruse în calitate de garant și mediator în procesul de reglementare transnistreană, la care România nu face parte, sunt totalmente nefondate”. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexander Lukașevici, informează UNIMEDIA, citând agenția de presă Ria Novosti. Declarațiile […]
Vicepreședintele PDL Radu F. Alexandru spune că unii dintre colegii săi din Biroul Permanent Național sunt „figuranți”, care nu au performat. El cere o analiză obiectivă. Democrat-liberalul îl critica de asemenea pe europarlamentarul Cristian Preda, după acuzațiile acestuia la adresa conducerii. Radu F. Alexandru se arată convins că, după Convenția Națională din primăvară, PDL-ul se […]
Ministrul român al Apărării a declarat că este mulțumit că bugetul Apărării va rămâne la 2% din PIB până în 2016. Este un motiv de bucurie, având în vedere că puține state membre NATO au respectat acest prag. În 2006, statele membre NATO s-au angajat să aloce minimum 2% din PIB pentru Apărare. Potrivit raportului […]
Un avion de călători al Alaska Airlines cu destinaţia Seattle a aterizat de urgenţă în Portland, Oregon, joi seara, după ce pilotul şi-a pierdut cunoştinţa, a informat un purtător de cuvânt al companiei aeriene, relatează vineri Associated Press, citată de Agerpres. Copilotul a adus avionul la sol în condiţii de siguranţă după ce a declarat […]
Ministerul de Externe sirian a trimis o scrisoare Consiliului de Securitate al ONU prin care cere forului mondial să condamne atacurile israeliene asupra unui centru militar de cercetare din apropierea Damascului, anunţă SANA. Scrisoarea oficială revendică „o condamnare clară a atacurilor israeliene asupra suveranităţii teritoriale şi a încălcării flagrante a reglementărilor internaţionale relevante semnate în […]
