Alte două legi întoarse de Iohannis în Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis sâmbătă, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind introducerea sistemelor moderne de plată. Legea lărgește sfera persoanelor juridice care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit, pe de o parte, iar pe de altă parte, reglementează cadrul juridic pentru acordarea de către comercianți, la terminalele de plată, la cererea clientului, de avansuri în numerar, care nu pot depăși o sumă fixă stabilită, în combinație cu plata aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate. Potrivit cereriide reexaminare, legea transmisă la promulgare conține unele prevederi ce pot genera incertitudine juridică și lipsă de previzibilitate în aplicare.

Textul integral al cererii de reexaminare:

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată lărgește sfera persoanelor juridice care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit, pe de o parte, iar pe de altă parte, reglementează cadrul juridic pentru acordarea de către comercianți, la terminalele de plată, la cererea clientului, de avansuri în numerar, care nu pot depăși o sumă fixă stabilită, în combinație cu plata aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate. Justificată de rațiuni de ordin practic, dar și de faptul că o asemenea procedură este uzuală în multe țări, legea transmisă la promulgare conține însă unele prevederi ce pot genera incertitudine juridică și lipsă de previzibilitate în aplicare, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament.

Astfel, art. III din legea transmisă spre promulgare prevede abrogarea alin. (21) și (22) ale art. 3 din Legea nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Semnalăm că alineatele cu privire la care se dispune abrogarea nu există în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 70/2015 și, întrucât nu poate fi abrogată o reglementare inexistentă, prevederile art. III ar trebui reanalizate. În mod similar, pct.5 al art. I prevede că la art. 3 (din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002), după alin. (2) se introduce un alineat nou, alin. (23). În acest caz, apreciem că este vorba despre o eroare materială (în sensul că noul alineat se introduce după alin. (22) și nu după alin. (2), ceea ce înseamnă însă că, în contextul prevederilor art. III, abrogarea din acest ultim articol nu vizează art. 3 din Legea 70/2015, ci art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002.

În această ultimă ipoteză, în care abrogările vizate de art. III ar putea avea în vedere art. 3 alin. (21) și (22) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002, semnalăm că, prin efectul abrogării, faptele prevăzute la art. 21și art. 22 rămân fără sancțiune, motiv pentru care considerăm că se impune nu numai reanalizarea art. III, ci și o reevaluare a întregului art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002, atât sub aspectul sancțiunilor instituite, cât și sub aspectul limitelor acestora.

Sub aspectul clarității normelor, apreciem că probleme în aplicare pot genera și prevederile art. 3 alin. (2) lit. g) coroborate cu cele ale art. 3 alin (23) din legea transmisă la promulgare, potrivit cărora refuzul comercianților de a acorda avansuri în numerar, din soldul existent în casă și din încasările zilei, este considerat de lege contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei.

În acest caz, semnalăm că stabilirea conduitei abuzive a comerciantului, pe de o parte, nu este corelată cu norma stabilită la art. 1 alin. (7) din legea transmisă la promulgare (conform căreia în cazul în care numerarul aflat la dispoziția comercianților acceptanți prevăzuți la alin. (4) nu acoperă suma solicitată de utilizatorul de card, clientului i se va oferi suma disponibilă pentru astfel de operațiuni), iar pe de altă parte, aceasta poate afecta libertatea comerciantului de a dispune de lichiditățile sale. De asemenea, expresia “numerarul aflat la dispoziția comercianților” (art. 1 alin. 7) poate fi considerată ca fiind una neclară, întrucât nu se înțelege dacă se referă la suma existentă în casă sau la suma alocată de comerciant acestui tip de operațiuni. Terminologia neclară, precum și caracterul de noutate al mecanismului economic instituit prin legea transmisă la promulgare ar justifica, totodată, și introducerea unei prevederi referitoare la posibilitatea completării normelor metodologice de aplicare.

Legea transmisă la promulgare ar trebui reanalizată și sub aspectul termenului de intrare în vigoare (prevăzut la art. II), astfel încât să permită tuturor autorităților publice, băncilor, altor operatori economici și clienților să își conformeze și să își adapteze conduita cu prevederile noilor reglementări. În acest sens, precizăm că art. 78 din Constituție prevede că legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată”

De asemenea, Klaus Iohannis a trimis sâmbătă Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011.

Textul integral al cererii de reexaminare:

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011

Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011 extinde interdicția de concediere a persoanelor alese în funcțiile de conducere ale sindicatelor prevăzută de legislația muncii, pe de o parte, iar pe de altă modifică prevederile referitoare negocierea contractelor colective de muncă în unitățile în care nu există sindicate reprezentative.

Sub aspectul extinderii protecției legale a raporturilor de muncă a persoanelor alese în funcțiile de conducere ale sindicatelor, articolul unic punctul 1 din legea transmisă la promulgare (art. 10 alin.11 din Legea nr. 62/2011) instituie o interdicție de concediere a acestor persoane, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională și pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate, sub sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere.

Semnalăm că, în prezent, protecția persoanelor alese într-un organism sindical, ca expresie a libertății sindicale, este asigurată de dispozițiile art. 220 alin. (2) din Codul Muncii, în acord cu prevederile art. 9 din Constituție, cu Convenția Internațională a Muncii și cu legislația europeană, precum și cu jurisprudența Curții Constituționale Astfel, art. 220 alin. (2) din Codul Muncii prevede că pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate.

În ceea ce privește regimul juridic al protecției legale de care beneficiază persoanele alese în organele de conducere ale sindicatelor în raporturile de muncă, Curtea Constituțională a statuat că protecția acestor persoane trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfășurată, iar nu și în ceea ce privește activitatea profesională de bază a angajatului (Decizia nr. 814/2015 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 220 decembrie 2012). În acest sens, în considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională reține că în cazurile în care nu există o legătură între activitatea sindicală și concediere, interdicția de concediere a celor aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, ci este un privilegiu al acestor persoane față de restul salariaților, contravenind astfel dispozițiilor art. 16 din Constituție; mai mult, Curtea Constituțională a reținut că interzicerea absolută a concedierii atât pentru motive care țin de persoana salariatului (necorespunderea profesională cu locul de muncă în care acesta este încadrat), cât și pentru motive care nu țin de persoana salariatului (ex.: desființarea locului de muncă) reprezintă o limitare a activității economice prin îngrădirea dreptului angajatorului de a hotărî cu privire la organizarea activității persoanei juridice.

Or, prin conținutul său, norma prevăzută la art. unic pct. 1 din legea transmisă la promulgare reintroduce soluții legislative constate ca fiind neconstituționale, cu ignorarea efectelor deciziilor Curții Constituționale. În acest context, subliniem că instanța de contencios constituțional a statuat constant că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de neconstituționalitate, încalcă Legea fundamentală. De asemenea, în acord cu această jurisprudență, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, soluția fiind aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 1018/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Din această perspectivă, a jurisprudenței Curții Constituționale, și având în vedere dispozițiile art. 147 alin.(4) din Constituție, potrivit cărora deciziile instanței de contencios constituțional sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice, apreciem că se impune reanalizarea, de către Parlament, a prevederilor art. unic pct. 1 din legea transmisă la promulgare.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.