cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Germania nu are niciun drept de a face comentarii despre genocid, dat fiind propria sa experiență din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și din Namibia, a declarat sâmbătă președintele turc Recep Erdogan, referindu-se la adoptarea de către Bundestag a unei rezoluții prin care se recunoaște genocidul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, […]

Administrația americană a primit informații potrivit cărora grupări teroriste intenționează să organizeze în Africa de Sud, în viitorul apropiat, atacuri asupra locurilor aglomerate în care s-ar putea afla cetățeni americani, precum mari centre comerciale, a anunțat sâmbătă ambasada SUA în Africa de Sud, notează Reuters, citată de Agerpres. Diplomați de la Washington le-au recomandat cetățenilor […]

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a luat sâmbătă o decizie care va reprezenta o premieră pentru fotbalul românesc: Supercupa României nu va avea parte de prelungiri, în cazul în care primele 90 de minute ale partidei dintre Astra şi CFR se vor termina cu un scor egal, transmite Digi Sport. Astfel, oficialii FRF […]

Președintele SUA, Barack Obama, i-a adus un omagiu, sâmbătă, fostului boxer Muhammad Ali, decedat vineri, la vârsta de 74 de ani. Obama a salutat un om care „a scuturat lumea” și „s-a bătut pentru dreptate”, transmite AFP. „Meciul său în afara ringului l-a costat titlul, i-a creat numeroși inamici. Dar Ali a mers mai departe”, […]

Președintele Klaus Iohannis va efectua luni și marți o vizită de stat în Luxemburg, la invitația Marelui Duce Henri, a anunțat Administrația Prezidențială într-un comunicat. În cadrul vizitei, președintele va avea întrevederi cu Marele Duce Henri, cu prim-ministrul Xavier Bettel, însoțit de alți membri ai guvernului luxemburghez, cu președintele Camerei Deputaților, Mars di Bartolomeo, şi […]

Delegația României decolează duminică, la ora 10:05, de pe aeroportul Henri Coandă spre Paris, la bordul unui charter, a anunțat Federația Română de Fotbal (FRF) pe site-ul său. În cursul aceleiași zile, de la ora locală 18:30, pe Stade Intercommunal du Servois, tricolorii susțin primul antrenament, care va fi deschis reprezentanților presei. Luni, 6 iunie, […]

Jucătoarea elvețiană Martina Hingis și tenismanul indian Leander Paes au câștigat proba de dublu mixt din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros. În ultimul act disputat vineri, cuplul Hingis-Paes a dispus în trei seturi, 4-6, 6-4, 10-8, de perechea croato-indiană Ivan Dodig-Sania Mirza, capi de serie nr. 2.

Donald Trump, candidatul republican pentru Casa Albă, a transmis un mesaj de regret pentru moartea fostului mare campion mondial la box Muhammad Ali. „Muhammad Ali a murit la 74 de ani! Un veritabil campion și un om minunat. El ne va lipsi”, a scris Trump într-un mesaj pe Twitter. La rândul său, Oscar de la […]

Hidrologii au actualizat sâmbătă atenționările de inundații. Codul Portocaliu a fost restrâns la râuri din patru județe. Astfel, până sâmbătă noapte la ora 24,00 este Cod Portocaliu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Mureș superior (județele Harghita și Mureș) și pe Olt (sector Micfalău — Hoghiz) — județele Covasna și Brașov. Pe de altă […]

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis sâmbătă, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind introducerea sistemelor moderne de plată. Legea lărgește sfera persoanelor juridice care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit, pe de o parte, iar pe de altă parte, reglementează cadrul juridic pentru acordarea de către comercianți, la terminalele de […]

Militanți ai grupării Stat Islamic (SI) au lansat un atac sâmbătă asupra câmpului petrolifer irakian Ajil, situat în apropiere de orașul Tikrit din Irak, potrivit forțelor de securitate, citate de agenția DPA, transmite Agerpres. ”Combatanți ai Daesh întreprind acum un atac major asupra câmpului petrolifer Ajil. Ei au preluat controlul unor locații din zonă”, a […]

Circulația rutieră pe DN2 în judetul Vrancea a fost reluată pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Din cauza inundării suprafeței carosabile, traficul a fost întrerupt între localitățile Domnești-Sat și Adjud, pe tronsonul kilometric 224 – 227, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române. Circulația rutieră pe DN68A […]

Publicația franceză Liberation amintește de discursul liderului de la Kremlin din urmă cu o săptămână, în timpul vizitei sale la Atena, în care acesta „amenință direct România cu represalii” după inaugurarea scutului antirachetă. Articolul, intitulat „România se protejează, Putin amenință, UE tace„, notează din start că Bucureștiul este în colimatorul Moscovei după instalarea scutului antirachetă […]

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care intenționează să tranziteze sau să călătorească în Croația că, odată cu debutul sezonului turistic estival și a menținerii controalelor vamale amănunțite, introduse de la începutul crizei migranților, este posibilă prelungirea semnificativă a timpilor de așteptare la frontieră, în special la punctele de trecere a frontierei între Croația și […]

Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București, reținut joi de DNA, va fi plasat în arest la domiciliu. Tribunalul București a respins vineri cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Alexandru Ciocâlteu, urmând ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de […]

Un german care a înjunghiat-o în gât pe o candidată la postul de primar al orașului Koln, Henriette Reker, în timpul unui eveniment de campanie, din cauza poziției sale prorefugiați, ar fi preferat de fapt s-o omoare pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declarat un polițist, vineri, în fața unui tribunal din Duesseldorf, relatează agenția […]

Doi tineri din Capitală sunt căutaţi vineri de jandarmii montani şi salvamontişti în Munţii Bucegi. O tânără a sunat la 112 şi a anunţat că era împreună cu prietenul său pe Jepii Mici şi că nu-l mai găseşte. “Cei doi, din Bucureşti, coborau de pe Platoul Bucegi, pe Jepii Mici, către Buşteni. Tânăra a povestit […]

Guvernul ar urma să construiască două penitenciare noi, cu câte 1.000 de locuri fiecare, ca soluţie pentru suprapopularea închisorilor. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, consideră că problema suprapopulării nu poate fi rezolvată pe termen lung decât prin construirea de noi penitenciare. “Guvernul s-a obligat printr-o strategie adoptată anul trecut să construiască două penitenciare noi, de câte […]

SRI nu uită de ocupația sa nici atunci când le mulțumește celor care accesează pagina de Facebook a serviciului. În contextul în care pagina SRI a ajuns la peste 50.000 de like-uri, Serviciul a transmis un mesaj de mulțumire în care scrie: „Ne urmăresc 50.000”. Mesajul nu a rămas fără replici din partea internauților. Iată […]

Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu candidează la alegerile locale de duminică. Nu este o glumă. Doi dintre candidaţii la alegerile locale din Olt poartă numele fostului dictator Nicolae Ceauşescu, respectiv al fostului preşedinte Ion Iliescu. Ceauşescu (62 de ani) e pe lista PSD pentru Consiliul Local al comunei Poboru, iar Iliescu (26 de ani) este […]

Poliția cere sprijin pentru găsirea unei fete de 14 ani care a fost dată dispărută. Fata se numește Ardelean Natalia Ioana, este din municipiul Oradea, judeţul Bihor și a plecat de acasă pe 28 mai fără să mai revină. Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, aceasta are înălţimea 1,60 m, 45 kilograme, constituţie atletică, faţă […]

Liderii europeni acționează împotriva propriilor oameni în ceea ce privește problema migrației și ar trebui să-și reconsidere total politicile, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban în interviul său periodic pentru postul de radio public (Kossuth), potrivit MTI, citată de Agerpres. ”Totuși, oricât de mult finanțează George Soros organizațiile civile și oricât de mult poate […]

Un microbuz de călători a intrat în coliziune cu un TIR, mai multe persoane fiind rănite. Accidentul de circulație a avut loc vineri pe DN 68 A, la granița județelor Hunedoara și Caraș-Severin, pe raza localității Zeicani. UPDATE Nouă persoane, dintre care două sunt în stare mai gravă, au ajuns la spital în urma accidentului. […]