Spitalul (19)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Spitalul“ apărută la Editura Eminescu în 1981. Volumul a apărut și  în Serbia la editura Arka din Smeredovo și a obținut premiul pentru cea mai bună carte străină la Târgul de carte de la Belgrad, 2010.

— Ce-i, îl întrebă Lazăr pe funcționarul I.

— Suntem foarte în urmă cu lucrările. Noul șef al spitalului m-a amenințat că dacă nu-i dăm situațiile până într-o oră, o să ne consemneze pe toți.

— Cine? Iancu? Lazăr întinse mâna după telefon, dar își aminti că în locul lui Guneș acum ar da chiar de Iancu. Nu știi cum aș putea da de domnul Comandant?

— Eu? Cum o să știu eu așa ceva?

— Ai dreptate.

— Tot ceea ce știu este că domnul Comandant a plecat acum o jumătate de oră la primărie.

— La primărie?

— Da. Se spune că vrea să trateze cu cei de acolo rechiziționarea a vreo două străzi de lângă spital. Nu mai avem loc…

— Și Moravetz unde e?

— Domnul Moravetz? Asta chiar că nu știu.

— Altceva?

— Să vi-i prezint pe cei doi noi angajați?

— Nu. Dă-le halate ca ale noastre și îi voi recunoaște eu și singur. Și plasează-i la

coada ierarhiei noastre.

— Bineînțeles.

— Altceva?

— Am fost vizavi.

— Și cum e?

— Mai bine decât am sperat. Șeful de acolo e un om de înțeles. I-am expus punctul nostru de vedere și a fost de acord cu tot ce am propus. Mai rămâne .să numiți pe unul dintre

funcționarii cu experiență și devotați ca șef al filialei noastre de peste drum.

— Da. Lucrurile se complică. Va trebui să ne modificăm întreaga organizare. Și

într-adevăr mai avem nevoie de funcționari. Nu ni s-au mai aprobat posturi?

— Domnul Comandant este atât de ocupat încât nu mai apucă să semneze noul nomenclator. Și până atunci…

— Pe cine ai vrea să numim dincolo?

— Știu și eu?

— Sau vrei să mergi chiar dumneata?

— Eu? Domnule administrator, eu am încercat să-mi fac datoria cu prisosință și încurajat de faptul că ați avut amabilitatea să mă apreciați chiar de la început numindu-mă șef

peste colegii mei.

— Lasă astea! Vrei sau nu?

— Sincer? Păi, cum o să vreau?

— De ce?: Acolo ai fi șef și ai putea…

— Da, dar aici sunt al treilea om dintr-un fel de comandament administrativ general.

Dacă ne mai extindem. și neîndoios că ne vom extinde, se va mări și corpul nostru și dacă binevoiți să mă mențineți în ierarhia actuală, am șanse să ajung al treilea om, al unui „serviciu care în curând s-ar putea să aibă sute de lucrători. Pe când dacă m-aș duce dincolo aș avansa numai ca titlu și aș intra pe o linie moartă. Iertați-mi sinceritatea.

— Bine. Atunci, numește-l pe adjunctul dumitale!

— Dacă-mi permiteți… De dânsul am putea să mai avem nevoie aici. Cred că adjunctul dânsului ar fi mai potrivit.

— Oricum, și vizavi avem nevoie de un om capabil.

— Cred că va corespunde.

— Fă-i formele și trimite-1 cu ele la mine. la semnat!

— Imediați

— Dar mai anexează și o recomandare din partea dumitale. În fond, dumneata ești vinovatul că l-am trimis pe el dincolo.

— În zece minute veți avea totul aici.

— Și trimite-mi-1 pe Moravetz când va binevoi să sosească.

Funcționarul plecă și Lazăr stătu să se gândească. Habar n-avea ce situații atât de urgente îi solicită Iancu, dar știa că și-a făcut un dușman puternic în actualul șef al spitalului.,

Totul depindea, în ultimă instanță, de numirea, sa ca administrator general care, după toate probabilitățile, ar trebui sa aibă loc înainte de a fi primit și Iancu în statul major, dacă va fi și acesta primit… Iar în timpul dintre cele două numiri, l-ar putea pune la punct. Dacă Luca a plecat la primărie, înseamnă că toată șandramaua are șanse să mai țină. Cel puțin o vreme. Chiar daca împotriva primelor aparențe. Dar cum să ajungă la Luca? Ar putea să-i prezinte o nouă organizare administrativă a întregii afaceri, ceva adaptat la noile condiții. Lui Luca i-ar plăcea asemenea elucubrații.

Cu cât se gândea mai mult, cu atât era Lazăr mai încredințat că o convorbire cu Luca devenise vitală pentru liniștea șa.

Funcționarul! reveni cu un dosar.

— Să-1 trimit aici pe noul șef al filialei noastre de vizavi?

— Da. Și, între timp, angajează .un nou funcționar de pe lista candidaților. Eliberarea acestui post face ca toți vechii funcționarii să .avanseze automat cu o treaptă.

— Desigur!|

— Și dați-i bătaie cu lucrările care ni s-au cerut.

— Facem tot ce putem, dar nu cred că vom reuși să terminăm nici jumătate din muncă astă uriașă care…

— Moravetz nu s-a întors?

— Nu.

— Bine. Să mă ții la curent! După ce ieși funcționarul I, își făcu apariția în birou noul

numit la secția de vizavi.

— Cum vă numiți?

— Penescu.”

— Domnul profesor Penescu? Dar dumneavoastră ce căutați aici?

— Nu m-ați recunoscut până acum?

— Nu.

— Eu v-am cunoscut pe vremuri.

— Cum ați nimerit în serviciul meu?

— În serviciul dumneavoastră? Domnule Lazăr, să nu credeți cumva că un profesor de latină nu s-ar putea pricepe și la contabilitate. În tinerețe, în timpul studenției, am lucrat în această branșă pe la diferite firme ca să mai câștig un ban. Am pretenția că mă pot achita bine

de aceste sarcini.

— În regulă, dar tot nu mi-ați spus cum ați nimerit aici.

— Am și fost bolnav — toți dascălii de azi sunt bolnavi… Ați cunoscut vreun profesor pensionar care să fi fost sănătos?

— Dar dumneavoastră nu ați fost încă pensionat.

— Nu. Încă n-am vârsta. Și nici n-aș fi vrut să părăsesc școala… Numai că nu m-am putut împăca deloc cu unele lucruri dintre cele care au avut loc în ultimii ani în liceu. Așa că, amândouă la un loc, m-am internat în spital. Aici mi s-a spus că trebuie să stau vreme mai îndelungată… Și eu nu pot să stau și să nu fac nimic…

— Dar cum de ați acceptat să lucrați pentru administrația nouă a spitalului?

— Eu încă nu prea văd deosebirea.

— Dumneavoastră n-ați făcut politică nici pe vremea legionarilor.

— Ba, unii spun că am făcut.

— Ați îmbrăcat și dumneavoastră cămașa verde?

— Nu, asta nu! Din contra, eu…

— Și atunci de ce acum?

— Acum ce? Eu pe fostul director al spitalului l-am cunoscut. Pe ceilalți nu, dar pe director da. N-o să moară lumea fără el.

— Și .Luca?

— Luca? Spuneți-mi: este acest Luca una și aceeași persoană cu un fost elev de-al meu? Nu puteți să știți, dar…

— Ba, este chiar el!

— Eu nu cred! Mi s-a tot spus, dar nu pot să cred! Tare mult aș vrea să-l pot vedea pe acest Comandant… Sunt convins că se face o confuzie regretabilă.

— Dacă voi putea, am să vă înlesnesc o întâlnire cu el.

— Numai că nu știu dacă veți putea.

— De ce? O să trăim poate și vremuri mai liniștite. Numai că postul acesta pe care ați

fost numit…

— Mi s-a spus .că-mi pot vedea și acolo de sănătate, plus că am acolo un fost elev,

acum medic.

— Deci vă convine?

— Bineînțeles. Și vă asigur că n-o să se mai fure atâta ca până acum!

Asta îl făcu pe Lazăr să priceapă de ce a vrut atât funcționarul! să scape de Penescu.

În încăpere își făcu apariția Moravetz.

— Dom’ profesor, spuse Lazăr, vă doresc succes și puneți-vă pe treabă! Am să vin cât de curând să vă vizitez.

— Fiți liniștit! Numai de liceu îmi pare rău… Dar până ce mă voi putea întoarce la catedră, hoți n-o să mai găsiți dincolo!

După ce ieși Penescu, Lazăr se întinse zgomotos:

— Ce bine e să fii singur în încăpere!

— Domnul administrator e supărat pe mine? întrebă Moravetz.

— Pe tine? Cine ești tu? Lucrezi aici?

— Domnule administrator, am fost chemat de urgență la…

— …la statul major! Dracu’ știe cum de te cheamă mereu acolo! De parcă nu s-ar mai putea fără tine!

— Cum să nu se poată? Eu sunt doar cea mai măruntă rotiță la…

— Și unde dracu-și are sediul statul major? Că eu am de raportat niște lucruri extrem de importante si n-am cui să i le spun!

— Dați-mi mie orice material! Și dacă n-aveți încredere, sigilați plicul!

— Să-l sigilez? Așa… Dar azi la ce au avut nevoie de tine acolo? Sau și ăsta-i un

secret?

— Au avut nevoie de un consilier… vreau să spun de cineva care să se priceapă la serviciul nostru. Așteptau un telefon de la primărie și puteau avea oricând nevoie de date concrete pentru tratativele care se duc acolo. Dar de acuma, dacă nu sunt eu la îndemână, puteți să folosiți si curierul pe care tocmai l-ați numit…

— Și unde dracu’ să-l trimit pe caraghiosul ăla? Cu plicu’ la poștă? Lazăr își ieșise din fire și începu să urle.

— Curierul știe unde trebuie să meargă!

— Cine? Stein? Și deșteptul ăsta știe? Numai eu nu știu nimic în tot spitalul ăsta? Dar ce vă închipuiți voi? Te-ai dat pe lângă Iancu? Crezi că mă puteți izola de Comandant? Păi, dacă vreți să știți, eu am conceput împreună cu el toate planurile! Și atunci veniți voi să culegeți rezultatele? Mă credeți un tâmpit?

— Domnule administrator, știți bine că eu nu fac decât să-mi îndeplinesc datoria. Vi s-a spus de la început că o să fiu chemat din când în când de șefi pentru că am și sarcina asta…

de a face legătura dintre serviciul nostru și superiorii noștri. Ce-aș putea să fac? Să mă opun? Să spun că nu vreau să merg?

— Cheamă-1 aici pe Avram!

Lazăr avu din nou prilejul să se mire de promptitudinea cu care se întâmplau lucrurile în ultimul timp. Șeful funcționarilor apăru aproape în același moment în care fu chemat din ușă de Moravetz.

— Ce faci, domnule? Asculți pe la uși?

— Eu? Cum de vă puteți gândi la așa o…

— Dar atunci cum de ai știut că o să te chem?

— No! suntem întotdeauna pregătiți! Dar eu tocmai rezolvam audiențele. Știți, cei

zece programați…

— Parcă v-am spus să suspendați totul și să încercați să definitivați actele pe care vi le-a cerut domnul ăla Iancu…

— Băieții lucrează de zor. Au avansat chiar mai mult decât credeam.

— Adică?

— Adică au mai rămas de terminat anexele, Situațiile și formularele de bază sunt gata. Și a mai rămas și totalizatorul, bănuiesc, îl completă Moravetz.

— Desigur.

„Tare ai mai vrea să-mi iei locul“ gândi Lazăr și se uită cu ură spre adjunctul său.

— Și în cât timp terminați cu totul?

— Știți, băieții fac ce pot. Dar sunt puțini: un om mai trebuie să-și piardă vremea eu

noul angajat…. să-l învețe…

— Cât vă mai trebuie?

— Am putea ca pe măsură ce terminăm câte un act și l-am verificat și eu, să vi-1 aducem la dumneavoastră la semnat.

Un funcționar bătu la ușă și-l anunță pe Moravetz că sună telefonul în biroul său. După ce-i ieși adjunctul, Lazăr ridică și el receptorul, dar auzi vocea telefonistei întrebîndu-1 unde să-i facă legătura.

— Așa nu se mai poate, se enervă Lazăr în continuare, trântind receptorul în furcă, individul ăsta este pus aici numai să mă spioneze. Eu n-am nimic de ascuns, dar atunci să-mi dea un alt adjunct care să mai și lucreze! Nu le pot face eu pe toate!

— Suntem prea puțini, într-adevăr, pentru munca uriașă care ne stă în față, îl aprobă cu gravitate funcționarul I.

— Uite ce e: terminați cât mai repede situațiile alea. Am nevoie de voi pentru a pune la

punct un plan mai vast de reorganizare a serviciului nostru în noile situații.

— Vor fi restructurări?

— Numai la asta vă gândiți! Nu, domnule, am nevoie de o schemă eficientă și clară după care să administrez tot circul ăsta. Așa nu mai știu cine de cine ascultă.

— Cred că așa ceva numai domnul Comandant personal…

— Păi, tocmai despre asta vreau să-l informez, dar uite că nu pot să dau de el. Lasă deocamdată audiențele și toate celelalte fleacuri…

— Apropo! și Avram îi dădu un plic. De la audiențele de astăzi! Și dumneavoastră, domnule Moravetz, îi dădu el un alt plic adjunctului care tocmai reveni în încăpere.

— Domnule administrator general, permiteți să fiu primul care să vă felicit pentru numirea oficială!

— Cine ți-a spus?

— Am aflat acum la telefon.

— Permiteți-mi și mie, din partea funcționarilor, începu Avram, permiteți-mi să vă inima și să vă asigurăm că noi și pe viitor…

— Și povestea cu statul major?

— Deocamdată domnul Comandant n-a semnat decât numirea dumneavoastră ca

administrator general.

— Păi, știam cu toții că o s-o semneze. Nu era decât o simplă chestiune de timp, făcu

Avram.

— Stai puțin, dar de ce nu m-a inclus în statul major?

— Bănuiesc…

— Pentru una a avut timp să semneze și pentru cealaltă…

— Nu. domnule administrator general, statul major se spune că este foarte restrâns. Oficial nici nu se cunosc decât patru membri și se mai știe că mai există cel puțin doi membri

secreți. Unii vorbesc de trei..

— Ei si? Prin căderea lui Guneș s-a eliberat un loc.

— Exact. În mod normal, înlocuitorul lui Guneș trebuie să preia si scaunul din statul major. Pe de altă parte noul post de administrator general reclamă și el un asemenea loc.

— De ce nu se mărește numărul membrilor din statul major?

— Domnilor, dar vă rog să nu spuneți la nimeni, se pare că numărul membrilor a mai scăzut cu unul. Se vorbește de pre o demitere, dar nu vă supărați, nu pot să vă spun despre cine este vorba. Oricum, va fi și o nouă numire și noi nutrim sincer speranța să vă felicita pe dumneavoastră și pentru asta.

— Dar, domnule Moravetz. numirea lui Iancu a semnat-o?

— Păi, tocmai asta e! Dacă semna și numirea oficială a domnului Iancu, trebuia să se decidă și cine intra în statul major. Pentru că numirea să precizeze dacă noul șef al spitalului

face sau nu parte statui major. Așa că nesemnând-o trage nicio concluzie.

— Așa că la ora actuală, Iancu încă nu este nimic!

— Ba este, numai că n-are încă numirea definitivă. În rest, se bucură de toate

drepturile funcției sale.

Lazăr se postă în geam. Afară același cal sur păștea liniștit ceea ce a mai rămas din

iarba rondourilor.

— Ascultă, Moravetz, văd că tu le știi pe toate: Iancu ăsta este mai mare sau mai mic

în grad ca mine, atâta vreme cât niciunul dintre noi nu face parte din statul major și cât eu

totuși, de bine de rău, sunt numit definitiv?

— Acum dumneavoastră aveți o funcție care depășește sfera de autoritate a domnului Iancu. Din punctul ăsta de vedere sunteți dumneavoastră mai mare în grad. Pe de altă parte, aici, în incinta „spitalului mamă”, cum a început să fie numit tot ce se află în interiorul acestor garduri, deci fără anexe și clădiri rechiziționate, aici domnul Iancu este mai mare.

— Deci aici îmi poate da el în cap și dacă am bucuria să-l prind afară, pot să-l scuip eu

pe chelie?

— De dat în cap nu vă poate da niciunde! Sunteți administrator general și el nu are nicio putere de decizie asupra dumneavoastră. Dar dispozițiile lui, ordonanțele și actele normative pe care le emite sunt valabile și pentru dumneavoastră.

— Și atunci ce mi se poate întâmpla, dacă nu i le-aș respecta, admițând că nu-mi poate da în cap?

— S-ar putea socoti acte de nesupunere și ați fi pasibil de tribunal. Dar numai cu aprobarea domnului Comandant. Sau a adjunctului său. Când va fi cineva numit…

Lazăr se așeză la birou:

— Luca ăsta e mult mai deștept decât l-am crezut. Ne fierbe cum vrea el! Nu m-aș mira să nu semneze niciodată numirea în statul major.

— Până la urmă… trebuie să aveți răbdare… ca și pentru evenimentul numirii dumneavoastră în noua funcție.

— Domnule administrator general, vă rog să mă credeți, se înfierbântă și Avram, noi, funcționarii, vom face tot ce ne stă în putință ca prin abnegație și perseverență să vă aducem ca pe un eminent reprezentant de-al nostru în statul major.

— Stați puțin, fraților! Dumneata, Moravetz, ai trecut acum automat pe fosta mea

funcție?

— Da. Trebuie doar ca dumneavoastră să semnați.

— Îhî. Și dacă aș amâna și eu la fel ca și domnul Comandant?

— Ar fi neplăcut, pentru că în fiecare zi ar trebui să vin să vă cer să-mi reînnoiți numirea temporară.

— Și dacă aș refuza?

— Asta nu puteți!

— De ce?

— Trebuie să faceți un raport prin care să arătați de ce vă opuneți să-mi exercit chiar și

temporar funcția, iar acest raport se va trece prin statul major.

— Bineînțeles că nu voi face așa ceva.

— Eram convins.

— Voiam doar să știu care-mi sunt drepturile. Dar atunci și Avram, trece pe funcția

dumitale.

— Da. Și tot așa mai departe. Putem și chiar trebuie să mai angajăm un nou funcționar. La coada scării lipsește o scândură.

— Lasă-1 pe ăla! Dar în felul acesta dumneata, Moravetz, n-ai să mai dispari tot timpul de aici. O va face Avram în locul tău?

— Nu. Eu am trecut pe funcția de administrator, iar Avram pe cea de adjunct al meu. Dar funcția cealaltă, de om de legătură, nu am primit instrucțiuni s-o predau altcuiva.

„Te pomenești că ești unul dintre membrii secreți ai statului major“ își spuse Lazăr și hotărî să-l trateze mai prudent în viitor, lucru pe care-1 uită două secunde mai târziu.

— Păi, atunci trebuie să vă felicit pe amândoi! Și nu în ultimul rând trebuie să-l felicit și pe cel care a inventat sistemul ăsta, după care avansarea unuia atrage după sine și avansarea celorlalți. Astfel, toată lumea va fi sincer bucuroasă de orice avansare în grad, nu vor mai fi invidii și totul va fi în regulă!

— Așa cum și este. completă Moravetz.

— Vreau să te întreb ceva confidențial.

— Sunt mai sigur ca un mormânt.

— Spune-mi de ce i-ai dat un plic și lui Moravetz în urma audiențelor? Nu că aș avea ceva împotrivă, dar trebuie să știu și eu…

— Vă rog să mă iertați! Credeam că sunteți informat: banii donați de către petiționari sunt împărțiți în cote: o cotă pentru cel ce rezolvă petiția și cotele corespunzătoare șefilor de care depinde această rezolvare. Acum, bineînțeles, va trebui să recalculăm cotele, noua dumneavoastră funcție reclamând un alt indice.

— Mai mare sau mai mic?

— Depinde. În principiu, creându-se această nouă rubrică, sumele se împart la mai mulți. Cu toate astea, în. majoritatea cazurilor, nu dumneavoastră veți fi cel care pierde.

— Sper că nici dumneata.

— Vă mulțumesc. Oricum, dacă doriți, vă putem aduce calculația pentru fiecare caz.

— Că numai de asta am eu timp!

— De aceea nici nu v-am deranjat până acum cu asemenea…

— Dar din când în când, am să vă cer totuși și aceste calculații. Și cine v-a spus cum se

fac toate astea?

— Există normative interne.

— Zău?

— Există de asemenea și o veche tradiție. Precedentele care se află la îndemână trebuie doar adaptate. S-au găsit și tăblițe de lut pe care era precizat cât la sută primește satrapul, cât la sută…

— Îhî. Și se vorbea și acolo despre supraoameni? Bine, terminați actele pentru Iancu și vino să începem reorganizarea de care ți-am spus.

Lazăr trecea printr-un sentiment ciudat: pe de o parte simțea moleșeala dulce care survine după momentele de mare succes, pe de altă parte o nerăbdare de neînțeles nu-i dădea pace. Era acum administrator general, numirea sa în așa-zisul stat major era doar o treabă de ore, era deci în vârf. Dar în aceste momente de maximă glorie, regreta totuși tihna și siguranța zilelor de dinainte. Pe undeva ar fi vrut, dacă s-ar fi putut, ca „frumosul prezent“ să reprezinte

o „amintire liniștitoare“.

O vreme Lazăr stătu și se uită la telefon, așteptând ca Luca să-l sune și să-l felicite.

Parcă așa se cuvenea… Dar telefonul continua să rămână mut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.