PF Daniel, mesaj de Duminica Mironosiţelor

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj cu ocazia Duminicii Mironosiţelor, numită şi Duminica femeilor creştine, în care menţionează cu recunoştinţă pe toate femeile care lucrează în unităţi medicale, centre sociale, centre de zi şi aşezăminte rezidenţiale, servicii de îngrijire la domiciliu, unde aduc alinare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri.

„Dacă duminica trecută, în 12 mai 2024, Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Ziua Naţională a Familiei, astăzi cinsteşte Duminica Femeilor creştine, pentru a evidenţia misiunea femeilor creştine în Biserică şi în societate. Prin urmare, le mulţumim tuturor bunicilor, mamelor şi surorilor, care L-au mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în viaţa noastră, care ne-au insuflat dragostea pentru El şi pentru Biserica Sa, precum şi tuturor celor care contribuie la educaţia creştină a copiilor, la îngrijirea bolnavilor şi la buna desfăşurare a vieţii sociale”, transmite PF Daniel, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.

Înaltul ierarh ortodox accentuează rolul slujitorilor Bisericii în „vindecarea sufletului” care „facilitează vindecarea trupului”.

„În anul 2024, proclamat în Patriarhia Română ca fiind An omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, le menţionăm cu recunoştinţă pe toate femeile care lucrează în unităţi medicale, centre sociale, centre de zi şi aşezăminte rezidenţiale, servicii de îngrijire la domiciliu, unde aduc alinare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri. Sprijinul emoţional, compasiunea, înţelegerea şi comunicarea eficientă între bolnav, familia acestuia şi personalul medical sunt condiţiile principale pentru a spori vindecarea celor suferinzi. Ceea ce astăzi oferă tot mai puţin familia şi instituţiile statului trebuie oferit de slujitorii Bisericii, deoarece vindecarea sufletului facilitează vindecarea trupului”, afirmă Patriarhul.

Cu prilejul Duminicii Mironosiţelor şi al sărbătorilor închinate Femeilor creştine şi Familiei, Patriarhul Daniel urează femeilor creştine sănătate, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu.

„Aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra femeilor creştine, evlavioase şi harnice, felicitându-le şi dorindu-le ani mulţi, cu sănătate, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu, spre vestirea Învierii lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”, a mai transmis Patriarhul.

În anul 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat a treia Duminică după Paşti, numită şi Duminica Mironosiţelor, ca fiind Duminica Femeilor creştine, pentru a evidenţia rolul şi importanţa femeilor creştine în viaţa şi în misiunea Bisericii şi a societăţii româneşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.