cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Dintre cei 1,82 de milioane de români aniversaţi, aproape 750.000 sunt bărbaţi şi peste un milion sunt femei, potrivit unui comunicat de presă de vineri al MAI. Potrivit statisticilor ministerului, majoritatea bărbaţilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, respectiv peste 500.000, poartă numele de Constantin, alţi peste 187.000 Costel, iar peste 34.000 […]

O echipă de cercetători americani s-a ocupat de strângerile de mâini şi de microbii care se pot transmite cu acestă ocazie, iar rezultatele sunt destul de mulţumitoare, scrie site-ul lesquotidiennes.com.   Oameni de ştiinţă de la John Hopkins Bloomberg of Public Health au analizat riscurile transmiterii de bacterii rezistente, cum ar fi stafilococii aurii (printre […]

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), suspectată că a fost influenţată de marile grupuri farmaceutice în modul în care a gestionat pandemia de gripă H1N1, a fost exonerată de un raport al experţilor adoptat vineri de statele membre, dar documentul relevă totuşi ‘câteva carenţe’, relatează AFP.   De altfel, raportul conţine o serie de 15 recomandări […]

Prinţul Charles de Wales i-a spus premierului român Emil Boc, vineri, la Palatul Victoria, că trebuie asigurat un echilibru între păstrarea tradiţiilor româneşti şi proiectele de dezvoltare, a informat Biroul de presă al Guvernului. Moştenitorul tronului Marii Britanii efectuează o vizită privată în România.   „Alteţa Sa Regală Charles, Prinţul de Wales, a apreciat potenţialul […]

Un agent de poliţie a accidentat mortal vineri seară, o fetiţă de trei ani, din localitatea Moşna, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu. Poliţistul conducea maşina personală, în timpul liber, când a lovit copilul. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, ancheta urmând să stabilească vinovăţia şoferului.

Numărul contractelor de muncă active existente în România a ajuns la 6.275.307, depăşind nivelul din 31 decembrie 2008, iar în zece zile România va reuşi să atingă cel mai mare număr de contracte de muncă de după 1989, a declarat vineri ministrul interimar al muncii, premierul Emil Boc, scrie Agerpres.‘În acest moment, în România există […]

Președintele muștruluiește coaliția de guvernământ pe motive de TVA din rațiuni strategice, de imagine, lăsând să se înțeleagă că dacă ar fi fost după el, România ieșea din criză încă de acum șase luni, afirmă sociologul Alfred Bulai, pentru Inpolitics. „Afirmațiile președintelui Traian Băsescu privitoare la eroarea aprecierii TVA sunt tipice pentru șeful statului. Din […]

Preţul petrolului a scăzut vineri cu peste doi dolari, în urma aprecierii dolarului şi a temerilor investitorilor legate de perspectivele economiei mondiale şi de problema datoriilor suverane din zona euro, transmite Reuters. La ora 14:00 GMT, petrolul destinat pieţei americane, cu livrare în iunie, era cotat în scădere cu 2,04 dolari, la 96,4 dolari pe […]

Numărul rachetelor chineze îndreptate împotriva Taiwanului va atinge 1.800 de unităţi anul viitor, în pofida unei ameliorări a relaţiilor între Beijing şi Taipei, a anunţat vineri presa taiwaneză, scrie Mediafax.ro. Această estimare este avansată de un raport al serviciilor de informaţii taiwaneze, publicat de cotidianul The Liberty Times. Potrivit experţilor taiwanezi, numărul rachetelor chineze este, […]

După ce „Adevărul de Seară” a semnalat vandalizarea statuii lui Avram Iancu, poliţiştii de la Secţia 4 s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru furt. Din fotografiile primite pe adresa redacţiei Adevărul lipsesc literele metalice care compuneau numele său, perioada în care a trăit şi citatul:„Unicul dor al […]

Iulia Timoşenko, fostul prim ministru al Ucrainei, a fost realeasă vineri în fruntea Partidului Batkivşcina, principala formaţiune de opoziţie din această ţară, a informat un purtător de cuvânt al organizaţiei politice, transmite EFE.   Timoşenko, care este judecată pentru delapidare de fonduri publice, se află în fruntea Batkivşcina de la crearea acestei formaţiuni, în septembrie […]

Patriarhia Română a decis vineri să menţină comuniunea şi dialogul cu Patriarhia Ierusalimului. La şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, 54 de înalţi ierarhi au luat această decizie după ce Sfântul Sinod a analizat mesajul postat pe 9 mai pe site-ul Patriarhiei Ierusalimului, în care aceasta anunţa că rupe legăturile cu […]

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 10.881 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi vacante sunt în Cluj (1.465), Bucureşti (881), Iaşi (694), Timiş (584), Hunedoara (560), Sibiu (354), Bihor (342), Harghita (339), Neamţ (328), Mureş (303), Vaslui (297), Arad (296), Vâlcea (285), Tulcea (283), Ilfov (277), Argeş (267), Teleorman […]

Ministerul Administraţiei şi Internelor a lansat vineri în dezbatere publică proiectul legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, printre modificări numărându-se şi obligativitatea deţinerii unui permis auto pentru conducerea mopedelor.   „Proiectul de lege supus dezbaterii publice prevede introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, fapt […]

Trei pieţe volante din Bucureşti – de unde pot fi cumpărate, direct de la producători, fructe, legume, brânzeturi, preparate din carne şi dulciuri – vor fi redeschise în acest weekend, scrie realitatea.net. Cele trei pieţe vor funcţiona pe platoul Academiei Militare, pe Bulevardul Unirii (între Mircea Vodă şi Nerva Traian) şi pe strada Edgar Quinet […]

Potrivit unui proiect de lege MAI, mopedele şi triciclurile ar putea fi introduse în categoria autovehiculelor. Vineri, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a supus dezbaterii publice proiectul Legii pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, MAI propune introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, fapt ce presupune că persoanele care […]

Tenismanul român Victor Hănescu s-a calificat în finala turneului ATP de la Nisa, dotat cu premii totale de 398.250 euro, în urma victoriei obţinute vineri, în semifinale, în două seturi identice, 6-3, 6-3, în faţa favoritului nr. 5, ucraineanul Aleksandr Dolgopolov. În finală, Hănescu va juca împotriva câştigătorului celeilalte semifinale, care îi opune pe cehul […]

Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice vineri proiectele de lege pentru punerea în aplicare a Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală, precum şi proiectul de lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.   Proiectul de lege pentru punerea în aplicare […]

Fostul ministru al muncii Ioan Nelu Botiş a participat, vineri, la prima conferinţă de presă după scandalul care a dus la demisia lui din funcţie. Întrebat la ce s-a referit atunci când a spus că este terminată cariera sa, acesta a răspuns, fără legătură cu subiectul, „câţi sunteţi fără contract de muncă?”, scrie gândul, care […]

România va avea, peste câţiva ani, 845 de kilometri de autostradă, faţă de 313 km în prezent, în urma unor investiţii de 5,17 miliarde euro, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. În prezent sunt 313 kilometri de autostrăzi executaţi şi alţi 276 kilometri în execuţie”, a spus Boagiu. Ea a semnat vineri cinci contracte […]

În contabilitatea paralelă ţinută de omul de afaceri Cornel Penescu apar sume menţionate cu titlul de „protocol” sau „comision”, care ar fi fost date preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care cei doi au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. […]